COVER STORY: Fața necunoscută a generației Y

• Foto

Generatia Y: Studiile spun ca, dincolo de alte trasaturi, multi dintre tinerii nascuti in anii ’80 sunt gata sa renunte la salarii bune pentru a face ceea ce le place – inclusiv voluntariat. Foto: Robert David

Și ce e, până la urmă, acest TED? Tehnic vorbind, e un maraton de conferințe – patru zile și circa 50 de speakeri din domenii diverse, de la business la știință, de la fotografie la economie – care se desfășoară anual, din 1984 încoace, în Monterey (California). Sună a eveniment la care participi doar dacă trebuie neapărat (cine se oferă să îndure, înțepenit în scaun, 50 de conferințe?).

PANDEMIA TED. În fapt, popularitatea TED e contagioasă – neverosimil de contagioasă. Neverosimil e faptul că speakeri de talia lui Al Gore sau Richard Branson, ale căror tarife de conferință au cinci zerouri, vorbesc aici gratis, conformându‑se unui regulament draconic (discursurile, de pildă, nu trebuie să depășească 18 minute). Neverosimil e că un bilet costă 6.000 $ și‑l poți cumpăra doar dacă ai și o invitație.

Tot neverosimil e că aceste bilete se epuizează cu un an înainte, deși toate conferințele urmează să fie postate gratuit pe Internet, că zilnic 300.000 de indivizi urmăresc online speech‑uri TED și că, în câteva luni, aproape 1.500 de oameni au început să traducă gratuit, în 79 de limbi, discursurile TED – dând astfel acces la ideile povestite acolo și celor 4,5 miliarde de oameni care nu știu engleză. Din aprilie, de când organizatorii au început să ofere în întreaga lume licențe TEDx („x“‑ul diferențiază evenimentele independente de cele ale TED), au avut loc 105 conferințe – dintre care una în Patagonia – și alte 240 sunt programate pentru următoarele luni și pentru 2010.

Pe scurt, evenimentul avangardist conceput acum 25 de ani de un arhitect american care și‑a dorit să pună în valoare convergența, incipientă încă, a tehnologiei cu entertainmentul și designul (de la inițialele celor trei cuvinte vine de altfel și numele conferinței) s‑a transformat, iată, într‑o pandemie. Fiecare oraș cu pretenții din lume pare să aibă propriul trib de profeți TED.

TEDX BUCHAREST. România deja figurează pe harta TEDx cu două licențe la București și două la Timișoara. La București, primul eveniment a avut loc în mai, când Hydra Society a organizat o conferință – TEDx București – cu patru speakeri. Cel de‑al doilea eveniment – care va avea loc pe 16 octombrie la Centrul Național al Dansului, sub numele TEDx Bucharest – pare, din capul locului, mai sofisticat; e vizibil că organizatorii au avut mai mult timp la dispoziție. Bugetul se duce spre 30.000 de euro, site‑ul e mai elaborat, publicul – mai numeros, spațiul în care se desfășoară conferința – mai generos, biletul – mai scump (50 de euro, față de circa 10 euro), iar lista de speakeri – care‑și vor ține discursurile în engleză, cum au impus organizatorii – e de patru ori mai lungă.

În spatele acestor detalii tehnice – care, până la urmă, n‑au nimic impresionant –, e o poveste care merită împărtășită, la fel cum merită împărtășite ideile din cele peste 500 de conferințe TED. E o poveste aproape la fel de neverosimilă – la scară strict locală, evident – precum cea a pandemiei TED, o poveste care pare să se fi scris în cele din urmă nu mulțumită unor circumstanțe, ci mai degrabă în ciuda lor.

MANAGEMENT TIP GENERAȚIA Y. Să facem un exer­cițiu de imaginație. Suntem în vara lui 2009. Totul se mișcă greu, de la rotițele companiei în care lucrați la rotițele economiei de care de­pindeți. Ce faceți dacă o mână de tineri de 20 de ani, exponenți ai așa‑numitei Generații Y – poreclită de unii autori „Generation Me“ pentru pragmatismul, egoismul și ispitele narcisiste cu care e asociată –, vă intră în birou, se uită în ochii dvs. și se jură că, deși n‑au nici un ban și nici o relație specială cu vreun finanțator, sunt în stare să organizeze o conferință cu pretenții? Îi finanțați? Îi credeți? Le dați măcar o șansă? Vă mulțumiți să le zâmbiți politicos?

