Home»Analize » COVER STORY: TudoRevoluția – Iliescu, Constantinescu și Băsescu invitați în aceeași lojă

COVER STORY: TudoRevoluția – Iliescu, Constantinescu și Băsescu invitați în aceeași lojă

2009-12-15 00:00  Money Express

de Larisa Ghitulescu

Are cineva curajul, acum, să‑i adune laolaltă pe toți șefii de stat, de Poliție, Armată și SRI, din toate guvernările, pentru a‑i confrunta cu un altfel de bilanț al celor două decenii de libertate? Sună ca o temă de dezbatere televizată, dar nu e. În spatele întrebării stă gestul unui artist de nișă, activ într‑o lume paralelă cu cea a mediatizării gălăgioase din showbiz, de a vorbi altfel – prin cântec, poezie, efecte vizuale și sonore speciale – despre prețul libertății câștigate în decembrie ’89.

REVOLUȚIA, MON AMOUR. Tudor Gheorghe, unul dintre pu­ținele branduri culturale complete ale României de azi – e poet, muzician, folclorist, actor –, va aduna aproape 10.000 de români zilele acestea, la Sala Palatului din București, în cele două seri în care va concerta (18 și 22 decembrie). Despre „Degeaba...?!“, cum se numește spectacolul, Tudor Gheorghe spune că arată „tristețea unui om că nici după 20 de ani nu s‑a schimbat nimic la nivelul mentalității“.

„Nu e un rechizitoriu al societății românești, nici al clasei politice“, punctează artistul, al cărui nume de familie e – puțini știu – Tudor, nu Gheorghe. Într‑un interviu acordat MONEY EXPRESS în primăvară – în timpul seriei de spectacole „Mahalaua, mon amour“ –, Tudor Gheorghe lucra deja la proiectul acestui spectacol.

„În decembrie, dacă nu mă împușcă ăștia până atunci, să vezi cu ce vin“, spunea el, pronunțând apăsat, cu umor, cuvintele. „E un spectacol care va face o radiografie, apropo de ce am sperat în 1989 și ce s‑a ales după 20 de ani... cum să spun, gen Pink Floyd, un fel de rock simfonic“.

Pentru publicul său – unul fidel, atent selecționat și cu grjă păstrat de artist de‑a lungul unei cariere de 40 de ani – o astfel de veste, că Tudor Gheorghe își nuanțează în culori rock un spectacol mai vechi al său, pe tema Revoluției din 1989, nu contrariază. Artistul s‑a reinventat de mai multe ori – specialiștii în marketing ar spune că a venit mereu cu diverse găselnițe menite să‑și mențină brandul proaspăt, respectiv încasările constante –, demonstrând că poate aborda, într‑o nuanță specifică aparte, mai multe genuri: de la cel liric și folk până la cel simfonic sau lăutăresc. „Mai am să cânt cu fanfara militară“, spune el zâmbind cald.

Se uită în jur și salută din priviri trecătorii de la intrarea în Parcul Tineretului – unde artistul a fixat locul de întâlnire –, mirați să îl vadă pe artist acolo. O adolescentă care se dă cu rolele își scoate căștile din urechi, îl abordează și îi cere un autograf. Câteva minute mai târziu, un domn între două vârste se oprește și dă noroc cu el; au un schimb familiar de replici, de parcă s‑ar cunoaște de o viață.

Un bărbat de vârsta a treia înlemnește câteva minute în fața artistului și nu scoate o vorbă, siderat; parcă l‑ar fi văzut pe Dumnezeu. „Stau și eu ca omul pe bancă“, încearcă Tudor Gheorghe să‑l trezească din starea de amuțire. „Mi s‑a făcut pielea ca de găină“, spune omul, plecând zăpăcit. „Maestre, până și de la spate vă recunosc“, strigă la un moment dat un bărbat, venind din urmă.

