COVER STORY: Când vor ieși la iveală scheletele din dulapurile băncilor?

• Foto

Cand vor exploda oare executarile silite ale bancilor? Foto Guliver/Getty Images

• 
• 
• 
• 

Fără excepție, profețiile despre momentul critic al crizei – de care, toată lumea pare să fie de acord, încă nu am scăpat – spun că acesta va fi atins doar după ce bancherii se vor încumenta să facă, în fine, executări silite în masă. Atunci, se prognozează, întreaga economie va fi zguduită de o undă seismică care va lovi cu violență: executarea silită a unei companii care nu‑și poate plăti creditele va atrage după sine intrarea în derivă a unora dintre partenerii de afaceri, zeci de mii de oameni vor rămâne pe drumuri, nu‑și vor mai putea plăti nici ei – evident – creditele, și vor fi, la rândul lor, executați silit. Va fi dureros, dar altfel nu ne putem însănătoși, cred suporterii acestui scenariu.

Pe ce se bazează, însă, cei care cred că declanșarea unui val de executări silite e inevitabilă? Fundamentul teoriei ține de acumularea, din ce în ce mai greu de contestat, a unor „schelete“ în dulapurile băncilor. E vorba de așa‑numitele credite neperformante: o bună parte din împrumuturile acordate cu larghețe în epoca de boom s‑au transformat în credite‑problemă. Numărul restanțierilor – companii și persoane fizice – a crescut cu 85% față de anul trecut. Ponderea creditelor care înregistrează întârzieri, potrivit metodologiei de calcul a FMI, se apropie de 20%; dacă ne luăm după metodologia BNR (care scade din valoarea creditelor neperformante pe cea a garanțiilor; dar cât mai valorează de fapt acele garanții?), ar fi însă doar de 1,03% în iulie.

Instituțiile internaționale sunt din ce în ce mai vocale în această privință, arătând cu degetul spre scheletele din dulapuri – care pun în pericol stabilitatea sistemelor financiare, și așa șubrezite, din Est. Chiar și câțiva bancheri străini admit, în limbajul lor eufemistic, că neperformantele sunt un cartof fierbinte. Evident, băncile au metodele lor pentru a‑și recupera restanțele, măsura extremă fiind executarea silită a garanțiilor. Până acum, s‑au ferit însă s‑o aplice pe scară largă, renegociind, reeșalonând și dând perioade de grație celor care nu‑și pot plăti ratele. De ce evită băncile să declanșeze valul de executări, dacă știu că tot acolo vor ajunge?

MOTIVUL NR. 1: BILANȚURILE. „Simplu. Pentru că trebuie să provizioneze“, răspunde Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență (UNIPR). „Se duce dracului bilanțul“, adaugă el. Mai clar spus, băncile sunt obligate de BNR să pună deoparte bani pentru fiecare credit cu restanțe – un anumite procent din valoarea creditului, în funcție de numărul de zile de întârziere. Dacă, în schimb, creditele restante sunt reeșalonate, banca scapă de provizioane.

(Alte metode de curățare a bilanțurilor: băncile își transferă creditele cu probleme către băncile‑mamă, unde ponderea lor devine nesemnificativă, sau – cu un discount substanțial – companiilor specializate în recuperarea de creanțe.) Executarea silită e echivalentă, până la urmă, cu trecerea într‑o nouă realitate: creditul pe care încă mai sperai să‑l recuperezi devine, fără nici un echivoc, pierdere. Iar dacă o bancă are pierderi, atunci trebuie recapitalizată – ceea ce înseamnă mai mulți bani de la banca‑mamă.

Un motiv înrudit cu acesta e cel al legendarelor bonusuri. „Faptul că se ascund activele toxice e bun pentru bancheri și pentru bonusurile lor“, spune Matei Păun de la BAC Investment. Nu e clar în ce măsură e vorba, totuși, chiar de bonusuri. Unii observatori cred că ar fi vorba de ceva și mai dramatic: bancherii și‑ar apăra de fapt bilanțurile, cred ei, pentru că se tem să nu‑și piardă scaunele.

