Home»Analize » De ce se vinde și cât valorează Albalact?

De ce se vinde și cât valorează Albalact?

2009-10-06 12:00  Money Express

de ,

"Nu voi pleca pe o insulă din Pacific după ce voi ieși din acționariatul Albalact“, spune Raul Ciur­­tin, președintele com­pa­niei, care deține, îm­pre­u­nă cu tatăl său, 53% din acțiunile celui mai mare producător local de lapte (conform Regis­trului Comerțului), care nu a intrat încă în portofoliul unei companii multinaționale.

Într‑o discuție recentă cu MONEY EXPRESS, Ciurtin (37 ani) vorbește pentru prima dată explicit despre un exit din compania pe care a creat‑o și a adus‑o la vânzări de 56 mil. euro în 2008. Că intențiile lui sunt cât se poate de serioase o dovedește și rumoarea din mediul de investment banking românesc creată în jurul vânzării Albalact.

CINE SĂ FIE? Poate dovada cea mai grăitoare că procesul de vânzare a companiei este în curs de derulare este o știre publicată recent de portalul britanic de informații despre fuziuni și achiziții Mergermarket.com – parte a Financial Times Group –, potrivit căreia Albalact are deja un consultant pentru vânzare. Potrivit site‑ului, acest adviser ar fi BAC Investment – banca de investiții deținută și condusă de Matei Păun. Contactat telefonic, Păun a răspuns sec: „Nu comentez“.

La o primă vedere, refuzul de a comenta al lui Matei Păun poate însemna o confirmare indirectă.

În realitate însă, mai multe surse bine informate spun că, de fapt, producătorul de lactate ar avea un cu totul alt consilier pentru exit: Daiwa Securities. Iată o companie despre care în ultimii ani s‑a vorbit prea puțin, deși la sfârșitul lui 2006 era implicată în tranzacția deceniului din domeniul bancar românesc. Daiwa este consultantul care a asistat statul român în vânzarea pachetului majoritar deținut la cea mai mare bancă din sistem, BCR. Tot Daiwa a asistat statul român în privatizarea de acum zece ani a celei de‑a doua bănci din România, BRD.

De ce ar fi însă interesată o bancă de investiții care a avut de‑a face doar cu nume foarte mari de pe piața românească de vânzarea unei companii de talia Albalact? Evident, producătorul de lactate nu este o firmă mică, însă este departe de a se apropia de anvergura BCR sau BRD. Răspunsul ar putea fi mai degrabă banal: e criză, și, cum piața de fuziuni și achiziții nu stă pe roze, numele mari ale investment bankingului internațional se uită și spre contracte mai mici. De altfel, Albalact este de mai mult timp pe buzele bancherilor de investiții din România, mai multe companii din sector dorindu‑și – mai ales în condiții de criză – un mandat din partea familiei Ciurtin pentru vânzarea producătorului de lactate a cărui capitalizare bursieră era, săptămâna trecută, pe BVB (categoria RASDAQ), de circa 54 mil. euro. De adăugat că, în cazul în care un investitor ar prelua pachetul de control, ar putea să plătească și un premium – acesta poate fi de 20–30% – care ar ridica și mai mult valoarea companiei.

Inutil de precizat că pentru acționarii Albalact asocierea cu Daiwa Securities este mai mult decât onorantă și le dă speranțe să aibă acces la investitori de talie mare. De altfel, printre fondurile de investiții interesate de companie se numără inclusiv Warburg Pincus – o firmă de private equity de talie mare, spun surse din piață.

Tot informații din piață spun că, pe lângă firma de consultanță în investiții mandatată pentru vânzare, familia Ciurtin și Ion Florescu – șeful fondului de private equity Reconstruction Capital II Limited (RC2 Cyprus), cel de‑al doilea mare acționar al Albalact cu 25% din acțiuni – au un consilier apropiat care îi sfătuiește pe tema exitului, în persoana finanțistului Gelu Tudose. El are o experiență de 15 ani în private equity și este trainer pe teme de consultanță financiară, conform unei prezentări de pe site‑ul Institutului Bancar Român. Potrivit aceleiași surse, printre companiile pentru care a făcut training financiar figurează și Albalact. Dar Gelu Tudose a declarat pentru MONEY EXPRESS că a asistat Albalact doar la preluarea pachetului majoritar de la Rarăul Câmpulung și în prezent nu are în lucru vânzarea companiei.

