A dezvoltat in piata de origine o retea de peste 120 parteneri francizati;
[detalii]
Jos austeritatea!
15 mai 2012
Money Express
Câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie Paul Krugman afirmă în noua lui carte că problemele ...
De ce urâm Franța
14 mai 2012
Money Express
În primul rând, pentru că putem. Suntem egali în NATO, în UE și, dacă ...
Sub asaltul giganților
14 mai 2012
Money Express
Aflați de ani buni într‑o luptă inegală cu marile rețele, retailerii independenți reușesc să ...
Investiții cu adeziv
14 mai 2012
Money Express
Încurajat de piață, chiar și de bănci, dar neîncurajat de stat, Marcel Bărbuț merge ...
Două zile
14 mai 2012
Money Express
Momentul insolvenței Flanco a fost cel mai rău și cel mai bun lucru prin ...
Cinci mari grei pe BVB
14 mai 2012
Money Express
Acțiunile a cinci mari companii americane sunt listate, din această lună, pe sistemul alternativ ...
Pe mâna noastră
14 mai 2012
Money Express
Între Polonia, Ungaria sau Boemia, țări central‑europene catolice, cu tradiții istorice, culturale și imperiale ...
Ce se află în subsol?
08 mai 2012
Money Express
Canadieni, ruși, australieni, americani și alți investitori din toate colțurile lumii roiesc în jurul ...
Impactul modificărilor fiscale
27 apr 2012
Money Express
Unele dintre modificările recent introduse în Codul fiscal și Codul de procedură fiscală pot ...
Kissinger vine acasă
27 apr 2012
Money Express
Fostul secretar de stat american se întoarce la Universitatea Harvard, iar Statele Unite depăşesc ...
Sky is the limit
27 apr 2012
Money Express
O analiză a pieței aeriene românești nu este un excurs atât de facil pe ...
Iuda ne vinde pe toți
27 apr 2012
Money Express
În Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor credincioșii creștini s‑au dus seara la biserică și ...
Pentru orice manager, decizia de a mari tarifele e una grea: riscul de a pierde clienti creste, mai ales daca tarifele competitorilor raman pe loc. In cazul unui business precum cel al RCS&RDS, decizia trebuie sa fi fost si mai grea: operatorul telecom, unul dintre cei mai importanti de pe piata, a facut ultima marire de tarife la cablu tv, de pilda, in 2003, capatandu-si reputatia de companie ce dicteaza comportamentul competitorilor prin aceea ca-si mareste permanent cota de piata multumita tarifelor mici – cu pretul marjelor de profit, evident. Nimeni n-a putut face abstractie de strategia companiei fondate de omul de afaceri oradean Zoltan Teszari – cel mai relevant exemplu e Romtelecom, concurentul direct al RCS& RDS, care s-a vazut nevoita, anul trecut, sa intre in acest razboi al preturilor pentru a-si apara pozitiile.
DOI LEI IN PLUS. Cresterea de tarife va avea loc, potrivit informatiilor disponibile pe piata, incepand de la 1 ianuarie 2009. Oficialii RCS&RDS – care in ultimii doi ani au evitat interviurile si au furnizat putine informatii despre rezultatele financiare – nu au dat deocamdata nici un comunicat oficial privind aceasta decizie. Insa operatorii call centerului RCS&RDS confirma, cand sunt intrebati, ca tarifele vor creste – desi evita sa dea o data fixa.
Asta inseamna, daca luam in calcul ca e vorba de 1,3 milioane de abonati de cablu tv si de 800.000 abonati de Internet, un total de 50 mil. lei anual (13,2 mil. euro la cursul actual). Pe piata se mai speculeaza si pe marginea faptului ca, data fiind aceasta ultima decizie, nu e deloc exclus ca RCS&RDS sa reduca numarul minutelor incluse in pachetele de telefonie fixa, serviciu pe care compania il ofera clientilor de cablu tv fara a percepe o taxa suplimentara.
Explicatia pentru aceasta crestere de tarife care surprinde piata, dupa ani in care compania a scazut tarifele? Criza financiara si fluctuatia valutara, spune, in absenta unei pozitii oficiale, un operator al call centerului RCS&RDS.
MAI MULTE EXPLICATII. Intr-adevar, RCS&RDS e singurul mare operator telecom care practica tarife in moneda nationala, deci e afectat de fluctuatia cursului de schimb valutar. Insa exista, poate, si alte cauze. Una dintre ele este, fara indoiala, marja de profit operational, cel mai probabil erodata de preturile mici practicate in ultimii ani de RCS&RDS (ultimele cifre oficiale, cele din 2006, arata o marja a profitului operational de 36%). O alta explicatie tine, probabil, de ambitioasele planuri de dezvoltare pe care le are companie: dupa lansarea in Romania, anul acesta, a serviciilor 3G, RCS&RDS intentioneaza sa intre si pe piata de telefonie mobila din Ungaria. Dincolo de faptul ca oricum piata creditarii e blocata, RCS&RDS are deja in derulare, din 2007, un imprumut sindicalizat in valoare de 500 mil. dolari – cel mai mare facut pana acum de o companie privata romaneasca. Creditul, garantat cu 51% din companie, a fost folosit pentru dezvoltarea retelei 3G DigiMobil si pentru refinantarea unor credite mai vechi.
