“Prima dată” – o colecție cu dezvăluiri inedite ale lui Mircea Cărtărescu, Johhny Răducanu sau Ada Milea

• Foto

Prima mea betie si Primii mei blugi

Au ardelenii o vorbă: numa’ o dată‑i prima dată. Deși e din București, editura Art pare s‑o înțeleagă perfect, astfel că într‑o singură lună – noiembrie – a lansat trei volume din colecția „Prima dată“: „Prima mea beție“, „Primii mei blugi“ și „Prima mea dezamăgire în dragoste“. Urmează, în perioada imediat următoare, „Primul meu fum“, „Prima mea călătorie în străinătate“, „Prima mea carte“ și încă patru volume a căror tematică n‑a fost încă stabilită.

Zece cărți în total, concepute sub forma unor antologii de texte scrise de persoane publice, mai mult sau mai puțin cunoscute: scriitorul Mircea Cărtărescu, jazzistul Johnny Răducanu, criticul de film Alex. Leo Șerban, comentatorul media Costi Rogozanu, dar și autori mai puțin cunoscuți cititorilor precum Cristian Luca, istoric și comentator cultural, Mihaela Timuș, istoric al religiilor, sau muzicianul Călin Torsan. Ce șanse are această colecție?

STATEMENT ESTETIC. Ideea de a lansa colecția de antologii „Prima dată“ îi aparține Laurei Albulescu, editorul‑șef al Art, editură specializată, încă de la înființare (2007), pe beletristică. „Îmi doream de mult să fac o antologie – un gen prea puțin cultivat în România –, însă nu știam asupra cărei teme să mă opresc“, mărturisește Laura, precizând că și‑a propus și să schimbe, pe cât posibil, percepția conform căreia o antologie trebuie să cuprindă, obligatoriu, nume canonice.

Din momentul în care i‑a venit această idee „simplă, dar pe care nu o pusese nimeni în practică până atunci“, și până când primul volum („Prima mea beție“) a văzut lumina tiparului nu au trecut decât patru luni. Un timp‑record dacă ne gândim că a face o antologie înseamnă, după cum spune poetul și traducătorul Gabriel H. Decuble, coordonatorul volumului „Prima mea beție“, „să contactezi autori potențiali, să‑i convingi să scrie, să‑i pistonezi să dea textul la timp, să le citești textele“.

În plus, trebuie să te asiguri, precizează Decuble, că vei obține texte cât se poate de diverse. „Orice antologie care se vrea altceva decât statementul estetic al unui grup literar dinainte constituit trebuie să se deschidă generos către autori de facturi dintre cele mai diferite“, explică el.

Iar diversitatea s‑a manifestat, în cazul colecției „Prima dată“, pe mai multe niveluri. De la reacțiile celor invitați să semneze – „E foarte mișto ideea, păcat că nu pot să scriu acum“ sau „Ce frumos! E prima oară când mă publică cineva“ – până la scriitură și viziune.

Dacă pentru Mircea Cărtărescu, spre exemplu, prima pereche de blugi a însemnat o experiență foarte personală – a lucrat o lună întreagă pe câmp, „printre tractoare și batoze“, pentru a primi câteva sute de lei cu care să‑și cumpere prima pereche de jeanși –, pentru criticul muzical Virgil Mihaiu a fost mărturia nașterii unui fenomen – deci o dovadă antropologică – legat de cultura anilor ’60. Deși au trecut aproape 50 de ani de atunci, Mihaiu își amintește și acum numele filmului în care a văzut blugi „cât cuprinde“: e vorba de westernul „Cei șapte magnifici“, regizat de John Sturges.

EXERCITIU DE UMANIZARE. Miza volumelor din colecția „Prima dată“ nu o reprezintă, însă, doar mărturisirile picante ale autorilor, ci și nevoia posibililor cititori „de a scoate din cotloanele memoriei momente esențiale din viață“, după cum spune traducătoarea Corina Bernic, coordonatoarea volumului „Primii mei blugi“. „Ideea a fost aceea de a centra colecția pe ceva general uman în care cititorul să se poată lesne regăsi“, explică Gabriel H. Decuble. „E o chestiune de dialog, de comunicare“, spune și Laura Albulescu, care crede că un astfel de proiect umanizează scriitorul (profesionist sau diletant) și creează, prin temele general valabile pe care le abordează, un soi de interactivitate între autori și cititori.

Datele de până acum arată că pariul lor n‑a fost greșit: într‑o singură săptămână de Târg Gaudeamus (eveniment desfășurat la București la sfârșit de noiembrie) s‑au vândut aproape 1.000 de volume (câte 350 din „Prima mea beție“ și „Prima mea dezamăgire în dragoste“ și 250 din „Primii mei blugi“). Faptul că editura Art crede în această colecție e dovedit și de tirajul relativ mare în care au fost scoase primele trei volume: 4.000 de exemplare fiecare, în condițiile în care tirajul pieței este, la non‑fiction, de 1.500 de exemplare și la fiction între 2.500 și 3.000 de exemplare.