LOGICA VÂNZĂRII. Indiferent de numele celui care lucrează acum sau va lucra pentru vânzarea Albalact, cel mai important lucru este acela că tranzacția, în limbaj anglo‑saxon, „makes sense“. Atât din perspectiva vânzătorului (vânzătorilor), cât și a investitorului. Raul Ciurtin admite că are mai multe oferte de preluare cu o precizare însă: „nu la nivelul din 2007 sau începutul lui 2008“. Oricum, vestea bună este că firma stârnește, se pare, un interes ridicat, un avantaj important fiind că activează într‑un domeniu (producția laptelui) „inelastic la criză“, cum le place consultanților de business să‑l numească.

Dar dincolo de jargonul de specialitate, mai grăitoare sunt cifrele. În primul semestru al acestui an, vânzările Albalact au crescut cu 14% în euro, până la 27,7 mil. euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. E drept, plusul de anul acesta se datorează și unei achiziții făcute în decembrie anul trecut, când Albalact a cumpărat producătorul de brânzeturi Rarăul Câmpulung Moldovenesc. De precizat că pe tot anul trecut, deci înainte de a trece în portofoliul Albalact, compania din Câmpulung Moldovenesc a avut vânzări de 5,9 mil. euro.

Dar nu e mai puțin adevărat că întrea­ga industrie este pe creștere. Conform Asociației Patronale din Industria Lapte­lui (APRIL), piața lactatelor va înregistra în acest an o creștere de 7–10% față de anul precedent, iar pentru anii următori se așteaptă ca trendul să rămână neschimbat.

În tot acest tablou, Albalact apare ca singurul jucător local din top 3 pe industrie – e adevărat, la distanță mare de primii doi clasați: multinaționalele Danone și Friesland. Oricum, această poziție (a treia, după vânzările de anul trecut) îl califică drept cea mai interesantă țintă de achiziții, alături de Delaco, aflat și el pe lista scurtă a investitorilor, conform bancherilor de investiții. Delaco – un business controlat de antreprenorul român Tudor Comaniciu – a anunțat o creștere a vânzărilor de 17% pe primul semestru, în vreme ce targetul pe întregul an 2009 este un plus de 40%.

CUM SE VEDE VIITORUL? Și dacă totul merge atât de bine, de ce vinde totuși Ciurtin? O parte din explicații le furnizează însuși președintele companiei: „Peste doi ani, piața va fi disputată de câțiva jucători mari care vor rămâne pentru că vor avea forța financiară să‑și promoveze brandurile“. În aceeași ordine de idei, el estimează că producătorii mici și medii vor dispărea de pe piață. Ușor de bănuit de ce: cei mici „nu vor face față presiunii generate de prețurile mici“, pe care o vor exercita jucătorii mari, susținuți financiar de companiile‑mamă.

Pe de altă parte, Raul Ciurtin crede că o creștere semnificativă – în cazul companiei sale – nu va mai fi posibilă în următorii ani, mai ales că nu și‑a propus să mai crească expansiv. „Nu avem în vedere achiziții, indiferent de oportunitățile din piață“, afirmă Ciurtin, explicând că nu ar exista sinergii între compania sa și eventualii producători aflați în dificultate și care ar putea fi preluați. Practic, chiar dacă ar vrea să facă vreo achiziție, nu ar găsi o companie care să se potrivească cu portofoliul de produse și modul de lucru al Albalact. În același timp, achiziția Rarăul a adus pe lângă plusul de vânzări și costuri atât de capital, cât și operaționale. Albalact a plătit 3,5 mil. euro pentru 77% din titlurile societății, iar la nivel operațional, Ciurtin a decis să concentreze producția de brânzeturi la Câmpulung, fabrica din Alba‑Iulia rămânând focalizată pe produse proaspete – portofoliu care a reprezentat sursa de creștere a vânzărilor Albalact din ultimii ani; vă amintiți, probabil, de campania publicitară din 2006 pentru brandul Zuzu.