Conferința de vineri e pusă pe picioare de cea mai tânără echipă din Europa: media de vârstă a nucleului de nouă organizatori e de 22 de ani. Parte dintre cei nouă sunt încă studenți – la ASE, la Poli, la UNATC –, parte tocmai au terminat facultatea. Cumulează 19,5 ani de voluntariat în AIESEC, o rețea globală de organizații studențești „de elită, foarte performantă, cu un proces de selecție foarte competitiv“, după cum o descrie Mariana Nicolae, prodecan la Facultatea de Relații Economice Internaționale din ASE București. De câteva luni, cei nouă muncesc fără bani, full‑time – aproape toți –, pentru TEDx.

În cele cinci luni de muncă, s‑au adunat, dacă luăm o medie de 8 ore pe zi pentru fiecare membru al echipei (Carmen Oprea, unul dintre organizatori, izbucnește în râs: „A fost mai mult, dar să luăm 8 ore...“), aproape 8.000 de ore de muncă – dacă excludem weekendurile. Vacanță? Păi... n‑au avut. Fetele au umblat toată vara pe la companii și pe la potențiali speakeri, cocoțate pe tocuri, în ținute business­ cumpărate pentru acest scop. La un moment dat au renunțat la hai­ne – n‑avea nici un rost, nu li se potriveau.

La câte uși au bătut în căutare de finanțări? Întrebarea stârnește râsete. „La cincizeci?“. Urmează o scurtă pauză de gândire. „Cred că la mai multe“, încearcă un răspuns Carmen Oprea: „N‑a fost om care să nu ne spună că e genial ce vrem să facem și că avem toată susținerea, dar că bani n‑are cum, în această perioadă, să ne dea“. În puține cuvinte, n‑a fost ușor. Dar cei de la TEDx Bucharest n‑au nici un chef să mai vorbească acum – e evident – despre piedici sau despre ce n‑au reușit să facă.

În cele din urmă, conferința de vineri se reduce, într‑o proporție importantă – de 70% –, la o colecție de bunăvoințe fericit îmbinate. Pentru că n‑au găsit destui bani, cei nouă au cerut de la fiecare ce putea da. Sala, de pildă, e un dar de la Centrul Național al Dansului – vor sta s‑o decoreze în noaptea de dinaintea conferinței și vor fi nevoiți să strângă totul în noaptea de după, pentru că a doua zi acolo e spectacol. Mobilierul e împrumutat de la o companie specializată. La fel cateringul, cele patru camere de filmat și cei patru operatori, sistemul de lumini.

EXERCIȚIU DE RETORICĂ. Happy‑end‑ul poveștii ține, însă, de substanța, prospețimea și savoarea discursurilor speakerilor. Echipa TEDx a pornit cu o listă lungă, de zeci de potențiali vorbitori – „Am căutat tot ce e de valoare în România“ –, care s‑a scurtat în final la 12 nume (antreprenorul Erich Kish, fost vicepreședinte Rompetrol – care încă figurează pe site‑ul conferinței –, nu va fi prezent). Unii dintre speakeri – un mix de oameni de știință, artiști, antreprenori, militanți pentru cauze sociale, psihologi – erau consumatori de TED când au fost invitați să vorbească, alții nu.