CREMA CREMELOR. E cel puțin ne­obișnuit că, într‑un peisaj media suprapopulat de figuri de showbiz – un showbiz din care Tudor Gheorghe e aproape complet absent –, artistul este atât de repede recunoscut. „M‑au sunat de la Pro TV să mă duc la emisiunea aia, «Happy Hour»... Ce să caut eu acolo? Zău așa, mă vedeți voi stând pe Happylică (numele canapelei pe care sunt așezați invitații – n.r.)?“, întreba artistul pe scena de la „Mahalaua, mon amour“, din acest an, amuzând și făcând să aplaude mii de oameni cu acest episod, pe care îl punea în contextul promovării – de către televiziuni, în special – a vedetelor de carton și a kitschului.

Locul lui nu e pe Happylică, dădea artistul de înțeles, ci în grila de programe. Unde posturile tv încă aglomerează, crede el, violența, scandalul și vulgaritatea – pariul lor în lupta pentru audiență. „Va veni ea vremea când televiziunile or să se roage de mine (să‑i difuzeze concertele – n.r.). Dar o să‑i coste“, își încheia pilda artistul care, de ani de zile, își înregistrează toate spectacolele – un efort financiar deocamdată nefructificat –, ca parte dintr‑o investiție continuă în propriul brand. Un brand demn de „patrimoniul național“, cum îl califică ounul dintre prietenii lui Tudor Gheorghe, omul de afaceri Mihai Anghel, care deține afacerea cu vin Domeniul Coroanei.

Atât Tudor Gheorghe, cât și fiul său, Adrian – care, împreună cu managerul Pepino Popescu, formează mica industrie din spatele brandului Tudor Gheorghe –, știu că artistul este un brand monetizabil și în afara concertelor. Contractele de imagine sunt pe listă? Exclus. „M‑a sunat odată o fată de la PR, de la nu știu ce companie, de cosmetice parcă. Avea un eveniment și directorul mă voia pe mine. «Plătește cât doriți», mi‑a zis“. Tudor îi refuză pe cei care vin cu astfel de oferte. „În clipa în care ai făcut un mic compromis, o iei la vale. De asta mă iubesc pe mine oamenii“.

Nici la inventarea unui produs comercial marca Tudor Gheorghe nu s‑a gândit, deși știe că are mulți admiratori. „Eu m‑am văzut o dată pe o tarabă, făcut din ceramică. Uite așa, un Tudor Gheorghe mic. «Păi, dom’ne, dacă eu vă iubesc?», mi‑a zis omul când l‑am întrebat de treaba asta. «Să fii sănătos!», așa i‑am spus“.

ÎN ERA MULTIMEDIA. De imaginea lui Tudor Gheorghe se ocupă fiul său, Adrian, din 2001. „El e cel mai mare cenzor al meu atunci când o mai iau la vale, din când în când“, explică artistul. Adrian Tudor gândește grafica afișelor, decorurile din spectacole, promovarea; și tot el știe și culisele încasărilor din vânzarea albumelor. Are încredere că brandul Tudor Gheorghe poate fi fructificat și altfel decât după regulile comerciale actuale. Și asta pentru că artistul are un public numeros și fidel, care e „preponderent tânăr și educat“ – ponderea ar fi de 70%, cuantifică Pepino Popescu de la VreauBilet.ro, compania care se ocupă de organizarea spectacolelor artistului.

„Dincolo de ceea ce văd în sala de spectacol, mi‑am dat seama că avem mult public tânăr din momentul în care albumele au fost lansate pe suport digital; pe atunci încă mai circulau casete audio, dar vânzările de CD‑uri mergeau foarte bine“, exemplifică Adrian Tudor, care își amintește că, în 2001, Tudor Gheorghe stătea cel mai bine la acest capitol din toată piața.

Iată un alt exemplu: o simplă căutare pe Facebook – rețeaua socială care este din ce în ce mai populată de comunități de fani ai diverselor celebrități – arăta săptămâna trecută că Tudor Gheorghe avea mai mulți fani (1.629) decât Holograf (402), Cristi Minculescu (1.259), Puya (1.036) sau Loredana Groza (270), branduri care, la prima vedere, ar avea un mai mare potențial de a atrage tinerii utilizatori.

