„Eșecul e obligatoriu în Silicon Valley“

• Foto

Loic Le Meur: Copiii mei se uita mai mult pe YouTube decat la TV >Foto Guliver/AFP

Media profesiona­le sunt o sursă mi­noritară de in­formații“, „utilizatorii de Twitter și de Facebook sunt bloggeri“, „toată lumea ar trebui să folosească Twitter și Facebook“, „comunicarea de masă a murit; oamenii sunt prosumatori“. Sunt ideile pricipale expuse de Loïc Le Meur la World Blogging Forum, eveniment online desfășurat luna aceasta la București. Nu sunt notițele lui din carnețel, ci ecourile în timp real de pe Twitter ale celor care îl ascultau vorbind. După sesiunea de ciripeli, Le Meur a discutat cu MONEY EXPRESS despre succesul unui francez în lumea nemiloasă a antreprenorilor din Silicon Valley.

Sunteți unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomenului de micro blogging. Ce limite are acesta în raport cu media tradiționale?
Poți, într‑adevăr, disemina informații false, poți uneori împinge nepermis de mult limitele spațiului privat. E câteodată ca și cum aș fi la tine în casă și aș face publică adresa ta. Trebuie să ne definim propriile etici, lucru care este destul de nou, pentru că nu am mai avut la dispoziție instrumente atât de rapide până acum. Tocmai de aceea Twitter este atât de puternic.

Ați spus că media tradiționale sunt o sursă minoritară de informație. Cum vă raportați astăzi la termenul „jurnalism“?
Oamenii trebuie să înțeleagă că jurnalistul este un profesionist, cineva care trăiește din ceea ce scrie.

Ce credeți despre viitorul presei și al ­meseriei de jurnalist?
Cred că presa profesionistă nu trebuie doar să asculte publicul (lucru care în continuare nu se petrece), ci și să îl îmbrățișeze, să îl accepte și să îl activeze. În al doilea rând, chiar cred că ar trebui să înceapă să folosească instrumentele online. Cred că, dacă nu folosești azi Twitter‑ul ca sursă de informare, pierzi cea mai mare parte a informației. Twitter e un puls despre lucrurile care se întâmplă în lume, în timp real. Iar dacă un jurnalist nu îl folosește cel puțin ca pe o sursă, acesta este în pericol. Presa tipărită o să moară ca format. Eu nu mai intru în contact cu acest tip de presă decât atunci când sunt în avion. Dacă lucrezi pentru o instituție de presă care nu are un site puternic, ar trebui să schimbi urgent locul de muncă pentru că acela nu este un loc sigur. Același lucru se va întâmpla și cu televizorul, doar că procesul e mai lent aici.

Ce sfaturi de supraviețuire ați da unui jurnalist?
E dificil să fac asta, pentru că eu nu sunt un jurnalist. Cred că e foarte important să asculte și să folosească aceste instrumente, în special Twitter și Facebook. Poate și un blog. Pe Twitter poți să verifici informații cu ajutorul comunității din jur, aceasta îți poate spune foarte ușor unde greșești. Twitter îți oferă o mulțime de informații, dar acestea nu vin gratuit – e nevoie de mult timp ca să pui pe picioare o comunitate. Sfaturile sunt însă valabile pentru toată lumea, nu doar pentru jurnaliști: toată lumea trebuie să aibă o comunitate pe Twitter și pe Facebook.

Ne îndreptăm înspre o epocă a life ­streaming‑ului, a vieții fiecăruia transmise în timp real.
Evident că spațiul privat este în pericol foarte des în acest fel. Există chiar o aplicație pe iPhone cu ajutorul căreia poți face public locul în care te afli. Poți fi însă la cineva în vizită, iar persoana respectivă să nu vrea ca adresa să îi apară, pur și simplu, online. Spațiul privat trebuie respectat, iar eu merg la evenimente online unde nu folosesc deloc Twitter‑ul. Acest lucru se întâmplă inclusiv la Davos, la Forumul Economic, unde există o serie de reguli de intimitate.

Ce sfaturi ați da politicienilor atunci când ­comunică în spațiul online?
Am făcut parte din echipa de campanie a lui Nicolas Sarkozy și am văzut cât de complicată este viața unui politician. Trebuie să fie onești, or, ăsta e un lucru foarte greu pentru politicieni. Eu, când greșesc în spațiul online, îmi recunosc greșeala – dar politicienii s‑au obișnuit cu ideea că ei nu greșesc niciodată. E nevoie ca această generație de politicieni să dispară pentru ca lucrurile să se schimbe.

