Home»Newsweek » A fost odată în America

A fost odată în America

2009-11-24 00:00

de Fareed Zakaria, Dan Senior, Saul Singer

Oricum ai lua‑o, America rămâne lider mondial în tehnologie. Nouă dintre cei 13 premiați ai Nobelului din 2009 sunt americani; dacă dăm deoparte premiile pentru economie, literatură și pace, SUA, cu doar 5% din populația lumii, au câștigat aproape 70% din premii. Chiar și în mijlocul unei recesiuni grele, America domină industria IT, științele vieții și nanotehnologia, toate sectoare esențiale pentru viitor. Când li se cere guvernanților să clasifice țările în funcție de inovații, SUA câștigă întotdeauna detașat.

CEL MAI MIC PROGRES. Americanilor le place să creadă că există ceva în cultura lor ce duce spre inovație – geografia deschisă și spiritul liber, economia flexibilă în care intervenția guvernului e limitată, etica protestantă a muncii, mâna de lucru constituită din emigranți, reînnoită constant de generații talentate. Poate că și alte țări pot concura în unele privințe, dar nici una nu poate imita cocteilul creativ pe care îl reprezintă America.

S‑ar putea, însă, ca reușitele americane să reflecte trecutul mai degrabă decât să prezică viitorul. Să nu uităm că mulți dintre indicatorii care plasează SUA înaintea altora au de fapt o mare inerție. Premiile Nobel, de exemplu, sunt acordate unor oameni de știință trecuți de 70 de ani, deci spre sfârșitul vieții lor productive.

Cine face acum descoperirile ce vor primi Nobelul peste patru decenii?

Anul acesta au fost publicate două studii cuprinzătoare asupra inovațiilor la nivel mondial, bazate amândouă exclusiv pe statistici oficiale și alte date concrete: unul e realizat de Boston Consulting Group (BCG), celălalt de Information Technology&Innovation Foundation (ITIF); în ambele, Statele Unite apar pe locul opt, respectiv pe șase.

Asemenea unei stele pierdute în depărtările universului, care încă mai strălucește, deși s‑a stins de mult înăuntrul ei, reputația Americii e mai viguroasă decât o garantează datele concrete. De pildă, sondajele Forumului Economic Mondial arată că America este cel dintâi beneficiar al fluxurilor de capital de risc și al treilea mare consumator în ce privește cercetarea la nivel corporatist, dar datele recente o plasează abia pe locul cinci în ambele categorii. Un amănunt și mai izbitor, clasificările ITIF arată că, în ultimii ani, SUA au făcut cel mai mic progres, între cele 39 de țări analizate, în ce privește îmbunătățirile aduse capacității de inovare și competitivității interne. Măsurătorile sunt standard, de la indici oficiali de cheltuieli pentru cercetare, unde SUA stau bine, până la taxe pe veniturile firmelor, unde sunt clasate foarte jos. Declinul se explică în parte prin faptul că alte țări – de la Singapore și Coreea de Sud până la Canada și Suedia – își schimbă mereu legile și sistemele ca să devină mai competitive. Statele Unite nu au crescut taxele pe veniturile corporațiilor; alte țări le‑au micșorat pe ale lor. Dar America rămâne mult în urmă în privința unei resurse fundamentale: capitalul uman. Fie că luăm ca indicator procentajul copiilor cu diplomă de liceu sau cu performanțe la teste standardizate, America nu produce genul de lucrători necesari într‑o economie bazată pe cunoaștere. Să fie clar: chiar și după aceste măsurători, SUA stau foarte bine. Dar aura lor pălește. Distanța enormă dintre SUA și restul lumii dispare.

