Mic tratat de vampirologie

• Foto

Este comentator la ?Cotidianul? si autorul cartilor ?Agresiuni, digresiuni? si ?Fuck the cool. Spune-mi o poveste?

Primul contact cu vampirii a avut loc la 13 ani, anii ‘90, la cinematograful orasenesc Balada. Un film prin care apareau si actori romani – nici nu vreau sa mai stiu cum se numea. Am fost luat complet prin surprindere de natura violenta a vampirilor, nimeni nu ma pregatise pentru asta. Dadusera parca un film alb-negru cu vampiri la TVR, dupa avertismente repetate ca ne-ar putea fi atat de frica incat mai bine nu ne uitam. Normal ca toata lumea s-a uitat, era singurul post de televiziune. Din pacate, nu s-a speriat nimeni. In schimb, porcaria de la Balada m-a infricosat suficient, am visat personajele alea trei nopti la rand. Nu stiu daca spaima fusese declansata de coltii de plastic plini de sange ai vampirului sau de numeroasele nuduri feminine ce adorau personajul mort-viu. Si aici ajungem la una dintre caracteristicile fundamentale ale filmului cu vampiri.

Aceste fiinte fioroase ale noptii indeplinesc rol de “sburatori”, cum ar zice bietul Heliade-Radulescu. Cu alte cuvinte, vampirii initiaza erotic, sunt personajele misterioase ce bantuie imaginatia virginelor din Transilvania sau de aiurea. Folclorul e plin de astfel de personaje ce se supun unei mistici erotice. Le putem spune demoni, zburatori, vampiri, Luceferi (la Eminescu, scenariul e perfect – fata tanara si iubitul, nelinistiti de o aparitie masculina cu puteri demonice care intrupeaza dorinta mult mai intensa a fetei decat posibilitatile masculine pamantene), dar jobul lor contine o fisa a postului destul de clara: sa nelinisteasca libidoul tinerelor fete.

Vampirii au fost una dintre principalele supape prin care a explodat inspre publicul de masa erotismul intens, cu nuante perverse si accesorii iesite din comun.

Cu timpul, lucrurile se nuanteaza, evident, istoriile cu vampiri trec totusi si ele printr-o revolutie sexuala. Si, deloc o surpriza, spectatorii incep sa aiba nostalgii sau pretentii. Erotismul e mai intens cand e ascuns dupa o perdea rosie, de catifea, decat atunci cand il arunci pe un canal porno de mana a doua. Mai mult, vampirii si-au intarit statura de mari maestri ai combinatiilor: noi muscam gaturi si voi, muritorii, transmiteti prin intermediul nostru tabuuri, subiecte interzise.

In 1994, “Interview with the Vampire” (regia: Neil Jordan) continea scene homoerotice puternice cu unii dintre cei mai doriti actori ai momentului: Brad Pitt si Tom Cruise se harjoneau (ma rog, corect ar fi “se bateau”, dar cine avea ochi sa vada a vazut) intr-un stil care n-ar fi adus prea multi bani in box office si nici simpatia marelui public. Dar daca ii imbraci in haine de epoca, ii pudrezi si ii pui sa se muste de gat, toata lumea va inghiti fericita o scena acceptabila – doar erau posedati de fortele raului, nu erau oameni!

Serialul HBO “True Blood” ii prezinta pe vampiri ca pe o minoritate, undeva intr-o America atemporala. Culmea, toate discutiile dintre umanoizi si acestia se poarta cam in termenii in care se duc luptele dintre imigrantii puertoricani si autoritatile vreunui stat din sud. Evident, avem erotism exacerbat, dar avem si problematizare sociala, de obicei greu digerabila pentru publicul pus pe distractie. Asezi atunci, in loc de puertorican, afroamerican, gay sau ce minoritate mai doresti, un vampir si, dintr-o data, poti amesteca fara probleme sex si social.

Inchei cu un exemplu amuzant de enervant, asa-numitul fenomen “Twilight”. Povesti cu adolescenti si cu vampiri, ce poti dori mai mult. Nu am citit cartile, nu am vazut filmele, stiu despre ce e vorba doar din rezumate, trailere, sinopsisuri. Dar stiu ca erotismul puber sau prepuber ramane unul dintre tabuurile principale, chiar si azi, mai ales in lumea parintilor. Si asa au ajuns vampirii sa fie filtre acceptabile si pentru erotismul scolar. Un domeniu in care Harry Potter si bagheta lui magica esuasera lamentabil. Agasanta in cazul “Twilight” este insa redescoperirea mesajului puternic conservator din urma cu o suta de ani. Despre asta, intr-un episod urmator sau intr-o viata viitoare.

Jurnalistul Costi Rogozanu este autorul cartilor “Agresiuni, digresiuni” si “Fuck the cool. Spune-mi o poveste”