Cu arta in strada

• Foto

Alina si Razvan asteapta ca locuitorii oraselor sa-si asume o identitate, sa aiba atitudine

Pana in 2006, cand au format grupul focAR, Alina Tudor si Razvan Neagoe lucrau ca artisti independenti. „Atunci ne-am gandit ca, daca tot facem proiecte impreuna, de ce sa nu formam un grup si sa lucram sub un singur nume“, a marturisit Razvan Neagoe intr-un interviu cu MONEY EXPRESS. Numele grupului focAR – compus din cuvantul „foc“ (element folosit obsesiv de cei doi in proiectele de pana atunci) si initialele prenumelor – avea sa devina marca unor proiecte extrem de diferite (pictura, film video, performance etc.), dar cu acelasi numitor comun: identitatea urbana. Concept care sta si la baza ultimului lor proiect, „Telefonul public“, desfasurat in urma cu cateva zile in Bucuresti, Iasi si Chisinau si care face parte din programul artistic „Urban Traces“, demarat de cei doi la inceputul lui 2007.

IN CABINA. Prin „Urban Traces“, Alina Tudor si Razvan Neagoe isi propuneau sa identifice si sa semnaleze probleme precum poluarea sau traficul urban si sa imbunatateasca, pe cat este posibil, spatii dezolante din Bucuresti, Iasi sau Cluj. Continuand seria de proiecte din acest program – „Sus in bloc i-o casa“, „Curierul“ sau „Red Spot“ –, performance-ul „Telefonul public“ are rolul de a atrage atentia asupra unor astfel de probleme si de a-l provoca pe trecator sa ia atitudine.

Artistii grupului focAR au vrut sa atraga atentia tocmai asupra acestui aspect negativ – vandalizarea obiectelor urbane – si sa propuna variante estetice care sa inlocuiasca surogatele amintite. Astfel, cei doi au decis – impreuna cu artistii colaboratori la acest proiect (Mihai Balko, Judith Balko, Ghenadie Popescu, Oana Toderica si Alexandru Bounegru) – sa riste transformand cateva cabine telefonice in adevarate obiecte de arta. Au riscat pentru ca performance-ul – care s-a desfasurat concomitent in Bucuresti, Iasi si Chisinau – a fost, practic, ilegal. „Daca nici Romtelecomul nu a primit aprobare pentru un proiect care viza tot cabinele telefonice, noi de ce am fi primit?“, se intreba retoric Razvan Neagoe referindu-se strict la Primaria Capitalei. O cabina in forma de car, o alta invelita in plastic pe care era scris cuvantul „exist“ iar altele populate cu obiecte dragi fiecarui artist sau cu lucrari de arta realizate de acestia au schimbat pentru cateva zile aspectul unor spatii citadine.

IDENTITATE. „Nu de nationalitate, etnie, sexualitate, religie, comunitara, zonala sau de alt fel, ci o identitate URBANA“. Asa se identifica cei doi artisti pe blogul „urban traces“, renuntand la prezentarea clasica de tip CV. Chiar daca acest tip de identitate este, dupa cum recunosc chiar ei, una „imprumutata, nepersonala, impersonala“, Alina Tudor si Razvan Neagoe si-o asuma cu fiecare proiect, luand in calcul fiecare etapa: „De la cartierul de blocuri, magazinul, supermarketul, mall-ul aferent pana la politica si cultura orasului“, spun ei pe acelasi blog. Identitatea este, in fond, elementul central al majoritatii proiectelor focAR prin care artistii ii provoaca pe locuitorii orasului sa se identifice cu anumite aspecte caracteristice vietii urbane si sa se implice, in cele din urma, in rezolvarea lor.

Prin proiectul „Sus in bloc i-o casa“ (2007), cei doi invitau vizitatorii la un periplu printr-un apartament pus la dispozitie de un cuplu tanar, provocandu-i sa se identifice cu stilul de viata al unor oameni care traiesc intr-un spatiu banal – apartamentul de bloc –, dar care a capatat personalitate datorita celor care-l locuiesc. Cu „Red Spot“ (2007) – „un proiect in aceeasi masura artistic si arhitectural“, dupa cum il defineste arhitectul Adriana Mereuta, cei doi provocau bucurestenii la un alt tip de identificare: cu spatiul exterior. Spoturile rosii ce luminau zone istorice importante din Bucuresti (ex.: Str. Halelor, Piata Unirii) aveau rolul de a readuce in centrul atentiei locuri semnificative ale orasului si de a-i determina pe locuitori sa participe la schimbarea in bine a acestora. Cu acel proiect, focAR a avut, probabil, cel mai important feedback: in zonele care au fost luminate de spoturi se face si acum curatenie o data pe saptamana.

