Home»Arts & Life » Cutia de rezonanță

Cutia de rezonanță

2009-09-22 12:00  Money Express

de Mircea Marin

Întrebat odată cum cântă faimosul său violoncel Montagnana (1730), artistul de origine lituaniană Mischa Maisky a răspuns, după câteva clipe în care liniștea a început să vibreze, ca o coardă întinsă prea tare: „El nu cântă... eu cânt!“. Un orgoliu pe măsura talentului său, ar spune mulți. Dar cei care îl cunosc știu că s‑a îndrăgostit de acel Montagnana încă din 1973, când l‑a ținut pentru prima dată în mână – i l‑a oferit un admirator, după concertul său de debut de la Carnegie Hall, New York.

Și n‑a fost o pasiune trecătoare: artistul cântă și acum cu instrumentul respectiv, pe care a reușit chiar să‑l cumpere de la fundația israeliană ce i‑l cedase spre folosință. Alături de Alexandru Tomescu, Joshua Bell, Nicolaj Znaider, Isabelle Faust, Remus Azoiței, Ilyia Gringolts, David Geringas, Yo‑Yo Ma sau Julian Rachlin, Mischa Maisky este una dintre vedetele ediției din acest an a Festivalului „George Enescu“ (30 august–26 septembrie). Însă alături de toți acești prim‑soliști urcă pe scenă și un alt gen de vedete: instrumentele făcute de lutieri faimoși, precum Domenico Montana.

PE URMELE LUI STRADIVARI. „Un instrument mare îți ușurează munca, spun unii chiar și cu 40–50%“, afirmă singurul expert român în viori de patrimoniu, Cezar Marin, profesor de vioară la Liceul de Muzică „George Enescu“ din București.

A cânta la un asemenea instrument, crede Marin, îți dă „un soi de «benessere», de extaz, de satisfacție“, provocând dependență: „La un moment dat, primul lucru la care te gândești într‑o zi este să te duci la vioară să o vezi“.

Pentru Benjamin Herbert, expert în viori rare la Universitatea Oxford și fost șef al departamentului de instrumente muzicale al casei de licitații Christie’s din Londra, fiecare instrument vechi este, dincolo de valoarea istorică și artistică, o piesă de puzzle. Puse laolaltă, aceste piese îi ajută pe specialiști să reconstituie portretul oamenilor care au creat instrumente atât de aproape de perfecțiune. Astfel, viorile Elder Voicu (1702) la care cântă Alexandru Tomescu și Dornröschen – „Frumoasa adormită“ (1704) a Isabellei Faust aparțin, spune Herbert, unei perioade în care maestrul italian Antonio Stradivari (1644–1737) căuta să dea sunetului o „frumusețe întunecată“, prin curbura mai plină a viorilor. „Bogăția seducătoare a tonului este, poate, singura lor slăbiciune.

Un asemenea instrument te face să cedezi ușor tentației viorii și să uiți de rigorile partiturii“, crede expertul britanic. Gibson (1712), vioară la care cântă Joshua Bell, și Sasserno (1717) a Vivianei Hagner sunt din altă „perioadă de creație“, în care marele lutier era preocupat ca instrumentele sale să aibă „un sunet clar și definit“. „Indiferent cât de moi ar fi arcușul sau corzile, sunetul viorii se aude clar până în cel mai îndepărtat colț al sălii. În același timp, nu ai niciodată senzația că vioara își forțează limitele. Varietatea tonului, expresia și forța pe care o are la îndemână muzicianul sunt infinite“, explică Benjamin Herbert, adăugând că cele două viori sunt printre cele mai spectaculoase instrumente făcute de Stradivari.

O COMPARATIE. Violoncelul Messeas (1731), pe care‑l folosește muzicianul David Geringas, are toate caracteristicile unui Guarneri ieșit din mâinile celui mai talentat membru al familiei, Giuseppe (supranumit del Gesù), deși, ca formă, pare făcut de tatăl său, Giovanni Battista. Chiar dacă instrumentele sale vor fi mereu recunoscute după „linia mai dură a conturului și prin forma ce aduce aminte de arcul gotic al deschizăturilor“ – după cum spune Herbert –, Giuseppe del Gesù (1698–1744) e primul Guarneri ce a rupt tradiția casei, deprinsă de bunicul său, Andrea, în atelierul unui alt lutier italian celebru, Nicolo Amati, creând instrumente mai versatile, ca formă, și mai jucăușe, permițând artificii tehnice deosebite. Sugestive în acest sens sunt viorile Panette (1731) și Kreisler (1734), aduse la București de Nicolaj Znaider și Renaud Capucon.

Experiența muzicală pe ți‑o oferă aceste instrumente, ca spectator, dar mai ales ca muzician, este foarte diferită. „Dacă a cânta la un Stradivari este ca și cum ai conduce un Rolls‑Royce, a cânta la un Guarneri este ca și cum ai conduce un Ferrari“, se joacă cu noțiunile Herbert. „Se spune că Amati are un sunet de flaut, Stradivari, de oboi, iar Guarneri, de corn. Fiecare cu un timbru aparte“, încearcă o definiție mai aplicată Cezar Marin. Este o coincidență faptul că cele mai renumite viori din lume au fost făcute de doi lutieri care‑au trăit aproximativ în aceeași perioadă și în același oraș, Cremona, din Italia?