MOTIVUL NR. 2: EFECTUL PE REAL ESTATE. Ce s‑ar întâmpla, până la urmă, dacă bancherii ar trece la executarea garanțiilor, care sunt – în cea mai mare parte – imobiliare? A executa acum este egal, se pare, cu a pierde. „Din două rele, îl alegi pe cel mai mic“, spune Ioan Niculae, proprietar al Interagro. „Băncile vor ține cu dinții să nu‑și execute clienții pentru că și‑ar recupera probabil 20–30% din datorie“. Cum așa? În încercarea de a‑și acoperi pierderile vânzând garanțiile, bancherii ar inunda practic piața cu noi proprietăți, ceea ar face ca tranzacțiile imobiliare – care oricum sunt blocate – să se deblocheze, dar la un nivel al prețurilor care sperie pe toată lumea.

Dacă acum – când, pentru că nu există tranzacții, nu există nici repere – mulți proprietari încă se mai amăgesc cu gândul că pot obține sume mulțumitoare, o inflație de proprietăți de vânzare ar stabili, până la urmă, o grilă de prețuri. Și dacă s‑ar crea această piață a garanțiilor devalorizate, băncile ar avea un nou incendiu, de data asta în zona clienților care nu le dau bătăi de cap. Dacă, de exemplu, o companie a luat un credit garantând cu o clădire evaluată la 10 mil. euro, iar acum acel imobil ar mai valora doar 5 mil. euro, banca ar fi nevoită „să ceară garanții suplimentare tuturor clienților, inclusiv cei solvabili“, explică Laszlo Diosi, președinte OTP Bank. Și cine‑și dorește probleme și cu clienții bun‑platnici?

MOTIVUL NR. 3: UN NOU JOB. Executarea ga­ranțiilor imobiliare înseamnă doar primul pas pe drumul recuperării datoriilor: ca să pui banii la loc, trebuie să te pricepi la real estate și să te ocupi de gestionarea întregului proces – să‑ți înființezi, cu alte cuvinte, o divizie specială. „Băncile vor fi nevoite să vândă apartamente“, de exemplu, dacă garanția e un proiect rezidențial, spune Radu Merică, CEO al dezvoltatorului german de mall‑uri ECE Projektmanagement. Cât despre garanțiile neimobiliare, aici e și mai complicat: ce să facă o bancă cu un stoc de, să spunem, electronice?

MOTIVUL NR. 4: SPERANȚA&INTERESUL. „Executările silite ar ucide companiile, băncile și viitorul nostru“, crede Laszlo Diosi de la OTP; și chiar dacă n‑ar fi chiar așa, e cert că executările sunt o cale fără întoarcere. E natural deci ca bancherii să‑și dorească să nu ajungă acolo câtă vreme mai speră că restanțierii au resurse să‑și revină. Nimeni nu crede că în 2010 se va produce vreun miracol, dar există oarece premise pentru o creștere economică de 1%: prin urmare, bancherii preferă să‑și păstreze în viață clienții‑companii, în loc să‑i împingă la faliment, sperând că acele credite neperformante se vor resorbi în timp.

„Scopul nostru este să avem clienți vii din punct de vedere economic (...), nu să executăm garanții“, explică Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank. Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, crede însă că băncilor le convine „să reeșaloneze creditul și la infinit“, permițând companiei să plătească doar dobânzile pe perioade de grație care merg până la doi ani. „Atât timp cât își încasează dobânda, este perfect pentru ele“, spune Șucu, adăugând că, de fapt, bancherii nici nu‑și doresc să recupereze creditul propriu‑zis (principalul): „Dacă ar recupera acei bani, ar trebui să‑i investească, iar băncile nu vor să dea credite acum“.

REVERSUL MEDALIEI. Raționamentele bancherilor se clatină, însă, în fața înmulțirii unor gesturi pe care nu le anticipau: tot mai mulți proprietari de afaceri își cer singuri insolvența – cel mai recent caz e al Leonardo, un retailer de încălțăminte cu un business de 135,9 mil. euro în 2008. Răsvan Radu, președintele executiv al UniCredit Țiriac, spune că e „surprins că există foarte mulți acționari“ care cer insolvența propriilor firme „din motive mai mult sau mai puțin transparente“. Pe perioada insolvenței, firmele nu sunt forțate să achite creditele către bănci și nici nu pot fi executate silit. Nu e exclus ca, dacă intrările voluntare în insolvență se vor transforma în fenomen, bancherii să facă și ei mișcări bruște și să‑și revizuiască politicile.

