On the Record despre Off the Record, locul în care muzica underground se vinde la suprafață.

De treci, nu, nu trebuie să străbați codrii de aramă, e de-ajuns să treci prin buricul Bucureștiului, pe lângă club A, și-ți va atrage inevitabil atenția un bocanc alb, spânzurat într‑o vitrină. Tentația de moment e să‑ți spui că ai dat peste un magazin mișto de pantofi. Realizezi că te-ai înșelat abia când intri. De fapt, e unul de muzică. La fel de mișto, în care găsești de toate, de la bilete la concerte și tricouri cu Ramones până la reviste de specialitate și – surprinzător – viniluri. (Ați mai văzut pe undeva un album Rancid pe vinil?)

Bocancii albi nu sunt, însă, de vânzare: sunt ai unuia din cei doi proprietari ai magazinului, te lămurește imediat Otilia, fata de la casă. „Proprietarii – Teo și Leo – sunt prietenii mei. Stăm toți chiar deasupra magazinului și‑l deschidem cum avem timp“, continuă ea, fără să se arate deranjată de întrebările care nu mai au de pe acum nici o legătură cu muzica. Povestea celor doi tineri ce s‑au hotărât să deschidă, în plină criză, un magazin de nișă e bonusul pe care‑l primești odată ce descoperi Off the Record.

A‑UL DE ÎNCEPUT. Câteva zile mai târziu, magazinul e în grija lui Teo (36 de ani). E trecut de ora 18, iar el stă pe scări, ca pe prispa casei, în vreme ce înăuntru câțiva clienți scotocesc printre rafturi. „Niciodată, de când am deschis, la sfârșitul lui mai, nu mi‑a fost teamă că o să fure cineva ceva“, răspunde Teo întrebării nerostite. Scoate din spate niște scaune pliabile din pânză pe care le așază în fața magazinului. Ce alt loc ar putea fi mai bun să stai în tihnă de vorbă despre Off the Record? Și începe cu, probabil, amănuntul esențial: s‑a născut și a copilărit pe strada Blănari, chiar deasupra Club A – deschis în 1969 de studenții de la Arhitectură –, așa că nu e de mirare că s‑a îndrăgostit de muzică.

A făcut medicina (este medic ginecolog), dar a păstrat o legătură aparte cu muzica: între 1993 și 1997 a fost DJ în Club A, în 2000 a înființat – alături de câțiva prieteni – Fire Club, iar în 2001 a deschis – tot cu niște amici – terasa El Comandante din Vama Veche. Pe Leo (34 de ani) l‑a cunoscut în Club A, la mijlocul anilor ’90. A fost unul dintre oamenii care au lansat în 2002 MTV în România (lucrează și acum la MTV, ca director de programe). Din 2003 este și DJ rezident în Fire Club (al cărui scop declarat este acela de promovare a muzicii noncomerciale), dar organizează și un party săptămânal în Control, un club cu muzică indie/alternativă. În urmă cu trei ani, s‑a mutat pe Blănari, chiar lângă Teo.

Așa au ajuns să‑și dea seama că împărtășesc nu doar aceleași gusturi în materie de muzică (în special britpop și indie), ci și aceeași frustrare: în magazinele din România le era imposibil să găsească muzica preferată. „Și erau mulți ca noi. Știu, pentru că veneau la mine și mă întrebau de unde am un anume disc“, spune Leo. În ianuarie, când spațiul de sub ei s‑a eliberat, le‑a venit o idee: ce‑ar fi să‑și deschidă un magazin care să rezolve problema?

SHORTCUT SPRE UNDERGROUND. „Ne‑am cumpărat muzică toată viața, știam toate scurtăturile“, punctează Teo unul dintre argumentele pro. Fiind „de‑ai casei“, au primit și o reducere de 25% la chiria spațiului față de prețul zonei, așa că s‑au pus pe treabă: au zugrăvit, au făcut rost de rafturi și de niște pick‑up‑uri funcționale, și‑au decorat spațiul cu ce‑au găsit pe‑acasă (cele două perechi de bocanci – una albă și o alta galbenă – și kiltul de pe perete îi aparțin lui Teo; tunica militară e a Otiliei – a cumpărat‑o anul trecut din Marea Britanie, la un concert The Cure). Deși pardoseala, făcută din bucăți mari de marmură colorată, dă impresia unui hol de spital vechi, Teo spune că nu se gândește s‑o schimbe.