Tudor Jr. intuiește potențialul Internetului, tocmai de aceea lucrează acum la o nouă versiune, îmbunătățită, a site‑ului oficial Tudor Gheorghe, care va fi disponibilă în curând. Pentru 2010, mai sunt câteva planuri pentru monetizarea brandului: unul ar fi implementarea sistemului pay‑per‑download (plata la fiecare descărcare – model de business aflat încă la vârsta pionieratului în România).

Un altul, pe care Tudor Jr. îl vede concretizabil din primăvara lui 2010, ar fi lansarea unei ediții de colecție. „Toate cele 17 albume care sunt pe piață în prezent vor fi remasterizate, resonorizate și cu coperte noi“. Și, cel mai important, la anul va vedea lumina tiparului prima carte despre viața și activitatea lui Tudor Gheorghe.

PROIECT PENTRU LIMBA ROMÂNĂ. Artistul mai are în lucru un proiect pe care îl califică drept „fabulos“ și prin care crede că „va rămâne definitiv în istoria culturii române“: e vorba de un manual alternativ în cinci CD‑uri, „Taina cuvintelor“, în care Tudor Gheorghe prezintă evoluția limbii române de la începuturile ei (1630) până azi, prin muzică. „Toți cei care au fost miniștri ai Învățământului au fost încântați. Dar când să pună ideea în practică, se schimbau, venea altul. Până la urmă, cred că o să fac asta cu fonduri europene“, dezvăluie Tudor.

„Mă ocup eu, dacă ministerul nu mă ajută. Apoi mă duc să împart CD‑urile astea la amărâții de profesori din toată țara, cadou de la Tudor Gheorghe“. Când va fi gata? „Nu mă grăbesc“, spune artistul, care pare o sursă inepuizabilă de idei. „Și nu sunt capabil să mă concentrez asupra unui singur lucru, că mă plictisesc. Numai când sunt în faza de finisare, mă grăbesc“.

„VA FI CUTREMURĂTOR“. Nici cu două săptămâni înainte de spectacolul „Degeaba...?!“ artistul nu părea grăbit să‑i cunoască detaliile finale. De pildă, nu putea numi trupa rock alături de care concertează – „Marius Hristescu (orchestratorul – n.r.) știe cel mai bine, aduce el niște profesioniști“, spune el – dar oricum nu e o trupă celebră. „Brandul Tudor Gheorghe este dominant, deci suficient“, explică Pepino Popescu, impresarul care lucrează cu Tudor din 2001.

Preocuparea artistului era, la vremea ultimei discuții cu MONEY EXPRESS, să transmită corect mesajul său către românii din sală și, mai ales, către toți șefii de stat – de la Ion Iliescu până la Traian Băsescu –, toții șefii trecuți și prezenți din Armată, SRI și de Poliție.

„I‑am chemat pe toți, la loja centrală – fără bani“. În prima parte a concertului – „care nu va fi confortabil pentru mulți“, crede el – Tudor aduce un omagiu celor care au murit la Revoluție „și de care mulți am uitat“. Apoi, o să își exprime nedumerirea asupra clasei politice: „Cine sunt cei care ne conduc? Sunt oameni care se ascund în spatele imunității sau care s‑au plafonat și încearcă altceva?“. „Vezi tu, de‑asta folosesc chitara electrică“, continuă el. „Chitara electrică subliniază disperarea mea de a nu mai înțelege ce se întâmplă cu noi“.

Spectacolul – „care va fi cutremurător“, crede artistul – va aduce totuși o rază de speranță la final. Atât prin colind, cât și prin ninsoarea care o să cadă la ieșirea din Sala Palatului. „Iar dacă nu o să ningă, o să fac eu în așa fel încât ca spectatorii să fie ninși la ieșire“, promite el. Va urma liniștea de după o furtună care ar trebui să răscolească multe suflete.