Prima confirmare a venit din partea Alexandrei Nechita, căreia i se mai spune „Micuța Picasso“. Pe listă mai apar Carmen Vidu, cel mai tânăr regizor de la Teatrul Național, Mircea Toma, care va vorbi despre psihoterapia activistului antidiscriminare, Alex Găvan, alpinistul care și‑a propus să cu­­­­cerească toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii, Dumitru Popescu, care vrea să lanseze primul satelit româ­nesc, Bogdan Na­­­­umovici, unul dintre cei mai cu­noscuți pu­bli­citari români, Mu­­gur Ciumăgea­nu, specialist în terapie comportamentală, Sandra Pralong, care a lucrat în 200 de programe ale societății civile, Nelvin Joseph, an­treprenor în domeniul inteligenței artificiale, Mircea Tudor, inventator, Gabriella Ficz, care face cercetări în epigenetică, Stefan Burtnowski, arhitect.

Speakerii se­l­ectați și organizatorii au stabilit împreună temele discursurilor: „M‑au pus întâi să emit 2–3 felii din experiențele mele, să vedem dacă mă calific“, își amintește Mircea Toma. Au urmat discuții despre structura discursurilor, despre regulile impuse de TED, au fost selectate, pentru a servi drept model, speech‑uri similare.

Tinerii de la TEDx au gestionat, de fapt, una dintre primele – dacă nu chiar prima – tentativă relevantă de agregare a unei piețe a speakerilor după model vestic: cu recomandările TED în mâini și cu sfaturi de la regizori și specialiști în prezentări, le cer vorbitorilor să fie, pur și simplu, „precum cei de la TED Global“. Vor ca măcar una dintre prezentările de la București să fie preluată pe site‑ul oficial. „Ăsta e spiritul AIESEC“, spune Mariana Nicolae: „Mișcă munții din loc, își implică întregul cerc de rude și prieteni, nu se lasă până nu obțin ce vor“.

Este însă echipa TEDx reprezentativă pentru Generația Y? Studiile spun că, dincolo de alte trăsături, mulți dintre tinerii născuți în anii ’80 sunt gata să renunțe la salarii bune pentru a face ceea ce le place – inclusiv voluntariat. „Nu cred că cei de la TEDx sunt reprezentativi pentru generația lor“, spune Bogdan Naumovici. „Sunt o fericită excepție – dar, probabilistic vorbind, trebuia să avem și din ăștia“.

Și încă ceva, drept încheiere: tema‑umbrelă sub care cei 12 speakeri de la TEDx Bucharest vor spune ce au de spus e „Esența unei lumi în schimbare“. În culise, însă, nimănui nu‑i trece prin cap că povestea conferinței se potrivește cu tema – sau că experiența ultimelor șase luni s‑ar putea califica – de ce nu? – pentru un speech de fix 18 minute.

TED

• 1984 - Apple lansează Macintosh, primul computer cu interfață grafică; la TED are loc una dintre primele demonstrații publice; prima conferință TED, un „experiment de convergență“ între tehnologie, entertainment și design, imaginat de arhitectul Richard Wurman
• 1990 -  lista invitaților începe să includă exploratori, antreprenori, oameni din business
• 1996 - ia ființă Sapling Foundation
• 1998 - Chris Anderson, actualul custode, participă pentru prima dată la TED și e uluit de „calitatea atenției publicului“
• 2000 - Crahul dot-com: Future, compania de publishing a lui Anderson, se prăbușește
• 2001 - conceptul TED este cumpărat de Sapling Foundation, înființată în anii ’90
• 2003 - TED capătă o tușă socială mulțumită invitaților care susțin diverse cauze
• 2005 - este inaugurată seria de conferințe TED Global, care are loc o dată la doi ani în diverse orașe; este lansat, sub sloganul „Pune‑ți o dorință care să schimbe lumea“, TED Prize: fiecare din cei trei câștigători primește 100.000 de dolari pentru un proiect
• 2006 - prețul biletului, care poate fi obținut doar pe bază de invitație, ajunge la 4.400 $
• Anderson caută o cale de a populariza ideile TED; se gândește întâi la tv, apoi decide – deși e îngrijorat de reacția plătitorilor de bilete – să dea acces gratuit, pe site, la câteva conferințe; până la sfârșitul anului, numărul acestora ajunge la 44
• 2007 - prețul biletelor pentru 2008 crește de la 4.400 $ la 6.000 $; biletele se epuizează în 11 zile
• TED decide să posteze online toate conferințele; relansează, în primăvară, site‑ul
• 2008 - pe blogul http://valleywag.gawker.com/ este publicată lista speakerilor – aproape 1.200 –, pe care, din motive necunoscute, TED nu o postează pe site
• 2009 - TED acceptă organizarea de conferințe independente; până în acest moment, există peste 300 de inițiative în ­întreaga lume; TED face crowdsourcing: lansează în mai Open Translation Project, prin care permite oricui să traducă, în orice limbă, conferințele TED, dând acces la idei „celor 4,5 miliarde de oameni care nu știu engleză“; în mai are loc prima conferință TEDx București
• Încotro se îndreaptă TED?  - „Adevărul e că nu știu“, spune Chris Anderson. Fenomenul, spune el, e parte dintr‑o revoluție mai mare, educația globală via web, un proiect în care „rolul profesorului redevine sexy“.