Toate acestea, la care se adaugă un război al prețurilor din ce în ce mai acerb, exercită o presiune destul de mare asupra companiei. Ce‑i drept, profitul net al Albalact a crescut – chiar dacă cifra la care ne raportăm este mică – cu 157,7% în primul semestru, până la 0,67 mil. euro, dar datoriile de 20 mil. euro nu îi dau deloc un confort lui Ciurtin, în condițiile în care finanțarea bancară este, în aceste vremuri, prohibitivă.

Iar când vorbim despre competiție crescută, vorbim despre jucători noi care au apărut în piața lactatelor. Și aici nu luăm în calcul doar multinaționalele din domeniu care domină piața – ultimul mare nume intrat pe piață fiind Lactalis, care a preluat LaDorna (businessul lui Jean Valvis). Ciurtin pare îngrijorat de concurența tot mai mare a produselor sub marcă proprie ale supermarketurilor. În condițiile în care consumatorul este din ce în ce mai atent la prețul de raft, iar ceea ce vând supermarketurile sub marcă proprie (de exemplu Winny pentru rețeaua Cora sau Carrefour pentru retailerul cu același nume) este de obicei la cel mai mic preț, deja o parte din clienți au migrat către aceste produse.

Raul Ciurtin spune că deocamdată nu poate să facă o evaluare a cotei de piață câștigate în acest an de mărcile proprii ale supermarketurilor – care până în acest an a fost nesemnificativă –, însă se așteaptă la o creștere spectaculoasă a vânzărilor acestora. O situație destul de delicată, crede Raul Ciurtin, pentru că supermarketurile asigură volume importante de vânzări, iar o declarație de război ar putea fi sinonimă cu sinuciderea. În această situație, poate că Raul Ciurtin ar prefera chiar și varianta plecării pe o insulă din Pacific decât un conflict cu marii retaileri.

---

Posibilii pețitori

Investitorii interesați de achiziția unei companii din industria lactatelor, fie că sunt fonduri de investiții sau investitori strategici, au prea puțin de ales, ­Albalact fiind singurul mare producător local care a mai rămas pe piață. Care ar putea fi totuși pețitorii Albalact?

1) SIGMABLEYZER. Fond de investiții american, SigmaBleyzer a achiziționat în 2007 pachetul majoritar de acțiuni al companiei Covalact, cu activități în industria lactatelor. Aceasta a fost prima investiție a fondului SigmaBleyzer în România. Au urmat, în 2008, achiziția companiilor Primulact și Lactate Harghita. Apetitul pentru companii din industria laptelui nu s‑a oprit la cele trei companii, spun surse apropiate tranzacției.

2) WARBURG PINCUS. Un alt fond de investiții din Statele Unite ale Americii este pe lista scurtă de posibili cumărători ai Albalact, conform unor informații din piață. Warburg Pincus are în portofoliu investiții de circa 30 mld. euro în peste 600 de companii din domenii ca servicii financiare, mass‑media, telecom, sănătate, energie, industrii și real estate. În România, Warburg Pincus este prezent în acționariatul dezvoltatorilor imobiliari RED Capital Management și South Pacific Group.

3) STRATEGICII. Nu trebuie exclusă varianta vânzării către un investitor strategic, având în vedere că piața lactatelor deja s‑a cristalizat în jurul unor producători de talie globală, ca Friesland, Danone sau Lactalis. Un alt jucător, Müller (Germania), a intrat în acest an pe piața din România, însă doar cu distribuție de produse.

---

Dominația multinaționalelor

Primele șase companii au circa 45% din piața lactatelor din România, estimată de pa­tronatul din industrie la circa un miliard de euro în 2008, iar patru dintre ele sunt multi­na­ționale. Cifrele reprezintă milioane de euro, la cursul mediu anual calculat de BNR.

Compania	Acționar majoritar	CA 2008
Friesland	Friesland Campina Olanda	137
Danone	Groupe Danone Franța	114,7
Albalact	Raul și Petru Ciurtin	56
Delaco	Tudor Comaniciu	50
LaDorna	Groupe Lactalis Franța	41,4
Covalact	SigmaBleyzer	30
Tnuva	Tnuva Israel	24,2

Sursa: Ministerul Finanțelor, Bursa de Valori București, Business Standard