---

LA PERSOANA ÎNTÂI
„Am senzația că lupt singur“

Un interviu cu Tudor Gheorghe e ca un spectacol: vorbește deschis despre sine, trece cu ușurință de la o temă la alta, recită, uneori cântă; umorul e, și el, nelipsit. Selecții din discuția cu MONEY EXPRESS:

• Când ești cu alții în jurul tău, indiferent de profesie, și ceva nu iese, ai tendința să dai vina pe altul. Dar eu, fiind singur – eu gândesc un spectacol cap‑coadă – și neavându‑mă decât pe mine, numai pe mine pot să dau vina.
• Din punct de vedere marketing... aici sunt total depășit. Sistemul din România m‑a împiedicat să fiu performant și la acest capitol. E atât de complicat încât eu nu sunt capabil să înțeleg.
• Compact‑discurile mele sunt live. Puțini artiști fac așa: se așază în studio și repetă până iese.
• Va veni o vreme în care ele, televiziunile, vor veni la mine. Publicul ăsta, de atâtea ori păcălit de chestii de noncultură crasă, nu e chiar tâmpit.
• Eu nu am interesul să mă promovez la tv. Nu am nevoie: sălile sunt pline oriunde în țară. Este rezultatul unei seriozități de 40 de ani, când nu am mințit niciodată. E un respect reciproc.
• Eu nu apar decât o dată pe an la televizor. Publicul meu nu așteaptă neapărat de la mine să mă vadă într‑un dialog pe diverse teme, el vrea să mă vadă cântând.
• La spectacolele mele, majoritatea sunt tineri – o generație pe care cu greu o mobilizezi la concerte de folclor și spectacole culturale.
• Am senzația că lupt singur. Dar îmi și place.
• Sunt unii care îmi zic că aș avea mare succes dacă m‑aș îmbrăca în costum popular. Cum ar fi să apar eu așa, să îmi pun o căciulă ca să îmi astup chelia și să îmi fac buzele cu roșu și să cânt așa, râzând tot? Ar fi un kitsch ordinar. Ăștia mici care sparg youtube‑urile, îți dai seama ce ar râde?
• Sunt interesat de media. Citesc presă. La TV mă uit, chiar și la manele, vreau să văd până unde merge imbecilizarea.
• De 23 august și de 1 mai mă duc și defilez la Reșița, un oraș muncitoresc. Nu că sunt nostalgic. Pe dracu’... acolo am niște prieteni și mănânc cei mai buni crenvurști.
• Eu am fost, timp de un mandat și ceva, membru al CNA (Consiliul Național al Audiovizualului). Am văzut multe șmecherii, oho!... Am plecat.
• S‑a zis despre mine că sunt cântăreț de folk: nu m‑au nimerit. Eu nu am făcut altceva decât să readuc poezia la forma ei primară: cântată. Orice om sensibil, atunci când citește o poezie, nu se poate să nu aibă o anumită muzicalitate interioară. Toți o simt.
• Eu sunt un excelent amplificator al muzicii interioare pe care mi‑o cântă poezia. Eu nu am scris niciodată o linie melodică și pe urmă am adăugat versuri; eu întotdeauna am citit de 200 de ori o poezie până a început să cânte singură.
• Impresarul mi‑a zis odată: „Aș avea curajul, cu dvs., să pun un afiș așa: «Tudor Gheorghe citește cartea de telefon»“. Lumea ar zice: „Omul ăsta nu ne‑a păcălit niciodată. O citi‑o el într‑un anume fel. Ia hai să vedem“. Și aș umple sala. Mi‑am plimbat publicul peste tot: am cântat cu copii, cu preoți, cu taraf, cu orchestră, muzică ușoară. Mai am de cântat cu fanfara, cu armata.
• Academia Română mi‑a dat premiile cele mai mari pe care le poate lua un om vreodată.

---

După 40 de ani

Tudor Gheorghe, în vârstă de 64 de ani, este originar din județul Dolj. S‑a născut într‑o familie de țărani, copilăria și adolescența lui fiind marcate de absența tatălui – cântăreț la biserică –, care a fost deținut politic.

1. CHEMARE. După terminarea Liceului „Nicolae Bălcescu“ din Craiova, merge la București, la Institutul de Teatru, unde studiază actoria. Simte o chemare înspre poezie și chitară, dar și nevoia de a se diferenția; așa are loc, în 1969, primul său recital, „Menestrel la curțile dorului“.

2. DAR DE LA URSITOARE. Tudor Gheorghe, pe atunci „un tânăr subțire cu păr ondulat, frumușel, fără mustață“, își amintește și acum ce a scris un critic după acel recital: „Ursitoarele au fost foarte darnice cu acest tânăr actor din Craiova: i‑au dat tot“.