---

„Pune‑ți o dorință“

Ideea TED Prize s‑a născut dintr‑o angoasă: în 2003, povestește Chris Anderson într‑o conferință, când la TED a adus mai mulți invitați cu discursuri militante, unii dintre spectatori au fost dezamăgiți. Conferințele virau prea mult, pentru gustul unora, înspre activismul social. Așa că Anderson a venit cu ideea de a cere invitaților să‑și formuleze cauzele sub forma unor dorințe. Și dintre toate dorințele rostite în fiecare an, trei se transformă în proiecte, TED oferind pentru fiecare dintre ele 100.000 de dolari. Iată cum arată trei dorințe pe cale de a fi împlinite:

Encyclopedia of Life
EDWARD O. WILSON
– biolog –

DORINȚA: „Aș vrea să creăm un instrument‑cheie pentru a conserva biodiversitatea planetei“

CALEA: Wilson a decis să ceară ajutorul comunității științifice pentru a crea o enciclopedie a vieții în format electronic; motoul paginii – „Imaginați‑vă o pagină web pentru fiecare specie sau organism de pe planetă“ – îi aparține lui Wilson, care e profesor la Harvard.

REZULTATUL: eol.org grupează peste 160.000 de specii a căror descriere a fost verificată științific și peste 14 milioane de pagini de literatură științifică digitalizată; în proiect lucrează peste 20 de companii de content și mii de oameni de știință independenți din întreaga lume.

„Opriți boala!“
JAMES NACHTWEY
– fotojurnalist –

DORINȚA: „Lucrez la un reportaj despre care aș vrea să se afle. Vreau să mă ajutați să‑l facem cunoscut lumii întregi“.

CALEA: James Nachtwey, unul dintre cei mai importanți fotojurnaliști contemporani, a făcut înconjurul lumii vreme de 18 luni, fotografiind oameni care au căzut victime unei forme virulente, mutante de tuberculoză – așa‑numita „extreme drug rezistant tuberculosis“, care a fost semnalată în 49 de țări, făcând 1,6 milioane de victime în 2006.

REZULTATUL: Slide‑show‑ul lui Nachtwey – 37 de fotografii tulburătoare, alb‑negru – a fost vizualizat de sute de mii de oameni în primele săptămâni de la postare; ambii candidați americani la președinție au sprijinit campania.

Antrenament pentru dezastru
LAWRENCE BRILLIANT
– medic, tehnolog, activist –

DORINȚA: „Aș vrea să mă ajutați să construiesc un sistem global de detecție cât mai rapidă a noilor maladii sau dezastre“

CALEA: Lawrence Brilliant pornește de la premisa că, atunci când o boală contagioasă sau un dezastru lovește o comunitate, reacția e de obicei confuză și ineficientă, în ciuda bunelor intenții ale autorităților și ale societății civile.

REZULTATUL: La InSTEDD, înființat în 2007 cu sprijinul Google.org, angajații inventează și testează tehnologii și proceduri de detecție și reacție rapidă la dezastre, scopul fiind acela de a coagula, în momente critice – prin SMS‑uri, hărți digitale și alte mijloace –, comunitățile locale.