Home»Arts&Life » Dan Popescu (H'art): „Arta mea nu e nici morală, nici etică“

Dan Popescu (H'art): „Arta mea nu e nici morală, nici etică“

2009-12-01 00:00

de Oana Pulpa

"E frate de cruce cu ceramiștii de la Cucuteni. E blând, arhaic și muncitor. E cumințenia pământului“. Așa îl descrie Dan Popescu, proprietarul galeriei bucureștene de artă contemporană H’art, pe ceramistul Lucian Țăran (50 de ani). Lucrările lui nu sunt atât de cunoscute precum porțelanurile albe ale ceramistei Gherghina Costea sau sculpturile după mulaje umane ale Arinei Ailincăi.

Însă ajunge să le vezi o singură dată pentru ca amintirea lor să te bântuie obsesiv: vasele, decorate cu spirale și forme geometrice și culori vii (cărămiziu, alb și negru), amintesc de ceramica neolitică de la Cucuteni; iar figurinele, majoritatea supradimensionate, îți aruncă în față, neobrăzat, un subiect tabu la români: sexul.

Deși lucrează mai mult la comandă (lucrările lui au ajuns, de‑a lungul timpului, în colecțiile unor personalități precum Corneliu Coposu sau Mugur Isărescu), Lucian Țăran pregătește acum o expoziție care va fi inaugurată, în primăvară, în propriul atelier, locul de naștere al cupidonilor perverși, fluturilor transsexuali și pisicilor voluptuoase.

POVESTEA UNUI NUME. Un spațiu primitor, cu pereți înalți, ferestre mari și sobă de teracotă, împânzit de vase și făpturi colorate – așa arată, la o primă vedere, atelierul în care Lucian Țăran lucrează de mai bine de un an.

Aflat la subsolul unei clădiri de lângă parcul bucureștean Cișmigiu, atelierul a fost recondiționat chiar de artist, cu o investiție de 4.000 de euro și șase luni de muncă zilnică. „Când am intrat prima dată aici, nu puteam să respir din cauza umezelii“, spune el, arătând cu degetul un colț întunecat, unde încă mai dăinuie o urmă a dezastrului – un pârâiaș subțire, dar gălăgios, ce se pierde în podea.

Până să ajungă să‑și plăsmuiască făpturile aici, Țăran – care la jumătatea anilor ’90 a absolvit sculptura la Academia de Artă din București – a lucrat în anii ’80 ca pietrar la Casa Poporului („concernul ăla comunist“, cum îl numește el), iar apoi într‑un mic atelier din casa unui prieten, unde a învățat singur să facă ceramică. La sfârșitul anilor ’90 a auzit, întâmplător, numele pe care aveau să‑l poarte, mai târziu, vasele sale de ceramică.

Totul a pornit de la o bucată de pământ pe care‑a cumpărat‑o la Ciorogârla, o localitate de lângă București străbătută de un râu micuț căruia oamenii îi spun Sabar. I‑a plăcut atât de mult acest nume, încât l‑a înregistrat la Osim, în 2000. Și, deși între timp a vândut terenul de la Ciorogârla, n‑a renunțat la numele Sabar, pe care‑l poartă ceramica sa. Vasele, mai exact, pentru că figurinele – cărora le‑ai recunoaște oricând paternitatea – poartă numele lui.

EXERCIȚIU DE SINCERITATE. Aproape suprarealiste prin combinații (trup de pisică, cap de femeie), trăsături exagerate (ochi bine conturați, guri imense boite cu roșu) și poziții neașteptate (cu fundul în sus) – figurinele lui Lucian Țăran au ca element comun corpul uman. „Ceea ce e interesant la el este că lucrează în zona figurativului, spre deosebire de mulți ceramiști care creează mai mult forme abstracte“, spune artistul Bogdan Pelmuș, referindu‑se la seriile de sculpturi „Cupidonii“, „Fluturii“, „Florile“, „Titirezii“, „Îngerașii protectori“, „Pisicile“, „Gurile“.