Deși până acum au fost stabilite doar temele pentru următoarele trei volume, editorii de la Art se gândesc la cireașa de pe tort: un volum cu cele mai frumoase mărturisiri de „prima dată“ ale cititorilor. Indiferent dacă e vorba de blugi, dragoste sau cărți.

Frate cu Bachus

„Prima mea beție“ adună 19 texte în care autorii povestesc, cu nostalgie, umor sau părere de rău, despre pri­mele lor experiențe bahice.

1. Ca să iubesc. „Să te îmbeți în societate e primul pas către mitocănie. (...) Fiindcă, atunci când ești beat, îți pierzi cumpătul și nu știi ce vorbești. În general, omul beat insultă. (..) Eu, unul, beau doar atât cât să iubesc pe toată lumea“ – jazzistul Johnny Răducanu.

2. Drog farmaceutic. „De ce trebuie să bem? Ca să nu ne lăsăm otrăviți de drogurile artificiale, ucigătoare ale ideologiei, ale economiei. Să ne «îmbătăm» farmaceutic, terapeutic, filozofic, contrapolitic, ca să nu ne lăsăm îmbătați nici măcar cu apă rece (...). Să bem împotriva beției. Să devenim alții pentru a nu fi făcuți alții“ – poetul și traducătorul Bogdan Ghiu.

3. Exaltare semeață. „Prima beție în sensul adevărat al cuvântului ar trebui să fie o beție de care nu‑ți amintești (...). Alcoolul ar trebui vândut cu o listă de contraindicații, complicații și consecințe: Consumul excesiv de alcool generează exaltare semeață și trei zile de greață!“ – scriitorul Mitoș Micleușanu.

De la textile la text

În cele 18 texte ale volumului „Primii mei blugi“ autorii povestesc cu febrilitate depre emoția de a fi purtat pri­ma pereche de jeanși - fie înainte, fie după ’89.

1. Inocenții Levi’s. „Inima‑mi bătea de parc‑aș fi fost îndrăgostit. Aveam în fine blugi, și încă Levi’s originali! . Eram și eu, prima dată, în rând cu lumea... Acasă m‑am dus direct în camera mea și, cu o foarfecă, fiindcă mi se părea blasfemie să rup punga de plastic pur și simplu, am tăiat‑o frumos pe o latură și am scos cu grijă blugii afară“ – scriitorul Mircea Cărtărescu.

2. Primul fetiș. „Primii mei blugi n‑au fost niște blugi, ci o pereche de jeanși de culoarea prazului, marca Lee. I‑am purtat până s‑au tăiat pe la genunchi, după care i‑am făcut bermude, apoi scurți. Dacă stau să mă gândesc un pic, cred că au fost primul meu fetiș – mă rog, după Marilyn“ – criticul de film Alex. Leo Șerban.

3. Rit de trecere. „A purta blugi, pe atunci era, evident, un fel de «rit de trecere». Ieșeai din masa amorfă a cetățeniei obișnuite, servile și limitate. Intrai în grupul restrâns al celor care aveau (sau care pretindeau că aveau) bani, pile sau rude «afară» care le trimiteau «pachet»“ – publicistul Cătălin Avramescu.

Iubirile din urmă

„Prima mea dezamăgire în dragoste“ ­cuprinde 19 mărturisiri, amuzante și dramatice în același timp, despre rănile frumos‑dureroase lăsate de primele iubiri.

1. Femeia‑muzică. „În momentul în care mi‑a plăcut o femeie, n‑a mai existat nimic pentru mine, nici măcar muzica, deși muzica este mai importantă decât toate femeile la un loc“ – jazzistul Johnny Răducanu.

2. Câte doi. „Ne apucăm de iubit ca să fim dezamăgiți sau ca să dezamăgim, pe rând. De iubit, iubim câte doi, dar numai unul dezamăgește și numai unul este dezamăgit“ – poetul și traducătorul Bogdan Ghiu.

3. De umplutură. „După cum se știe, suntem purtători de gene; evolutiv, dacă nu ne reproducem, dezamăgim. Restul dezamăgirilor sunt de umplutură, să treacă timpul mai repede“ – jurnalistul Constantin Vică.

4. Dezamăgirile mușcă. „Prima dezamăgire în dragoste a fost legată negreșit de prima mea experiență sexuală, fiindcă nici nu mi‑am dat seama ce s‑a întâmplat, iar, pe deasupra, tipa mușca tare, cu atât mai tare cu cât se apropia de orgasm“ – scriitorul Mitoș Micleușanu.