Home»Suciu » Un cuvânt uitat: privatizare

Un cuvânt uitat: privatizare

2009-09-29 12:00

de

Paradoxul e că privatizarea a rezolvat și ar fi putut rezolva o serie de chestiuni esențiale ale economiei românești. Mai mult, dacă suntem după un ciclu lung de creștere economică, procesul de privatizare are partea sa de merit. De merit? Se mai poate folosi acest cuvânt în asociere cu procesul de privatizare? De o bună măsură nu, dar este una din marile uitări fatale ale acestei perioade. Totul a început odată cu amânarea privatizării CEC‑ului, din 2007. Întâi o licitație considerată prea puțin generoasă, apoi o amânare fără termen a procesului, apoi o proslăvire a proprietății de stat în sectorul bancar: acestea au fost etapele ce s‑au succedat după momentul de vârf al reușitei privatizării BCR. Acum am intrat într‑un nou stadiu. Acela al contestării rolului privatizărilor în contextul în care rolul statului este din nou expandat în așteptări. Noua orientare poate fi motivată de campaniile de cvasinaționalizări mondiale pentru a scăpa sectoare întregi de faliment. Dar nici unul din marile guverne care au turnat bani în economie nu a făcut‑o, pentru că mizează pe naționalizări mai mult decât pe privatizări.

În momentul actual, nu argumentele ideologice sau istorice contează, ci mai degrabă simple discuții pragmatice bazate pe o realitate simplă și clară.

Creșterea economică a României depinde de o combinație de două elemente: un plus de volum în creștere a producției industriale și un an agricol bun. Când nu avem un an agricol prost și înregistrăm o ușoară creștere pe producția industrială, avem creștere economică. Sigur, nu e cazul anul acesta. În plus, pentru 2009, orice s‑ar spune, există o altă prioritate: scăderea cheltuielilor publice, și asta pentru că sursele de finanțare ale deficitului bugetar sunt insuficiente și privatizarea unor întreprinderi de stat care merg în pagubă (și nu numai) ar fi o sursă de venituri într‑o perioadă de criză. Iată o listă scurtă: Oltchim, IAR Ghimbav, Avioane Craiova, Antibiotice, companii din energie. Toate ar aduce bani, mai importanți acum decât oricând. Sigur, se poate reproșa acestei propuneri momentul nepotrivit, cererea redusă, lipsa de clienți. Dar reproșurile nu sunt valabile până când nu se fac încercări serioase de privatizare. Importanța gestului ar fi una dublă: banii de moment, creșterea economică de perspectivă. Toate companiile de mai sus (cu excepția Antibiotice) sunt pe pierdere sau au nevoie de investiții masive.
Privatizarea le‑ar aduce la suprafață și poate economia românească ar conta pe ele. Mai mult, nici CEC‑ul nu poate conta doar pe resursele statului, Comisia Europeană cerând măcar o contribuție parțială a fondurilor private pentru creșterea capitalizării.

Continuând ideea de mai sus, creșterea în volume a producției industriale reprezintă cea mai fezabilă opțiune pentru demararea cât mai curând a creșterii economice, pentru că dependența de vreme a agriculturii nu poate fi evitată. Aproape că putem spune că economia României depinde de câteva companii privatizate – în primul rând Dacia, cu 10% pondere în exporturi și că mai respiră prin câteva sectoare industriale ce s‑au prăbușit cu doar câteva procente față de anul trecut, iar rolul fundamental al Daciei e de subliniat pentru industria auto. Dacă Ford va reuși să iasă din amorțeala debutului, domeniul va fi contribuitor net la PIB. La fel, un rol‑cheie îl are Nokia în industria electronicelor care, fără noua fabrică de la Cluj, ar fi pierdut peste 40 de procente față de anul trecut. Nokia reduce pierderea la 20%. Dramatică este în schimb soarta Sidex. Industria metalurgică e la jumătate din realizările lui 2008. Și, evident, combinatul de la Galați are partea leului. Cu o Dacie încă performantă, un Ford cu motoarele turate, o Nokia activă, un Sidex relansat, economia românească are toate șansele să treacă pe plus, fără să mai aștepte ploaia pentru agricultură. Aceasta nu se va întâmpla din păcate prea curând. Dar ce se poate face pentru ca acest proces să conteze mai mult decât cele câteva întreprinderi de care de fapt depinde creșterea producției industriale a României?

A miza pe ajutoare de stat pentru companii de stat este la limita legii, și apoi prea păgubos peste o țară săracă. De aceea, ideea privatizării ar trebui reanalizată cu cea mai mare atenție. România are nevoie de mai multe companii performante și nu are nici timpul să aștepte ca alte companii de producție industrială locală să crească, nici banii să sprijine alte companii, cum e Oltchim de exemplu, pentru a face performanță. De aceea, întoarcerea la privatizare – că vrem sau nu – e singura șansă să mai punem niște motorașe de creștere economică în funcțiune.

---

Dan Suciu realizează la The Money Channel emisiunile „Money Report“ și „Around The Clock“. Are 14 ani de experiență în presa scrisă economică, un master în politici publice și pregătește un doctorat în economie