3. SPRE FOLCLOR. În ’73‑’74, Dumitru Popescu, șeful propagandei comuniste, „m‑a obligat într‑un mod elegant să mă aplec spre folclor, pe care îl vedea atunci în cădere liberă“, își amintește el. „«Ai forța de a revitaliza cântecul popular», așa mi‑a spus“.

4. „NEBUNIA“. „Eu, care am crescut în strană, voiam să fac un spectacol de tragism balcanic, să merg cu o bursă la turci, la greci... Am vorbit cu Patriarhul Teoctist să mă sprijine, dar nu am reușit. Dialogul meu cu Patriarhul Teoctist a fost înregistrat și dat la Securitate. În cele din urmă, am mers la Institutul de Folclor, unde, timp de doi ani, am muncit serios. Am ascultat mii de cântece și am făcut o selecție după sufletul și mintea mea. Așa a început nebunia cu folclorul“.

5. ÎN AFARĂ. Tudor Gheorghe a început să meargă prin diverse turnee în străinătate, deși inițial îi fusese interzis să plece. „Prin ’84‑’86, se ruga Securitatea de mine să rămân acolo. «Nea Tudore, rămâi acolo, că ne faci greutăți», îmi spuneau unii. Erau unii care mă plăceau, alții care mă turnau“.

6. CENZURAT. Artistul întâmpină diverse probleme, așa că spectacolele încep să îi fie cenzurate, iar apariția lui în public este interzisă timp de aproape zece ani, până la Revoluția din 1989, la care a participat activ.

7. DUPĂ ’90. În 1992, Tudor Gheorghe are primul spectacol postdecembrist, numit „Cântece cu gura închisă“. Revine pe scenă abia din 1998; din 1999, a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei românești“, în colaborare cu dirijorul Marius Hristescu, cu care lucrează și astăzi.

8. SPECTACOLE. Din 2006, viața artistică a lui Tudor Gheorghe se aglomerează. Printre spectacolele sale se numără: „Calvarul unei inime pribegi“, „Parfumul nebunelor dorinți“, „Taina cuvintelor“, „Mahalaua, mon amour“. „Degeaba...?!“ este un spectacol rescris, „Mie‑mi pasă“, după zece ani.

---

„E durerea mea cea mai mare“

Spectacolul „Degeaba...?!“ – ca anvergură, efort de logistică, costuri și impact anticipat – este cea mai mare producție din cariera de 40 de ani a lui Tudor Gheorghe. Costurile sunt de 4–5 ori mai mari față de un spectacol normal, spune impresarul Pepino Popescu.

1. MEGA‑SHOW. Deși stă departe de lumea showbizului, Tudor Gheorghe ilustrează dimensiunea spectacolului folosind un englezism, pe un ton glumeț: „Va fi mega‑show“. Tudor va cânta alături de 74 de instrumentiști, 60 de coriști și o trupă rock.

2. PREMIERĂ. Ca elemente de premieră vor fi efectele speciale – sonore și vizuale.

3. „O ȘMECHERIE“. Ca teasing în campania de promovare a spectacolului, organizatorii au folosit niște fluturașe și postere alb‑negru, gen manifest, special ca să intrige. „A fost o șmecherie de marketing“, explică Tudor Gheorghe. „Pe niște băieți am auzit că i‑a și luat poliția pentru asta, neștiind despre ce e vorba“.

4. DESPRE TITLU. Inițial, Tudor a vrut să intituleze spectacolul simplu, „Degeaba“. „M‑am gândit că e un verdict dur, așa că am lăsat o ușă de speranță cu semnul întrebării“. Semnul exclamării ilustrează un semnal de alarmă și o nedumerire în același timp. Iar semnele de punctuație duc către „o rază de optimism“.

5. IDEE. Tudor Gheorghe spune că lucrează la acest spectacol din august 1945, adică de când s‑a născut. „Îl scot cu furie. E esență, e durerea mea cea mai mare“. Pare a fi proiectul vieții lui.