„Orice artist care se respectă pune în centrul preocupărilor sale omul“, se justifică, simplu, Țăran. De ce a ales, însă, să facă acest lucru accentuând trăsăturile sexuale? „Arta mea e un fel de revoltă împotriva acelei morale dubioase conform căreia trupul nu e altceva decât ambalajul sufletului“, explică artistul. Între trup și suflet există, spune el, o armonie, la care nu ajungem decât dacă suntem în stare să trecem acest „exercițiu de sinceritate“: să ne privim sexualitatea în față.

„De ce să ne biciuim trupul în loc să ne bucurăm de propria sexualitate?“, se‑ntreabă Țăran retoric, pledând cauza cupidonilor care în atelierul său primesc penisuri (adevărat, minuscule), a pisicilor cu sâni și șolduri de femeie și a florilor cu petale și tulpini de falus.

SUFLET PE MASURA. Deși Lucian Țăran are un stil bine definit și o tematică preferată clară, lucrările lui nu seamănă între ele. „Încerc să nu mă repet, tratez aceleași lucruri în registre diferite“, explică el, adăugând că, în secunda în care tema ajunge să fie mai tare decât potențialul artistului, acesta trăiește o dramă.

Astfel, unele din personajele sale au trăsături feminine, altele masculine, în timp ce altele sunt transsexuale; unele zâmbesc mieros, altele sunt îmbufnate; unele țopăie într‑un picior, altele stau cu fundul în sus; unele sunt albe ca laptele, altele dungate ca niște zebre.

Artista Alina Buga îi aseamănă lucrările cu benzile desenate în care „mesajele sunt clare, transmise pe un ton pozitiv, așa cum stă bine unui artist ajuns la maturitate“. Ideea că avem de‑a face cu un artist matur se desprinde, de altfel, și din faptul că multe din lucrările sale (îndeosebi vase) se află azi în colecțiile unor oameni care știu să aprecieze arta contemporană și o privesc ca pe o investiție în viitor: guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, e doar un exemplu.

Deși e conștient că nu va fi niciodată preferatul instituțiilor – „Arta mea nu e nici morală, nici etică“ –, Lucian Țăran nu are de gând să‑și schimbe stilul. Pentru că acest stil îi permite „să respecte fondul uman profund: o carne frumoasă cu un suflet pe măsură“.

---

Diferite forme de ceramică

După nouă ani de încercări la examenul de admitere la Academia de Artă din București, Lucian Țăran a fost admis în 1990 la secția de sculptură, pe care a absolvit‑o în 1996.

1. Pisici normale. În 2005, a avut prima lui expoziție, la Galeria Orizont (București). De­numită ironic „Expoziție de sculp­tură normală“, cuprindea șapte sculpturi din seria „Pisicile“.

2. Rondul din Seul. În 2007 a primit o comandă din partea unui galerist sud‑coreean: o reproducere de mari dimensiuni după celebra pictură „Rondul de noapte“ a lui Rembrandt. Țăran a lucrat la pânza de 7 m pătrați două luni, chiar în capitala Coreii de Sud, Seul.

3. Spre exterior. În 2007 a participat, alături de alți 11 artiști români, la expoziția de sculptură „Viața interioară, viața exterioară“ de la Muzeul Ianchelevici, din La Louvière (Belgia) – muzeu ce adăpostește lucrările sculptorului franco‑belgian de origine română Idel Ianchelevici (1909–1994).

4. Ceramică pentru gătit. În 2008 a confecționat, pentru cea de‑a doua etapă a Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber de la Mamaia, două cuptoare. Realizate la fața locului din 600 de bucăți de cărămidă, cuptoarele au fost vândute ulterior unui hotel de pe litoral.

5. Un rai obraznic. În expoziția pe care o va inaugura la primăvară în propriul atelier vor fi expuse câteva din lucrările vechi – „Adam și Eva“, „Titirezii“, „Fluturi“, „Flori“ – dar și câteva pe care le face acum. Artistul vrea să creeze un univers edenic, însă unul „mult mai obraznic“ decât raiul biblic.