BUCURESTI, DRAGOSTEA MEA. Din 2006, focAR este implicat, alaturi de alti artisti, si in programul de arta publica si comunitara „I love Bucharest“; program care propune in fiecare an cate un proiect de infrumusetare a spatiilor bucurestene. Cu proiectul „Strada Cartii“ (2006), artistii au infrumusetat zona buchinistilor de la Universitate cu stenciluri (o forma de graffiti ce implica folosirea unui sablon pentru a aplica imagini – n.r.) desenate pe dulapurile vanzatorilor de carte; cu „Roll Up Art“ (2006) au decorat fatade ale unor cladiri de arhitectura (ex.: Facultatea de Arhitectura), iar cu „Street Delivery“, au transformat, ajutati si de trecatori, o strada intreaga (Arthur Verona, din Bucuresti) intr-o adevarata expozitie in aer liber.

Pentru editia din acest an (a treia) a „Street Delivery“, Alina Tudor si Razvan Neagoe au participat cu un proiect propriu: „Curierul“, care consta in faptul ca trecatorii erau opriti si rugati sa scrie scrisori catre alti bucuresteni in care sa-si exprime pare rile despre Capitala. Reactia? „Majoritatea au acceptat“, marturiseste Alina Tudor, care explica cum trecatorii isi alegeau, apoi, o adresa oarecare din cartea de telefon si introduceau scrisoarea intr-un plic imens de hartie confectionat de cei doi artisti. Proiectul „Bucharest metroART“ (derulat in lunile iulie-august), in care Razvan Neagoe si Alina Tudor au lucrat alaturi de alti 20 de artisti, avea la baza acelasi element de interactivitate.

Lucrarile realizate de acestia pe suprafata peretilor statiei de metrou Gara de Nord (aproape 200 mp) au fost influentate de preferintele pe care calatorii si le-au exprimat la cererea artistilor. Rezultatul: o adevarata expozitie subterana caracterizata de elemente specifice Bucurestiului interbelic combinate cu ele mente de arta contemporana.

(NE)CONVENTIONAL. Cei doi artisti isi gandesc aproape intotdeauna proiectele in functie de spatiul in care urmeaza sa ex puna. De aceea, faza incipienta a acestora – care este mai tot timpul una conceptuala – se dezvolta pe parcurs (si uneori se schimba total) in functie de problemele pe care le pun spatiile respective. Este exemplul expozitiei „U.T. 44, 26“ (Galeria Galateea, Bucuresti), care, dintr-un manifest impotriva consumismului (erau ex puse obiecte din hartie si plastic), s-a transformat intr-un protest la adresa Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Motivul? Imediat dupa vernisaj, galeria a ramas fara curent electric, din cauza faptului ca Uniunea nu si-a achitat facturile. In loc sa se resemneze si sa declare expozitia inchisa, cei doi artisti i-au primit in continuare pe vizitatori, rugandu-i sa aprinda cate o lumanare pentru a asigura (ironic) o sursa de lumina.

„Noi nu stim de la bun inceput cum o sa arate exact proiectul“, marturiseste Alina Tudor, care recunoaste ca „pe parcurs decidem ce anume trebuie pastrat si ce anume eliminat“. Insa, spre deosebire de alti artisti, Alina Tudor si Razvan Neagoe tin foarte mult sa aleaga spatiul potrivit pentru un anumit proiect, fie ca e vorba de expozitii organizate in spatii conventionale precum galeriile de arta (Ex.: „Urban Traces“ de la galeria Cupola, Iasi, 2007) sau in cele neconventionale pre cum ca binele telefonice, locuinte private („Sus in bloc i-o casa“) sau statiile de metrou (proiectul „Bucharest metroART“). „Pana la urma, noi ne-am ales intotdeauna spatiile (extrem de diverse) pentru ca nu am vrut sa ne limitam publicul“, a declarat Alina Tudor, convinsa ca „arta nu trebuie sa fie elitista“.

