Sora vitregă și urâtă a UE

• Foto

Radu Soviani

Cel mai mare fond de obligațiuni din lume, PIMCO – ce are neplăcuta calitate de a mirosi necazul înainte de a apărea și de a trimite avertismente – renunța, în 2000, la investițiile făcute în Argentina. „Sistemul economic pe care îl are țara limitează capacitatea autorităților de a face față problemelor tot mai mari ale statului. În al doilea rând, chiar dacă ar putea, autoritățile au arătat puțină voință pentru a lua deciziile dificile care erau necesare. Și în al treilea rând, contextul regional și cel global au făcut lucrurile chiar mai dificile pentru această țară“, motivau reprezentanții fondului.

În ultima săptămână a lui 2001, guvernul interimar condus de Rodriguez Saá, aflat în imposibilitatea găsirii sumelor necesare plăților externe, a intrat în incapacitate de plată pentru cea mai mare parte a datoriei publice – 93 mld. dolari. Ceea ce se întâmpla atunci în Argentina seamănă izbitor cu ceea ce se întâmplă acum în România, cu deosebirea că noi, ca stat membru al Uniunii Europene, suntem ajutați de FMI și de CE (voi detalia în numărul de săptămâna viitoare de ce).

Iată ce spune un studiu PIMCO din decembrie 2009 despre economiile emergente din Europa, deci și despre România: „Pentru țările emergente ale Europei, care aspiră la paradisul zonei euro, zilele acestea reprezintă purgatoriul.

Legarea monedelor de valute credibile și cvasilegarea lor (așa‑numitul interval de sustenabilitate – n.r.) vor fi testate din nou, pe măsură ce creșterea economică aproape invizibilă din zona euro va nimici așteptările Europei emergente (cum că asta va antrena, prin contagiune, creșterea și la noi – n.r.)“.

„Investitorii care vor expunere în Europa emergentă ar trebui să se uite spre Polonia“, mai spun cei de la PIMCO. „Este singura țară din Europa (veche și emergentă) care va înregistra creștere economică în 2009, pentru că are piață internă puternică și economie îndreptată acolo, instituții credibile și rată de schimb flexibilă“.

Bun, unde e România? Vine imediat, dar am vrut să vă arăt ce observă cei de la PIMCO la Polonia și nu poate fi văzut la România. Iată: „De cealaltă parte, Ungaria, România și țările baltice continuă să sufere recesiuni severe și credem că expunerea acolo ar trebui minimizată“. Eu aș fi preluat ultima parte cu litere mari, deși cele mai importante mesaje sunt îngrămădite prin texte. Care e cea mai mică expunere? Zero? Ce a însemnat retragerea PIMCO din Argentina, în anul 2000? Expunere zero? Cum motivează cei de la PIMCO recomandarea?

„Aceste țări au niveluri înalte de datorie în valută și creează dinamici potențiale explozive ale datoriei și presiuni de ajustare pe canalul monedei. În timp ce ajutorul multilateral și bilateral a fost abundent, aceste state nu au acces imediat la finanțări în perioade de stres, acces acordat țărilor membre din zona euro prin facilitate LTRO“ (LTRO – Long Term Refinancing Operations – program al Băncii Centrale Europene, care oferă lichiditate băncilor din zona euro, în schimbul unui colateral acceptabil.

Dobânda este la minimumul istoric, undeva la 1%). Prin urmare, suntem sora vitregă și urâtă a Uniunii Europene. Mai avem două – Ungaria și Bulgaria. Ele sunt însă ceva mai drăguțe. Bulgaria a avut politică fiscală înțeleaptă, iar Ungaria, care nu a avut, și‑a făcut. Ajustările au fost demarate și Ungaria și‑a permis să îi spună Fondului: vă căutăm noi (nu a avut nevoie de tragerea unei tranșe de la FMI, care ar fi putut fi accesată, potrivit calendarului).

Care sunt perspectivele? Nu avem un buget (pentru că nu putem face unul realist fără disponibilizări masive și majorări de taxe). Nu avem un guvern (este interimar și incompetent). Nu avem acces la banii de la FMI (acordul este practic înghețat). Avem alegeri prezidențiale contestate. Avem cea mai mare rată a șomajului din ultimii șapte ani (7,5% în noiembrie, aproape dublu față de decembrie 2008). Dubaiul și Grecia ne dau frisoane.

Băncile grecești, cu propriile probleme de acasă, ar putea fi reticente în a se împrumuta de la BCE la dobânda de 1% și să plaseze banii statului român, la dobânzi de 4,25%, alegând în schimb finanțarea propriului stat. Presiunile pe monedă vor fi teribile. Presiunile pe contracția consumului, la fel, cu spectrul șomajului în față. Categoric, suntem sora vitregă și cea mai urâtă, din punct de vedere economic, a Uniunii.

Radu Soviani e redactor‑șef al „Business Standard“ și realizator al emisiunilor „The Money Show“ și „Closing Bell“ de la The Money Channel. Are un masterat în buget, trezorerie și fiscalitate și e doctorand în monedă și credit