Toate informatiile conduc, deci, la concluzia ca RCS&RDS incepe sa resimta presiuni financiare. Un lucru care a putut fi citit printre randuri si luna trecuta, cand Alexandru Oprea, directorul executiv al RCS&RDS, a facut cateva declaratii intr-o conferinta de presa organizata de Asociatia de Comunicatii prin Cablu. „Modalitatea de a obtine noi surse de finantare e cea mai grea intrebare in acest moment“, a spus Oprea. „Ne-am calibrat planurile astfel incat sa facem fata in 2008 si 2009 cu resursele existente“. Iar marirea pretului abonamentelor ar putea intra in categoria de masuri de „calibrare a planurilor“ pe care RCS&RDS le va lua in perioada urmatoare. Nu este exclus, crede un observator al pietei contactat de MONEY EXPRESS, ca majorarea de 10% a tarifelor la abonamente sa fie doar prima dintr-un proiect de crestere a veniturilor care ar putea continua si anul viitor.
CATEVA EFECTE. Cu siguranta decizia de majorare a tarifelor e benefica pentru sanatatea financiara a companiei, contribuind la cresterea nivelului de profitabilitate. Dar si mai interesant e, probabil, efectul pe care il va avea asupra pietei. Decizia RCS& RDS este, in primul rand, un gest indelung asteptat, in fata caruia competitorii rasufla usurati. Si asta pentru ca, incepand cu 2005–2006, toti au fost nevoiti sa-si ia deciziile de crestere a tarifelor in functie de cele ale RCS&RDS. Si chiar daca nu vor mari si ei tarifele, macar vor avea o grija in minus: aceea de le reduce pentru a face fata agresivitatii RCS&RDS. Astfel, cresterea cu 10% face ca tarifele RCS&RDS sa fie in acest moment chiar mai mari decat cele de la UPC (22 lei pachetul de baza de CATV si 25 lei cel mai ieftin abonament la Internet).
Si tarifele Romtelecom – principalul concurent al RCS&RDS, in special pe segmentul accesului la Internet, dar si pe partea de televiziune prin satelit – sunt acum similare cu cele ale RDS&RCS pentru pachetul de baza de acces la Internet (7,5 €/luna promotional pentru un contract semnat pe doi ani). Ceea ce face ca lupta pentru clientii de Internet dintre Romtelecom si RCS&RDS sa devina si mai interesanta: daca UPC a optat sa nu se bata pentru cota de piata, avand in acest moment 295.000 de clienti de Internet, Romtelecom se apropie simtitor de liderul RCS&RDS (800.000 de clienti), cu 700.000 de clienti la doar doi ani de la lansarea serviciilor.
Sa fie anul viitor un an al scumpirilor in telecomul (fix) romanesc? Pana la urma, ca operator de telecomunicatii ai doar doua optiuni in clipa cand liderul de piata ridica preturile: sa le ridici si tu (marindu-ti marja de profit si eliberand din presiunea financiara) sau sa le mentii (in cazul in care iti permiti), profitand de un moment mai slab al concurentei pentru a castiga cota de piata. Multi operatori vor urma exemplul RCS&RDS, insa exista, se pare, cel putin o exceptie: Romtelecom, care va alege – sustine o sursa apropiata companiei – sa nu mareasca tarifele. Mingea e in terenul sau.
Expansiune din surse proprii
RCS&RDS – care are activitate in cinci tari si a inregistrat anul trecut venituri de 500 mil. dolari, majoritatea din Romania – are doua atribute ce o diferentiaza de competitori. Primul: tine jos, de ani buni, tarifele la toate serviciile. Al doilea: are ambitii regionale, deci are nevoie de bani pentru extindere.
1. CU GANDUL LA UNGARIA. Luna asta, RCS&RDS intra in cursa pentru doua licente de telefonie mobila (una 3G, similara cu cea din Romania, si alta pentru frecventa 450 MHz, la fel cu cele detinute aici de Zapp si Romtelecom) scoase la licitatie de statul maghiar. RCS&RDS intentioneaza, cel mai probabil, sa replice in Ungaria businessul romanesc de telefonie mobila. Intr-un an, bazandu-se pe rezervorul de clienti de cablu tv si Internet si pe tarife mici, serviciul Digi-Mobil a adunat 1,2 milioane clienti, conform companiei, depasind Zapp, care e acum pe locul cinci in topul operatorilor mobili.
2. CEA MAI IEFTINA OFERTA. Strategia de preturi RCS&RDS e foarte bine reflectata intr-o oferta lansata luna trecuta: pentru un abonament de numai doi euro pe luna, clientii DigiMobil platesc pentru convorbirile catre alte retele de telefonie doar taxa de interconectare. DigiMobil castiga, practic, numai din apelurile primite de clientii sai din alte retele, abonamentul oferind in plus convorbiri gratuite nelimitate in reteaua fixa si mobila RCS&RDS.
3. O POSIBILA ACHIZITIE? RCS&RDS a depus o oferta pentru preluarea unui pachet majoritar din Hungaria Telephone and Cable Corp (HTCC), al doilea jucator de pe piata de comunicatii fixe din Ungaria, relata in septembrie „Ziarul Financiar“. Directorul executiv Alexandru Oprea confirma, la acea data, interesul pentru compania maghiara, insa informatii privind negocierile nu au fost facute publice. Capitalizarea bursiera a HTCC a scazut de la 560 mil. dolari in august la 140– 150 de milioane dolari saptamana trecuta.


ANTREPRENOR.NET / Francize