„Blocul ăsta a fost construit de nemți, în 1938. Acum nu mai găsești nicăieri materiale la calitatea celor pe care le‑au folosit ei atunci...“, motivează el. În prima fază, marfa lor a fost muzica mai puțin comercială abandonată în depozite de ceilalți retaileri specializați – „Cei de‑acolo ziceau că ar trebui să ne facă cineva statuie dacă reușim să vindem muzica aia“, spune Teo –, dar acum majoritatea comenzilor lor sunt speciale. „Bineînțeles, nu putem să nu aducem și clasici ca Pink Floyd sau Eric Clapton, dar 50% din muzica de la noi tot n‑o mai găsești nicăieri altundeva în București“, explică Leo.

Chiar dacă sunt dispuși să plătească pe loc – aceasta e una din condițiile comenzilor speciale –, Teo și Leo nu găsesc întotdeauna la furnizorii din România ultimele apariții în materie de muzică underground. Și‑atunci apelează la scurtăturile de care vorbea Teo la început: prietenii lor din Europa Occidentală (Marea Britanie, Germania), care cumpără din magazine câteva bucăți (e valabil atât pentru albume, cât și pentru reviste – Off the Record fiind singurul loc din România de unde se poate cumpăra revista britanică NME – „New Musical Express“) și le trimit prin poștă. „Chiar dacă prețul final al produsului e mai mare așa, preferăm să alegem această variantă pentru a le oferi clienților un album imediat ce este lansat“, spune Leo.

GLASUL MUZICII. Off the Record e însă și un business, chiar dacă cei doi asociați nu au privit inițial lucrurile din perspectiva cifrelor și a strategiilor de afaceri. „Planul era să reușim să ne acoperim chiria și cheltuielile“, spune Leo. Acum, însă, trebuie să se gândească la contabilitate, reinvestirea profitului și – „De ce nu“, se întreabă Leo – la extindere. Investiția inițială – făcută din propriile economii – a fost de 20.000 de euro. În primele trei luni au rulat 40% din suma investită, vânzările fiind, în medie, de aproximativ 3–4 mil. lei vechi pe zi – „destul de mult pentru o marfă de nișă“, crede Leo.

Cât de dispuși sunt însă românii să cumpere dintr‑un magazin specializat când pot să‑și descarce muzică gratuit de pe Internet? Leo vorbește despre oameni care respectă artistul și care‑și permit să cumpere muzică, dar răspunde cu adevărat la întrebare abia când vorbește despre scopul pentru care a fost creat Off the Record: „Acest spațiu este «all about uncompressed music». Pentru că muzica se poate dezarhiva în mai multe elemente care țin de vestimentație, informație, stil de viață. Asta încercăm să vindem noi“.

Până acum nu le‑a spus nimeni că ar fi socotit greșit. Dimpotrivă – toți cei care intră în magazin se arată încântați de ceea ce găsesc acolo. Și nu e vorba neapărat despre muzică. „Mă gândesc ce bine ar fi să existe un asemenea spațiu în fiecare oraș important“, spune Leo, convins că trebuie să se mai găsească în România câte un Leo/Teo dispus să facă ceva pentru propria lui plăcere (și, automat, și pentru plăcerea altora).
Doar un om pasionat ar putea să stea într‑un magazin de la 10 dimineața și până la 11 seara, cum face, aproape de fiecare dată, Teo. Și nici măcar aproape de miezul nopții nu s‑ar da dus: în fața magazinului se adună seară de seară tineri cu aceleași pasiuni ca ale sale. Se discută despre trupe noi, despre albume rare sau despre concerte viitoare. Într‑un format imposibil de găsit pe Internet.

Vedere de pe Blănari
Despre magazinul de muzică al lui Teo și al lui Leo așa cum l‑au văzut câțiva dintre cei care i‑au trecut până acum pragul.

• TABU: „Off the Record e un butic cu muzică de calitate, cu un lounge simpatic (cu prelungire în curtea interioară). Tot aici găsești și bilete la concerte. Te întâmpină Teo, Leo&Otilia, care au soluții pentru toate dilemele tale muzicale“.
• METROPOTAM: „Cei pe care i‑am găsit la Off the Record sunt îndrăgostiți de muzică și au făcut acest loc tocmai pentru că știau că nu sunt singurii. Unicul loc unde găsești NME revista și TV station‑ul. Mi‑a făcut plăcere să‑i cunosc :D“.
• TIME OUT: „Pickupul iese de la naftalină. Trebuie. La Off the Record găsiți viniluri de colecție atât în format EP, cât și LP. Beneficiați de toată atenția vânzătoarei – vă sfătuiește, vă arată și chiar dacă nu cumpărați vă așteaptă și altă dată“.