Instrumentele de calitate se fac din copaci care cresc la o altitudine de 1.600–1.700 de metri și au un trunchi perfect, cu un diametru de 70 cm și o înălțime de 30 m. Evident, asemenea copaci nu sunt imposibil de găsit azi; cei pe care i‑au folosit Stradivari și Guarneri aveau, însă, ceva în plus. „Cercetătorii au stabilit că, între 1600 și 1750, grosso modo, a fost o mică eră glaciară, iar într‑o astfel de perioadă lemnul crește uniform și dens. Densitatea este cea care dă până la urmă rezonanța“, explică Marin. Dincolo de asta, adaugă specialistul, nici lacul pe care‑l foloseau marii lutieri nu mai poate fi reprodus. „De ce? Elementele care îl compun nu mai au aceleași proprietăți, din cauza schimbării climei și a smogului“.

PERFECTIUNE DUBLA. Pentru că sunt atât de rare (din cele peste 1.100 de piese făcute de Stradivari au supraviețuit, se spune, doar jumătate, iar cele ale lui Guarneri sunt încă și mai rare – se crede că doar 150 mai există în zilele noastre), instrumentele lutierilor faimoși sunt și foarte scumpe. Majoritatea sunt deținute de colecționari bogați, de or­ga­nizații și fun­dații sau de instituții ale sta­tului, care le oferă spre folo­sință marilor muzicieni. E cazul viorii Stradivari Elder Voicu (1702), aflată în patrimoniul statului român (a fost cumpărată pe vremea lui Gheorge Gheorgiu Dej și oferită maestrului Ion Voicu), care, în 2007, i‑a fost dată spre fo­lo­sință pentru cinci ani artistului Alexandru Tomescu, și al viorii Guarneri (1731) ce a apar­ți­nut lui George Enescu și care, anul trecut, i‑a fost oferită pentru trei ani muzicianului Gabri­el Croitoru. Cezar Marin, care le‑a exami­nat pe amândouă în calitate de expert, spune că valoarea lor se ridică la aproximativ 2 mil. euro, dar că „în momentul în care, prin absurd, ar fi scoase la o licitație ar primi mult mai mult“.

Cum se stabilește prețul unui instrument rar? „Cine cumpără un instrument se uită în primul rând la cât de bine este păstrat“, spune expertul român. „Dacă vioara, în toate componentele sale, este originală, prețul e maxim. O fisură pe fața viorii, cea care vibrează, îi scade vertiginos valoarea“, explică el. Bineînțeles, contează și a cui a fost și cine a folosit‑o. Nu întâmplător cea mai scumpă vioară din lume – cel mai scump instrument muzical vândut vreodată – e un Guarneri del Gesù ce a aparținut țarului Alexandru al II‑lea și la care a cântat, în secolul 19, compozitorul și violonistul belgian Henri Vieuxtemps, impresionându‑l pe Schumann. Avocatul și muzicianul rus Maxim Viktorov a cumpărat‑o anul trecut la o licitație Sotheby’s fără să regrete un singur cent din cei 3,9 mil. dolari pe care i‑a plătit pentru ea: „Vioara e perfecțiunea activității umane, iar Guarneri a fost un geniu, un mare maestru, așa că instrumentul e de două ori perfect“, a motivat el. Rusul a oferit prețiosul instrument muzicianului israelian Pinchas Zukerman, pentru că, după ce 70 de ani a fost ținută departe de public, „vioara însăși își dorea să cânte“.

---

Festival de milioane

Dacă ar fi scoase la vânzare, valoarea instrumentelor rare prezente la ediția din acest an a Festivalului „George Enescu“ ar depăși, spune Benjamin Herbert, expert în viori rare la Universitatea Oxford, 20 mil. euro.

Solist	Instrument	Lutier	An fabricație
Joshua Bell	vioara Gibson	Antonio Stradivari	1713
Mischa Maisky	violoncel	Domenico Montagnana	1730
Nicolaj Znaider	vioara Kreisler	Guarneri del Gesù	1741
Renaud Capucon	vioara Panette	Guarneri del Gesù	1737
Viviane Hagner	vioara	Antonio Stradivari	1717
Isabelle Faust	vioara Dornröschen	Antonio Stradivari	1704
David Geringas	violoncelul Messeas	Guarneri del Gesù	1731
Remus Azoiței	vioara	Niccolo Gagliano	1753
Alexandru Tomescu	vioara Elder Voicu	Antonio Stradivari	1702
Ilya Gringolts	vioara	Francesco Ruggeri	1690
Julian Rachlin	vioara ex Carrodus	Guarneri del Gesù	1741
Marie Hallynck	violoncel	Matteo Goffriller	1717
Anna Țifu	vioara	Carlo Bergonzi	1739

Sursa: organizatorul festivalului