Ați plecat din Franța pentru că voiați să fiți parte dintr‑o altă cultură antreprenorială, mai competitivă, cea din Silicon Valley. Ce elemente‑cheie sunt necesare pentru a reuși acolo?
Nu știu, nu am reușit încă. Încerc să fac acest lucru. Încerc să execut lucruri cât pot eu de repede, încerc să arunc cât mai multe idei peste bord și să mă pregătesc de rateuri, cum s‑a întâmplat cu ­Seesmic Video (un site de video blogging – n.r.). Era o idee prea avansată, aplicată prea devreme – ceea ce poate fi un lucru bun, dar a trebuit să renunțăm la ea. Ne‑am orientat în 3–6 luni, iar acum o ducem grozav. Cultura eșecului este foarte comună în Silicon Valley, spre deosebire de Franța. Există chiar o conferință pe tema eșecului în SUA unde am fost invitat. Eșecul are o mare valoare acolo; dacă nu ai eșecuri, nu te vei schimba. Cu toții trebuie să trecem prin asta.

Ce surse de informare folosiți zi de zi?
Citesc puține știri generaliste și foarte multe din domenii precum tehno­lo­gia, softurile sociale, real time web. Citesc ­Techmeme, Tech Crunch, ­Mashable, Read Write Web. Citesc, totuși, pe ­Kindle, „The New York Times“, „Le ­Monde“, „Newsweek“. Citesc prea multe lucruri care țin de specialitatea care mă interesează. Restul mă plictisesc.Media profesiona­le sunt o sursă mi­noritară de in­formații“, „utilizatorii de Twitter și de Facebook sunt bloggeri“, „toată lumea ar trebui să folosească Twitter și Facebook“, „comunicarea de masă a murit; oamenii sunt prosumatori“. Sunt ideile pricipale expuse de Loïc Le Meur la World Blogging Forum, eveniment online desfășurat luna aceasta la București. Nu sunt notițele lui din carnețel, ci ecourile în timp real de pe Twitter ale celor care îl ascultau vorbind. După sesiunea de ciripeli, Le Meur a discutat cu MONEY EXPRESS despre succesul unui francez în lumea nemiloasă a antreprenorilor din Silicon Valley.

Sunteți unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomenului de micro blogging. Ce limite are acesta în raport cu media tradiționale?
Poți, într‑adevăr, disemina informații false, poți uneori împinge nepermis de mult limitele spațiului privat. E câteodată ca și cum aș fi la tine în casă și aș face publică adresa ta. Trebuie să ne definim propriile etici, lucru care este destul de nou, pentru că nu am mai avut la dispoziție instrumente atât de rapide până acum. Tocmai de aceea Twitter este atât de puternic.

Ați spus că media tradiționale sunt o sursă minoritară de informație. Cum vă raportați astăzi la termenul „jurnalism“?
Oamenii trebuie să înțeleagă că jurnalistul este un profesionist, cineva care trăiește din ceea ce scrie. Pentru mine contează, totuși, calitatea informației, cei aflați în spatele unui lucru scris, iar pentru mine sunt mai importanți oamenii decât brandul. Nu‑mi pasă dacă e vorba de „Le Monde“ sau „The New York Times“, pe mine mă interesează cine semnează articolul. Când vine vorba de tehnologie, e clar însă că am mai mare încredere în bloguri.

Ce credeți despre viitorul presei și al ­meseriei de jurnalist?
Cred că presa profesionistă nu trebuie doar să asculte publicul (lucru care în continuare nu se petrece), ci și să îl îmbrățișeze, să îl accepte și să îl activeze. În al doilea rând, chiar cred că ar trebui să înceapă să folosească instrumentele online. Cred că, dacă nu folosești azi Twitter‑ul ca sursă de informare, pierzi cea mai mare parte a informației. Twitter e un puls despre lucrurile care se întâmplă în lume, în timp real. Iar dacă un jurnalist nu îl folosește cel puțin ca pe o sursă, acesta este în pericol. Presa tipărită o să moară ca format. Eu nu mai intru în contact cu acest tip de presă decât atunci când sunt în avion. Dacă lucrezi pentru o instituție de presă care nu are un site puternic, ar trebui să schimbi urgent locul de muncă pentru că acela nu este un loc sigur. Același lucru se va întâmpla și cu televizorul, doar că procesul e mai lent aici.

Ce sfaturi de supraviețuire ați da unui jurnalist?
E dificil să fac asta, pentru că eu nu sunt un jurnalist. Cred că e foarte important să asculte și să folosească aceste instrumente, în special Twitter și Facebook. Poate și un blog. Pe Twitter poți să verifici informații cu ajutorul comunității din jur, aceasta îți poate spune foarte ușor unde greșești. Twitter îți oferă o mulțime de informații, dar acestea nu vin gratuit – e nevoie de mult timp ca să pui pe picioare o comunitate. Sfaturile sunt însă valabile pentru toată lumea, nu doar pentru jurnaliști: toată lumea trebuie să aibă o comunitate pe Twitter și pe Facebook.

Ne îndreptăm înspre o epocă a life ­streaming‑ului, a vieții fiecăruia transmise în timp real.
Evident că spațiul privat este în pericol foarte des în acest fel. Există chiar o aplicație pe iPhone cu ajutorul căreia poți face public locul în care te afli. Poți fi însă la cineva în vizită, iar persoana respectivă să nu vrea ca adresa să îi apară, pur și simplu, online. Spațiul privat trebuie respectat, iar eu merg la evenimente online unde nu folosesc deloc Twitter‑ul. Acest lucru se întâmplă inclusiv la Davos, la Forumul Economic, unde există o serie de reguli de intimitate.