TREI TSUNAMI. În unele privințe, poziția dominantă de odinioară a Americii era o aberație. Triumfurile tehnologice ale țării s‑au sprijinit pe trei fluxuri ce au debutat, toate, spre sfârșitul anilor ’30. Primul a fost valul distrugerii care a răvășit, practic, toate celelalte țări și cu siguranță orice concurent economic, în timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial. Germania, Franța, Marea Britanie au fost devastate, orașele lor, făcute una cu pământul, industria, ruinată, iar universitățile, închise. Cuplate cu Primul Război Mondial și Marea Depresiune, efectele acestui „război de 30 de ani“ au mers mult mai departe de distrugerile fizice. Sistemul politic, cel economic, cel social erau copleșite de oameni furioși – muncitori, populiști, fasciști și comuniști. Rezultatul: spre sfârșitul anilor ’40, cea mai mare parte din Europa mânca pe cartelă, își reconstruia orașele, drumurile și podurile și se acomoda cu noul sistem politic. Statele Unite se găseau într‑o poziție cu totul diferită, iar în domeniul tehnologiei și al economiei nu au avut nici un rival serios timp de o generație.

Al doilea mare val, aflat în legătură cu primul, l‑a constituit generația de imigranți ce a părăsit Europa și a populat universitățile, institutele de cercetare și think tank‑urile Americii. Dividendele pe care le‑au obținut Statele Unite depășesc orice închipuire. În anii ’30, Germania era liderul mondial în cercetare științifică, mare parte realizată de evrei nemți. În ciuda restricțiilor, 100.000 de evrei au intrat în SUA în anii ’30. Până în anii ’50, cercetarea și tehnologia americane – universități, institute, companii – deveniseră un magnet pentru oamenii întreprinzători cu înclinații științifice din întreaga lume. Atunci când restricțiile de imigrație au fost relaxate, în 1965, a pornit un alt mare val, iar de data aceasta a fost vorba de indieni și chinezi, deseori cu pregătire științifică, ce și‑au făcut drum spre America.

Al treilea mare val a fost sprijinul guvernamental masiv. Începând cu Marea Depresiune și accelerând dramatic în timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial, guvernul federal a turnat bani în cercetare și dezvoltare, principalele canale fiind universitățile – o inovație remarcabilă care a devenit unul dintre modelele americane. După Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece a purtat finanțările către noi culmi, așa că în anii ’50 Statele Unite cheltuiau 3% din PIB pe cercetare și dezvoltare, o sumă care ajunsese să reprezinte majoritatea cheltuielilor științifice totale ale planetei.

FARMACIA ASIATICĂ. În ultimele două decenii, cele trei mari valuri care au purtat America pe înălțimile inovației au început să dea înapoi. În mod evident, restul lumii nu mai este în ruine – ba dimpotrivă. Alte state care s‑au dezvoltat rapid speră să crească în lanțul valoric. China a declarat că, în două decenii, o cotă de 60% din PIB‑ul său va fi legată de știință și tehnologie. În prezent, mai pertinentă este Europa, un continent liniștit, prosper și productiv. Unitatea lui poate că este limitată în domeniul geopolitic, dar statele europene s‑au unit pentru a cheltui cu generozitate pentru proiecte științifice definitorii. Să ne uităm la Large Hadron Collider, marele accelerator de particule ce reprezintă o întreprindere europeană cu un cost de peste cinci miliarde de dolari. Este succesorul Superconducting Super Collider din America, ce a fost închis la începutul anilor ’90 de Camera Reprezentanților după ce fuseseră construiți 22 km din tunel, cu un cost de două miliarde de dolari.

Și mai e și Asia. Cifrele sunt modeste, dar direcția este clară. Cercetarea farmaceutică – dominată azi de America – dispare în fața acelorași forțe care au mutat peste oceanul Pacific producția de tricouri și electronice. „În 2006, o cotă de 5,5% din aplicațiile pentru patente farmaceutice globale conțineau cel puțin un inventator din India, iar 8,4%, unul sau mai mulți din China“, potrivit unui raport al Fundației Kauffman. Este o creștere de patru ori față de 1995, care corespunde unui val de cereri de medicamente pe piețele emergente – de la 13% din vânzările globale din industria de profil în 2001 la 27% în 2006.