REACTII. Desi artistii se asteptau ca abia dupa cinci-sase proiecte sa primeasca un feedback din partea publicului, „inca de la primele doua proiecte am avut reactii neasteptat de multe si diverse“, marturiseste Razvan Neagoe.

Au fost facuti „sectanti“, „distrugatori de arta“ etc. insa, chiar si asa, Alina si Razvan considera ca proiectele lor au fost bine receptate, in general. Chiar daca uneori de-abia la a doua vizita, cum s-a intamplat, spre exemplu, cu expozitia „Urban Traces“ de la Galeria Veche din Cluj (2007) care avea ca tematica poluarea urbana. Masinile desenate pe peretii galeriei cu scotch negru (tehnica specifica grupului FocAR) si fundalul sonor ce consta in zgomote agresive de masini i-au facut pe vizitatori sa paraseasca enervati galeria, dar sa revina dupa cateva minute si „sa nu se mai urneasca din loc“, dupa cum spune Razvan Neagoe.

Prima reactie (de a parasi spatiul) era determinata, in mod sigur, de neputinta vizitatorului de a intelege mesajul, iar faptul ca se intorcea dupa cateva minute inseamna, din punctul de vedere al lui Razvan Neagoe, „reactia de obisnuinta cu porcariile orasului in care traiesti (poluarea si zgomotul ur ban, in acest caz – n.r.)“. Acest proiect, ca majoritatea celor semnate de focAR, vorbea „despre pierderea individualitatii intr-un oras care ne inghite pantagruelic transformandu-ne in simpli locuitori“, dupa cum spune criticul de arta Carola Rosca. Si cu „Telefonul public“ cei doi au avut parte de reactii pozitive („uite, ce misto/curat e asta!“), chiar daca performance-ul a durat doar cateva ore si chiar daca dupa cateva zile, pe/in cabinele telefonice nu a mai ramas nici o „urma“ artistica.

Trasee focAR

Indiferent de genul in care creeaza – film, performance sau instalatie, Alina Tudor (28 de ani) – absolventa a Universitatii de Arta „Nicolae Grigorescu“ – si Razvan Neagoe (34 de ani) – Academia de Arte „Luceafarul“, provoaca cu fiecare proiect.

1. LA TARA. „The land art“ este primul proiect realizat de grupul FocAR, in 2006. Spre deosebire de proiectele ulterioare – focalizate pe problemele spatiului urban –, „The land art“ viza spatiul rural. Motive caracteristice culturii Cucuteni au fost trasnformate si interpretate de artisti prin intermediul unor instalatii si performance-uri ce au avut loc chiar in satul Cucuteni (langa Iasi).

2. PLASTIC. Unul din materialele folosite constant de grupul focAR in proiectele de interventie urbana sau in expozitii este plasticul. Semnificativa, in acest sens, este expozitia „Urban traces“ de la Galeria Mora din Bucuresti (2008), unde artistii au imbracat intregul spatiu in plastic si au dat drumul la caldura astfel incat cel care intra sa aiba senzatia de efect de sera.

3. PASAJE. Cu „Urban traces pasaj“ – parte a programului „Urban traces“ –, Alina Tudor si Razvan Neagoe si-au propus sa realizeze un pasaj de trecere intre Muzeul National de Arta din Bucuresti si Piata Revolutiei. Proiectul – care simbolizeaza trecerea prin arta contemporana – nu a fost acceptat de MNAR, motiv pentru care se afla in faza de concept inca din 2007.

4. CABINA FILMATA. In urma performanceurilor realizate de artistii implicati in proiectul „Telefonul public“, grupul focAR va organiza o expozitie ce va cuprinde filmele realizate cu actiunile lor, precum si – tot ca parte a proiectului – convorbirile telefonice care au avut loc intre artistii participanti.

5. IN PLUS. Dincolo de proiectele de interventie urbana – pe care, in mare parte, le finanteaza chiar ei –, membrii focAR isi asigura veniturile dintr-un alt tip de arta: ceramica. Obiecte de mici si mari dimensiuni sunt confectionate in atelierul personal si introduse apoi pe piata de arta: magazine, galerii etc.