Ce sfaturi ați da politicienilor atunci când ­comunică în spațiul online?
Am făcut parte din echipa de campanie a lui Nicolas Sarkozy și am văzut cât de complicată este viața unui politician. Trebuie să fie onești, or, ăsta e un lucru foarte greu pentru politicieni. Eu, când greșesc în spațiul online, îmi recunosc greșeala – dar politicienii s‑au obișnuit cu ideea că ei nu greșesc niciodată. E nevoie ca această generație de politicieni să dispară pentru ca lucrurile să se schimbe.

Ați plecat din Franța pentru că voiați să fiți parte dintr‑o altă cultură antreprenorială, mai competitivă, cea din Silicon Valley. Ce elemente‑cheie sunt necesare pentru a reuși acolo?
Nu știu, nu am reușit încă. Încerc să fac acest lucru. Încerc să execut lucruri cât pot eu de repede, încerc să arunc cât mai multe idei peste bord și să mă pregătesc de rateuri, cum s‑a întâmplat cu ­Seesmic Video (un site de video blogging – n.r.). Era o idee prea avansată, aplicată prea devreme – ceea ce poate fi un lucru bun, dar a trebuit să renunțăm la ea. Ne‑am orientat în 3–6 luni, iar acum o ducem grozav. Cultura eșecului este foarte comună în Silicon Valley, spre deosebire de Franța. Există chiar o conferință pe tema eșecului în SUA unde am fost invitat. Eșecul are o mare valoare acolo; dacă nu ai eșecuri, nu te vei schimba. Cu toții trebuie să trecem prin asta.

Ce surse de informare folosiți zi de zi?
Citesc puține știri generaliste și foarte multe din domenii precum tehno­lo­gia, softurile sociale, real time web. Citesc ­Techmeme, Tech Crunch, ­Mashable, Read Write Web. Citesc, totuși, pe ­Kindle, „The New York Times“, „Le ­Monde“, „Newsweek“. Citesc prea multe lucruri care țin de specialitatea care mă interesează. Restul mă plictisesc.

În topul „BusinessWeek“

„BusinessWeek“ l‑a inclus anul trecut pe Loïc Le Meur în topul celor mai influenți 25 de oameni ai industriei online. În topul „BusinessWeek“ s‑au mai regăsit:

1) STEVE BALLMER. A preluat conducerea executivă a Microsoft în 2000, după retragerea lui Bill Gates. Misiunea lui acum e de a face din Microsoft un jucător online de talie globală, cea mai recentă mișcare a sa fiind parteneriatul cu Yahoo!.

2) MITCHELL BAKER. Conduce fundația Mozilla, care a lansat acum cinci ani browserul Firefox. Acum, Firefox controlează 20% din piața browserelor, mușcând din cota Internet Explorer, produs de Microsoft.

3) JEFF BEZOS. Fondatorul retailerului online Amazon.com – lansat în urmă cu 15 ani –, a deschis, în noiembrie 2007, un nou front: prin Kindle, Bezos își propune acum să revoluționeze lectura de carte.

4) TRIOUL GOOGLE. Sergey Brin, Larry Page și Eric Schmidt, oamenii care conduc Google – nr. 1 pe piața de ­search –, au ca principală misiune acum să gestioneze creșterea companiei, care a ajuns la 18.000 de angajați și venituri de peste 16 mld. $.

LeWeb Paris și altele

Dacă în trecut i‑a avut invitați pe Nicolas Sarkozy și Shimon Peres, anul acesta la LeWeb – care are loc luna viitoare la Paris – sunt așteptați Marissa Mayer (vicepreședinte Google), Jack Dorsey (creatorul Twitter), Chad Hurley (CEO YouTube) sau Mike Jones (COO MySpace).

1) STARTUP‑URI DE VÂNZARE. Până să creeze o conferință care să devină magnetul unei întregi industrii, francezul a pornit o serie de startup‑uri online, pe care le‑a vândut mai apoi unor companii importante, printre care se numără ­France Télécom.

2) PRO‑SARKOZY. Loïc Le Meur a cochetat inclusiv cu scena politică franceză, fiind consultantul lui Sarkozy în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2007. Imediat după alegeri, părăsește Franța și se mută în San Francisco.

3) ÎN SILICON VALLEY. După un eșec rapid cu Seesmic, un fel de versiune video pentru Twitter, Le Meur a lansat anul acesta Seesmic Desktop, o aplicație pentru Twitter devenită în scurt timp extrem de populară. „BusinessWeek“ l‑a numit „un comunicator compulsiv, fiind unul dintre puținii oameni din lume care intuiesc potențialul enorm de comunicare pe care îl are Twitter“.