JAPONEZII DIN TOP. Odată cu încheierea Războiului Rece, americanii nu și‑au mai făcut griji pentru amenințarea sovietică și, ca urmare, finanțarea cercetării și dezvoltării în științele aplicate a intrat în picaj, scăzând cu 40% în anii ’90. Și‑a mai revenit de atunci, dar cota guvernamentală din totalul cheltuielilor în domeniu rămâne aproape de nivelul istoric cel mai coborât. Și chiar dacă marile companii continuă să cheltuiască în acest sector, ele nu finanțează genul de cercetări fundamentale care conduc la mari descoperiri. Declinul Americii este cel mai evident într‑un domeniu tehnologic în care guvernele SUA păreau, până de curând, cel mai puțin interesate: energia. Cele mai importante direcții de unde tehnologia actuală poate obține rezultate bune sunt soarele, vântul și bateriile (pentru că energia trebuie stocată undeva). Potrivit băncii de investiții Lazard Frères, cel mai mare producător de turbine eoliene din lume (după venituri) este o companie din SUA: General Electric. Dar celelalte nouă companii din top 10 sunt răspândite pe restul globului – inclusiv în Germania (Nordex), Danemarca (Vestas), India (Suzlon) și Spania (Acciona).

În domeniul energiei solare, situația este similară: companiile din SUA ocupă două locuri printre primele 10 (First Solar este nr. 2, iar SunPower – nr. 7), dar Japonia și China au fiecare trei reprezentante. Mai mult, profesorii Gary Pisano și Willy Shih de la Harvard Business School afirmă că, deși în Statele Unite se produc aproximativ 14% din celulele fotovoltaice din lume, „nu mai suntem un jucător semnificativ în panouri solare pe bază de cristale de silicon, tehnologia cea mai răspândită“.

Opt din primii 10 producători de baterii au sediul în Japonia. Doar unul – Johnson Controls – provine din SUA. Topul este completat de BYD din China. Bateria cu ioni de litiu din mult lăudatul Chevrolet Volt va fi fabricată în Coreea de Sud. Următorul pas în tehnologia bateriilor este stocarea pe scară largă – care va putea să păstreze electricitatea generată de energia solară sau eoliană în așa fel încât să poată fi utilizată noaptea sau când nu bate vântul. Liderul din acest domeniu este tot o companie japoneză, NGK Insulators, care produce baterii de mare eficiență pe bază de sulfură de sodiu (sare topită).

EMIGRAȚIA VISULUI AMERICAN. Ascensiunea restului lumii mai are un efect: subminează alt mare avantaj pe care îl aveau Statele Unite – acela de a fi un magnet pentru cele mai strălucite minți din întreaga lume. Deși nu avem instrumentele pentru a măsura perfect acest efect, este evident că din ce în ce mai puțini oameni de știință vor dori sau vor trebui să se smulgă din țara și cultura lor în căutarea unei vieți mai bune, odată ce oportunitățile se înmulțesc în China, India și alte țări în dezvoltare. La începutul anilor ’80, aproximativ 75% din totalul absolvenților Institutului Indian de Tehnologie ajungeau în Statele Unite. În ultimii ani, procentajul a scăzut sub 10.

Cultura americană este deschisă și inovatoare. Dar aici au intervenit și o serie de politici guvernamentale. Silicon Valley nu a apărut din neant, ci s‑a născut în anii ’50 într‑un stat care crease cel mai bun sistem de educație publică din lume (de la grădiniță la programele doctorale), o infrastructură superbă și un mediu de afaceri prietenos ce atrăsese industria de apărare și alte domenii inginerești. Astăzi, California construiește închisori, nu campusuri universitare. În 1976 a cheltuit 18% din buget pentru educație; nivelul de acum este de aproximativ 10%. Statul este permanent în procedură de faliment și se salvează doar cu împrumuturi masive, continue. Ăsta să fie fundamentul potrivit pentru realizări științifice de viitor?

