O țară de nota 10

• Foto

Daniel Apostol

În plus, plătim încă factura revoluțiilor românești. A celei sângeroase, care a provocat schimbarea politică și socială printr‑un lung și chinuitor efort național de „deprindere a democrației“, după cum prezicea „Oracolul din Dămăroaia“. Dar plătim și factura revoluției „de catifea“, „revoluția“ care se dă tot zilnic și tot de 20 de ani în noi înșine, într‑o încercare adesea disperată, de cele mai multe ori zbuciumată de a deprinde, de data asta, nu democrația, ci capitalismul. Altfel spus, plătim zilnic factura neștiinței economice, a lipsei de deprindere în afaceri, a stării încă incipiente în care se află antreprenoriatul românesc și a primitivismului guvernării banilor publici.

Democrația se deprinde. La fel, comportamentul economic de piață liberă, al mecanismului cerere‑ofertă se învață și se deprinde. Unii o fac mai ușor (vezi Polonia sau Cehia), alții, mai greu. Nouă ne‑au trebuit 20 de ani. 20 pentru 10. Adică 20 de ani consumați în speranța că am putea construi o țară de nota 10. Anul 2010 ar putea fi anul nașterii acestei țări noi. La Gala Economia în 2010, pe scenă au urcat câțiva dintre cei mai remarcabili oameni de afaceri din țară. Și‑au exprimat gândurile simplu, clar, cu determinarea omului care vrea și poate să facă mâine lucruri mai bune decât cele de azi.

O țară de nota zece ar avea, potrivit „inițiatorului“ de proiect, doar zece unități administrative, fie că se vor numi regiuni, județe, comitate etc. Am avea așadar doar zece prefecți sau guvernatori locali, doar zece consilii județene și doar câte zece direcții județene ale acelor agenții guvernamentale sau instituții de administrare publică care impun prezența lor și în teritoriu. Am reduce astfel – teoretic – de cel puțin patru ori gradul de birocratizare a țării (avem acum 40 de județe, deci 40 de astfel de servicii de administrare). Aș merge mai departe și aș spune: o țară de nota zece nu ar avea nevoie de mai mult de 10x10 (o sută) de parlamentari, zece pentru fiecare din cele zece regiuni. O țară în care cei o sută de membri ai Parlamentului monocameral (vezi Referendumul deja votat de națiune la propunerea președintelui Traian Băsescu) ar avea înțelep­ciunea și pregătirea profesională care să conducă la elaborarea de legi simple, dar cuprinzătoare: țara de nota zece ar avea legile exprimate clar și limpede în doar zece pagini fiecare.

O țară de nota zece ar avea un guvern format din exact zece miniștri. Care ar trebui să aibă fiecare nu mai mult de 10x10 (o sută) de subalterni. Și care ar trebui să fie obligați în 2010 să conceapă, să susțină și să implementeze fiecare cel puțin zece proiecte majore de finanțare europeană în domeniile lor, de minim 10 milioane de euro fiecare. Am reuși astfel să vedem 10x10x10 (adică 1.000) de milioane de euro puse la treabă în economia românească. Un miliard care ar contribui la modernizarea și dezvoltarea societății românești. Țara de nota zece nu ar jupui pielea de pe cetățenii ei: ar avea doar zece taxe și impozite. Colectarea acestora s‑ar face în termene nu mai mari de zece zile, iar rambursarea datoriilor statului către mediul privat s‑ar efectua de asemenea în maxim zece zile. Aceeași țară de nota zece ar veni de cel puțin zece ori mai mult în sprijinul mediului de afaceri și al investitorilor străini decât o face România azi. Impozitul pe venit într‑o țară de nota zece ar fi – cum altfel? – de 10% (Bulgaria poate, noi nu?!). O țară de nota zece este cea în care înscrierea unei firme se va realiza în termenul maxim de zece ore (dacă credeți cumva că este imposibil, să știți că în Georgia firmele se deschid într‑o oră).

O țară de nota zece ar avea zece autostrăzi și zece drumuri naționale cu adevărat modernizate, precum și aeroporturi internaționale capabile să primească în condiții civilizate deopotrivă turiști și investitori, oameni de afaceri interesați de businessul din cele zece regiuni. O țară de nota zece ar avea absolvenți de școli, licee și universități de nota zece. Și ar avea cel puțin o universitate înscrisă printre primele zece universități europene, din punctul de vedere al calității absolvenților și nicidecum al numărului celor școlarizați. O țară de nota zece ar avea – și s‑ar și lăuda cu ei – cel puțin zece „moguli“ care să contribuie direct la economia țării, realizând profituri, dar și deschizând mii de locuri de muncă. Într‑o țară de nota zece ar trăi numai cetățeni de nota zece.

Daniel Apostol este redactor‑șef al The Money Channel, singura televiziune de business din România. Are 17 ani de experiență în presă (radio, print, tv) și este absolvent al MBA Româno‑Canadian, specializarea marketing