„Băncile vor trebui să execute la un moment dat, nu pot să restructureze la infinit“, crede șeful ING, Mișu Negrițoiu, de vreme ce e evident că nu toate firmele vor supraviețui. Partea bună ar fi însănătoșirea economiei: Radu Merică de la ECE crede că piața imobiliară va ieși din blocaj abia când se vor face primele executări silite. Atunci vor apărea și investitorii în distressed assets pe care‑i așteptăm de la începutul anului. Dar pentru ce să vină dacă deocamdată nu e nimic de vânzare?

Ce cred însă bancherii că se va întâmpla în următoarele șase luni? Vom asista, în ce a mai rămas din 2009 și în 2010, „la falimente majore“, crede Răsvan Radu. Anul viitor vor apărea probabil „și primele falimente și executări silite ale unor proiecte imobiliare mari“, spune Radu Merică. „Se va face curățenie, se vor închide firme, se vor disponibiliza active și se va crea o bază pentru o relansare mai sănătoasă în 2011“, prognozează și Mișu Negrițoiu de la ING. Cu alte cuvinte, grenada va exploda.

A - Cât sunt de acoperite băncile?

În ce măsură sunt creditele neperformante acoperite de provizioane – acele sume pe care băncile sunt obligate să le pună deoparte pentru a acoperi creditele cu probleme? De‑a lungul ultimelor 12 luni, gradul de acoperire s‑a păstrat constant, la 29–30%.

9,4 mld. € - Creditele neperformante înregistrate în iulie în economia românească, calculate după metodologia FMI, ajung la aproape 20% din totalul creditelor (46 mld. euro)

B - Felie cu felie

Creditul neguvernamental era, la sfârșitul lui august 2009, împărțit în mod aproape egal între persoane fizice și companii. Cea mai semnificativă evoluție din ultimele 12 luni ține însă de felia creditului guvernamental, care a crescut cu 300% față de august 2008.

8,2% - Creșterea creditului neguvernamental (în lei) în august 2009 față de august 2008, în scădere accelerată față de anii anteriori

C - Se înmulțesc restanțierii

Într‑un singur an, din iulie 2008 până în iulie 2009, numărul restanțierilor la plata creditelor – și persoane fizice, și companii – s‑a dublat. Datele din august și septembrie încă nu au fost făcute publice, dar declarațiile oficiale spun că numărul restanțierilor a depășit 200.000.

500.000 - Numărul dosarelor de executare silită – atât persoane fizice, cât și companii – deschise până în septembrie în sistemul bancar românesc, potrivit Asociației Executorilor Bancari

85% - Creșterea numărului de restanțieri – atât persoane fizice, cât și companii – în iulie 2009 față de iulie 2008

D - O nouă ordine

În urmă cu un an, cuvinte precum „insolvență“ și „executare silită“ făceau parte doar din vocabularul pasiv – sau aproape pasiv – al bancherilor români. Acum sunt pe buzele tuturor: din ce în ce mai multe companii ajung în imposibilitatea de a‑și rambursa creditele.

O MĂSURĂ EXTREMĂ
Executarea silită e, practic, măsura extremă pe care o bancă o poate lua pentru a‑și diminua pierderile. Băncile ezită să recurgă însă la executări silite – cel puțin deocamdată.

ULTRAPRO
MAI 2009 - EXECUTARE SILITĂ
15 mil. euro - Valoarea aproximativă a datoriilor

• retailerul IT fondat de soții Fughină e una dintre puținele companii executate silit de o bancă
• la începutul anului, rețeaua UltraPro avea 54 de magazine
• în mai, UniCredit Țiriac Bank a pus sechestru pe depozitele retailerului în contul unor credite neplătite
• în iulie, BDO Insolvency devine administrator judiciar

SPECTRUL INSOLVENȚEI
Există o mutare pe care companiile o pot face și care‑i sperie pe bancheri: acționarii decid, pur și simplu, să‑și declare singuri insolvența – ceea ce înseamnă că banca, deși e dispusă să reeșaloneze și să restructureze creditul, devine mână moartă. Nu mai poate executa, cu alte cuvinte, garanțiile, fiind nevoită să aștepte recuperarea conform unei proceduri care poate dura ani. Iată două cazuri recente:

MIVAN KIER
SEPTEMBRIE 2009 - INSOLVENȚĂ
cca. 20 mil. euro - Valoarea estimată a datoriilor Mivan

• Mivan, care a construit mall‑ul Liberty Center, a cerut intrarea în insolvență în septembrie
• compania avea proiecte pentru zece mall‑uri Tiago în țară; doar unul, cel de la Oradea, a fost construit
• 130 de milioane de euro cifră de afaceri în 2008
• peste 280 angajați

LEONARDO
OCTOMBRIE 2009 - INSOLVENȚĂ
100 mil. euro - Valoarea aproximativă a datoriilor acumulate de Leonardo

• la începutul lunii, Florin Panea, proprietarul Leonardo, a cerut intrarea în insolvență a companiei
• anul trecut, Leonardo a avut un business de 135 mil. euro
• compania a trecut deja printr‑o restructurare amplă anul acesta, închizând 30 de magazine și concediind circa 600 de oameni

INSOLVENȚA: avantaje si dezavantaje
Avocații descriu insolvența drept „o perioadă de respiro“ în care compania are șansa de a‑și reorganiza businessul.

PLUS
• compania scapă de presiunea creditorilor – bănci și furnizori
• scapă, de asemenea, de plata dobânzilor și a penalităților
• creditorii nu mai pot recurge la executare silită
• în plus, firma beneficiază de avantaje fiscale (taxarea inversă la TVA)

MINUS
• insolvența poate afecta sever imaginea companiei
• adesea, partenerii își pierd încrederea în businessul intrat în insolvență
• procedura poate dura până la trei ani
• adesea, insolvența – dacă nu e bine gestionată – e primul pas spre faliment

E - Cât de grav e?

Datele Fondului Monetar Internațional arată că, în 2008, România era depășită doar de Ucraina în privința ponderii creditelor neperformante în totalul creditelor. Cât despre situația pe 2009, FMI nu a inclus date pentru România. O precizare: din cauza diferențelor de raportare contabilă și taxare, dar și a metodologiilor diferite de calcul, „datele din diverse țări nu sunt strict comparabile“, se arată în raport.

Pe buzele tuturor

S‑au înmulțit, în ultima vreme, declarațiile făcute de diverși oficiali pe tema creditelor neperformante: unii – în special oficiali ai instituțiilor internaționale – se arată îngrijorați. Bancherii, deși admit că s‑a atins un nivel ridicat, sunt de părere că situația e gestionabilă.

27 iulie - Thomas Mirow, președintele BERD, spune că economiile estice s‑ar putea confrunta cu o creștere a creditelor neperformante și a numărului de falimente „suficient de severă“ pentru a destabiliza sistemele bancare din regiune.
1 septembrie - Fondul de investiții SigmaBleyzer, care deține în România, printre altele, Covalact, calculează într‑un raport că România a înregistrat, în iunie 2009, o creștere de 78% a creditelor neperformante față de iunie 2008.
9 septembrie - „Știm că creditele neperformante sunt în creștere. N‑au crescut în ritmul în care ne‑am așteptat, dar asta se întâmplă pentru că în unele țări felul în care se raportează datele e nesatisfăcător“, declară Erik Berglof, eco­nomist-șef al BERD.
23 septembrie - Creditele neperformante „au crescut dramatic în ultimele două luni“, admite șeful Erste Bank, Andreas Treichl, într‑o declarație pentru Bloomberg. „Am ajuns deja la un nivel foarte ridicat“.
28 septembrie - „Cred că vârful în termeni de credite neperformante“, estimează Federico Ghizonni, care se ocupă de businessul est‑european al UniCredit, „ar putea fi atins în 2010, chiar cu o ușoară creștere din 2009 în 2010 – dar nu la fel ca cea din 2008 în 2009“.
6 octombrie - „Există un risc crescut pentru o criză majoră a creditelor în regiunea CEE“, avertizează, într‑o declarație comună, Banca Mondială, BERD și BEI.
8 octombrie - În scrisoarea suplimentară de intenție la acordul stand‑by, FMI apreciază că „sistemul bancar românesc a suportat bine șocul recesiunii, în ciuda creșterii creditelor neperformante“.