ZIUA DE MÂINE. Nu putem opri ascensiunea celorlalte țări în domeniul inovației și nici nu ar trebui să facem așa ceva: ascensiunea restului lumii este un fenomen viguros și pozitiv pentru toți. Dar America trebuie să se adapteze la situație, nu să privească de pe margine, ca un spectator. În ultimele trei decenii, finanțarea cercetării științifice s‑a redus, sistemul educațional și‑a continuat declinul, iar politicile de imigrație au devenit din ce în ce mai puțin raționale. Reglementările și politicile fiscale au fost concepute cu gândul mai mult la diverse interese locale decât la capacitatea Americii de a face față concurenței pe termen lung.

Am sperat că lucrurile vor merge de la sine, iar pentru o vreme așa a fost. Capitalul inițial din deceniile trecute a fost suficient de valoros ca să ne susțină decenii la rând. Am primit talente din străinătate cu care am mascat eroziunea de acasă. Am apelat la inginerii financiare ca substitut al unor active reale. Ne‑am împrumutat fără să ne gândim la ziua de mâine și ne‑am vândut unul altuia casele, într‑o spirală ascendentă care ne‑a făcut să ne credem bogați. Și am dat deoparte toate problemele reale, sperând că o să le rezolve altcineva. Și această mentalitate a devenit parte a culturii americane, o cultură ce are nevoie disperată de schimbare dacă dorim să păstrăm spiritul inovator american și să reînviem cu adevărat Visul American.

---

Soldații Fortunei

Câțiva ani de șmotru pentru accesul în cea mai întinsă rețea de afaceri. Cum a devenit armata israeliană cel mai prolific motor al inovării din lume.

Cum reușește Israelul – cu mai puțini locuitori decât statul New Jersey (sau orașul New York – n.r.), fără resurse naturale și înconjurat de națiuni ostile – să aibă mai multe companii tehnologice listate pe NASDAQ decât Europa, Japonia, Coreea de Sud, India și China la un loc? Cum reușește Israelul să atragă de 30 de ori mai mult capital de risc pe cap de locuitor decât Europa și de două ori mai mult decât America? Cum poate avea, la dimensiunile sale, startup‑uri ce produc cea mai avansată tehnologie din lume?

Răspunsul are multe componente, dar una din cele mai importante și surprinzătore se referă la rolul pe care îl are armata israeliană în dărâmarea ierarhiilor și – după cum se folosește de descoperirile științifice – devine o tabără de bază pentru antreprenorii în tehnologie.

CULTURA JOLLYJOCKER. În timp ce liceenii din alte țări sunt preocupați să‑și aleagă o facultate, israelienii din ultimii ani de liceu se pregătesc pentru serviciul militar – trei ani pentru bărbați, doi pentru femei – și fac tot ce știu ca să fie aleși de unitățile de elită ale armatei, cunoscute ca Forțele de Apărare ale Israelului (IDF). Anumite unități sunt la fel de selective ca universitățile locale de top – cele de comando, cele de informații, forțele aeriene, iar unitățile high‑tech ale IDF le depășesc pe toate. Prestigiul acestor unități le transformă, pentru lumea tehnologică din Israel, în echivalentul local al Harvard, Stanford sau MIT. Chiar și dacă nu face armata la una din unitățile de elită, experiența stagiului militar le poate spune angajatorilor ce proces de selecție a urmat un tânăr, ce competențe și cunoștințe relevante are deja.

Pentru cetățenii altor state, ideea că serviciul militar poate fi o pregătire grozavă pentru afaceri este surprinzătoare. „Inovație“ este cu greu primul concept asociat cu armata. „Improvizație“ este și mai greu de imaginat. Iar „direct“ – adică informal și antiierarhic – ar fi total nepotrivit cu ideea de armată. Și totuși, acestea sunt exact caracteristicile la care se așteaptă angajatorii din partea tinerilor care termină stagiul în IDF.

Stați de vorbă cu un pilot din forțele aeriene israeliene și veți vedea de ce. „Dacă majoritatea forțelor aeriene din lume sunt concepute ca o mașină de Formula 1, Forțele Aeriene din Israel sunt un jeep hărtănit, plin de scule“, ne‑a spus un pilot. Un „pachet de atac“ american presupune deseori patru valuri de aparate de zbor specializate: o patrulă aeriană echipată de luptă care elimină forțele aeriene ale inamicului de pe coridorul de zbor, al doilea val care suprimă sistemele antiaeriene inamice, al treilea, ce include componente ale luptei electronice, tancuri de realimentare în aer și radare, apoi, în final, forța de atac în sine – bombardierele. În sistemul de luptă israelian, aproape fiecare avion este un jollyjocker. „Faci totul singur“, afirmă un pilot. „Nu este la fel de eficient, dar e al naibii de flexibil“.

Influențată de cultura militară, cultura de business israeliană pune accentul pe competențe multidisciplinare – fiecare trebuie să fie capabil să lucreze în mai multe sectoare – mai degrabă decât pe focalizare restrânsă într‑o singură zonă. Și mai produce și mixturi: combinația dintre tehnologii și discipline complet diferite.

ETOS NECONVENȚIONAL. De exemplu, Given Imaging este firma israeliană din spatele PillCam. Fondatorii startup‑ului au preluat sistemul de senzori miniaturali din botul avioanelor de vânătoare pentru a crea o cameră video ce poate fi înghițită. PillCam cântărește patru grame și poate transmite un film din intestinul unui pacient către monitorul din fața doctorului aflat în aceeași cameră sau de partea cealaltă a Pământului. Ceea ce face inutile unele intervenții chirurgicale extrem de invazive și dureroase. Given Imaging, listată pe NASDAQ, a fost prima companie care a lansat o ofertă publică inițială după 11 septembrie 2001.

De asemenea, IDF le oferă recruților și altă experiență valoroasă: un spațiu unic în societatea israeliană, în care tineri bărbați și femei muncesc intens împreună cu tineri ce au o formație culturală, socioeconomică și religioasă diferită. Un tânăr evreu din Etiopia, fiul unui imigrant din Iran, un israelian născut într‑o suburbie șic a Tel Avivului și un fermier dintr‑un kibuț se pot întâlni în aceeași unitate. Vor petrece împreună doi sau trei ani de armată și apoi alți 20 și ceva de ani în rezervă.

Nu este o surpriză dacă multe legături de afaceri se realizează în timpul lungilor ore de serviciu militar, în gardă sau pe teren. Tinerii israelieni intră astfel într‑o rețea cu acoperire globală. Doi din trei israelieni sunt imigranți sau copii de imigranți. Armata este mult mai potrivită decât facultatea atunci când vine vorba de a insufla unor tineri lideri conștiința diviziunilor sociale.

Dar armata poate să realizeze și ceva mult mai surprinzător: să dărâme ierarhiile. În mod normal, atunci când te gândești la cultura militară, primul lucru care îți vine în minte este obediența deplină față de superiori. Dar IDF nu se potrivește acestei descrieri. Una din căile prin care IDF a ajuns la o cultură directă, nonierarhică – mai mult ca un startup decât o mare corporație –, este pentru că încearcă să transmită responsabilitățile către nivelurile cele mai de jos. „IDF are, în mod deliberat, personal mai redus la nivelurile superioare. Asta înseamnă că există mai puțini ofițeri superiori care comandă“, spune Edward Luttwak, istoric militar. „Mai puțini oficiali de rang înalt înseamnă mai multă inițiativă individuală la nivelurile de jos“.

În timpul serviciului în rezervă, care este coloana vertebrală a armatei israeliene pe timp de război, această relație directă și dispersia responsabilității sunt și mai pronunțate. Ierarhia se diminuează în mod natural atunci când un șofer de taxi le comandă unor milionari sau un tânăr de 23 de ani unui unchi. Acest fenomen sprijină etosul haotic, antiierarhic, caracteristic societății israeliene, pornind de la sala de clasă, la dormitorul din armată și până în sala de consiliu. Creează o atmosferă deschisă la competiție, dezbatere și chestionare – chiar a superiorilor – care străbate startup‑urile israeliene. Ajută la obținerea unor soluții neconvenționale la probleme dure de afaceri.

LEADERSHIP PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE. Nati Ron este avocat în viața civilă și locotenent‑colonel în armată. Comandă o unitate de rezerviști. „Gradul nu are aproape nici o însemnătate pentru rezerviști“, spune el. „Un soldat îi va spune unui general, în timpul unui exercițiu, «aici faceți greșit; trebuie să faceți așa»“.

Asta nu înseamnă că soldații nu trebuie să respecte ordinele. Dar, așa cum afirmă investitorul de risc Amos Goren de la Apax Partners din Tel Aviv, veteran în trupele de comando, „soldații israelieni nu sunt definiți de grad; sunt definiți prin ceea ce știu să facă mai bine“.

Inovația depinde, deseori, de perspectiva pe care o ai. Perspectiva provine din experiență. Experiența adevărată vine, de obicei, odată cu vârsta sau maturizarea. Dar în Israel capeți experiență, perspectivă și te maturizezi mai devreme, deoarece societatea își pune cetățenii în atâtea experiențe transformaționale atunci când au între 18 și 21 de ani. Până ajung la facultate, mintea lor este la alte lucruri decât a omologilor din alte țări.

Potrivit OECD, 45% dintre israelieni au o diplomă universitară, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai înalte procentaje din lume. Dar este universitatea de vină, sau faptul că Israel este singura țară unde majoritatea studenților dețin o experiență în leadership înainte să‑și înceapă studiile academice? Sau poate faptul că studenții israelieni folosesc mai bine orele de curs, deoarece – spre deosebire de studenții americani sau de aiurea – până să ajungă în campus sunt mult mai maturi și mai pregătiți. La 20 de ani, ei cunosc înțelesul real al expresiei „pe viață și pe moarte“ și – așa cum ne‑a spus un general israelian – „valoarea a cinci minute“, atunci când trebuie să iei decizii cu mize importante într‑o situație ambiguă. Asta este o deprindere la fel de valoroasă pe câmpul de bătaie corporatist ca și pe unul adevărat.

Adaptat după volumul „Start‑Up Nation“, editat de Twelve, Divizia a Hachette Book Group, New York.

---

Secvența de ADN

Firma Compugen este unul din pionierii biotehnologiei. Pe când era încă sub arme, Eli Mintz a creat algoritmii care cern tone de informații pentru a identifica pistele ce au ajutat atât de mult Israelul la vânătoarea de rețele teroriste.

1) NUCLEUL MILITAR. Mintz a fondat compania împreună cu doi dintre colegii săi din IDF, Simchon Faigler și Amir Natan. Dintre cei 60 de matematicieni din companie, 25 au fost angajați prin cunoștințele din armată ale fondatorilor.

2) GENETICĂ DE FAMILIE. Atunci când soția lui Mintz, geneticiană, i‑a povestit ce probleme avea cu analiza imenselor cantități de date genetice, cei trei parteneri s‑au gândit să revoluționeze procesul de secvențiere.

3) CORPORAȚIA. Gigantul american Merck a cumpărat primul secvențiator al Compugen în 1994, la un an de la înființarea firmei și cu mult înainte ca genomul uman să fie descifrat cu succes. Compugen este acum unul din liderii mondiali în biotehnologie.