Revoluția pixelilor

• Foto

>Foto Guliver/Sipa Press

• 

Să începem cu un șablon inevitabil: în ultimul deceniu, tehnologia a schimbat totul, de la industrii la viața de zi cu zi, știință sau medicină. Evident, impactul a fost major și în media: vechile ziare se citesc azi mai ales online, CD‑ul și DVD‑ul trag să moară din pricina răspândirii modelelor de business care permit cumpărarea muzicii și filmelor direct în format digital, cinematograful a fost nevoit să investească masiv în digitalizare și efecte 3D, pentru a diminua efectul vizionării legale (sau nu) a producțiilor cinematografice online, radioul digital (care nu mai depinde de licențe de emisie în eter) e tot mai răspândit.

Viteza transformărilor a prins multe din vechile modele pe picior greșit. Iar criza economică a grăbit procesul reașezării pieței. După un deceniu de demență tehnologică, nimeni nu are curajul să spună ce se va întâmpla în următorii 10 ani.

Bazată deja pe conceptul digital, televiziunea a fost cea mai puțin afectată, ba chiar a reușit să își consolideze, în majoritatea piețelor, poziția de li­der, permițându‑și luxul de a diminua prețurile pe GRP pentru a‑și conserva puterea, chiar prin diminuarea profitului.

Dar nici televiziunea nu e scutită de bătăi de cap: consumul tv va migra de la vizionarea liniară (te uiți la ceea ce ți se oferă) la cea on‑demand (la cerere, cum se face și surfingul online).

În plus, o dată cu răspândirea sistemelor DTH (direct‑to‑home) care permit facilități precum înregistrarea anumitor programe sau derularea peste pauzele publicitare, și modul de consum și prezentare a publicității tv se va schimba.

În România, pe o piață de advertising prăbușită cu până la 40%, ajunsă la 350 de milioane de euro în 2009, de la 430 în 2008, televiziunea și‑a consolidat, ba chiar mărit felia din tortul publicității, ajungând la circa 65%.

Criza a grăbit procesul de creștere a feliei alocate Internetului de la 3 până la aproximativ 6% (adăugând, cum e firesc, și banii luați din piața .ro de playeri mondiali, precum Google sau Yahoo!). Asta în condițiile în care printul, radioul și publicitatea outdoor au scăzut.

Analize la cent nu există, însă semnalele arată că ordinea mediilor, ca importanță in alocarea de bugete, este deja tv, print, radio, outdoor şi internet (la o relativă egalitate) și cinema.

Pariul meu e că, în maxim 5 ani, Internetul va deveni al doilea cel mai important mediu de advertising și în România, după televiziune. Iar anul viitor va fi încă unul în care criza va orienta bugetele, tot mai firave, mai ales spre televiziune și Internet.

Totuși, două mențiuni importante: publicitatea outdoor și indoor se transformă, trecând tot într‑un format asemănător Internetului. Rețele precum Zoom TV, care oferă advertising de tip outdoor, însă pe ecrane digitale care permit customizarea mesajelor și targetarea lor foarte precisă, sunt un exemplu elocvent. În plus, publicitatea pe telefonul mobil va fi, cu siguranță, un subiect despre care se va vorbi din ce în ce mai mult.

OK. Dar de ce vorbesc aici despre bani? Simplu: pentru că banii merg acolo unde sunt consumatorii (cu întârzierile inerente oricărui proces complicat în lanțul client‑agenție‑difuzor, care presupune și o doză de inerție). Și, dacă banii merg unde sunt consumatorii, acolo va merge și conținutul editorial de calitate. Pentru că oamenii care îl produc, fie că vorbim de jurnaliști de presă scrisă (scrisă, am zis, nu neapărat tipărită) sau de realizatori tv, sunt scumpi. Și trebuie plătiți ca atare doar de mijloacele media care își permit acest lux.

OK. Dar cine va lua partea leului în viitor? O analiză ZenithOptimedia pare a oferi un răspuns clar: „Cheltuielile globale de publicitate pe Internet vor crește cu 9,5% în 2010, 12% în 2011 și 13% în 2012, urmând să depășească, până în 2015, publicitatea din print“.

Valul vine și e sesizat de toată lumea. Probabil cel mai talentat jurnalist de „școală veche“ din România și unul dintre cei mai sceptici (până de curând) comentatori pe tema „Internet versus print“, Cristian Tudor Popescu, spunea recent: „E limpede că Internetul e viitorul. În maxim 15 ani, ziarele pe hârtie vor deveni o curiozitate bibliofilă, e inexorabil. Iar cititorii care vor avea ziarul în mână la cafea vor fi ca filateliștii de azi“.
Lui i se adaugă investitorii media autohtoni (antipatizez profund cu apelativul politicianist „moguli“), care au spus, pe rând, același lucru, cu alte cuvinte.

Adrian Sârbu, CEO CME și proprietar MediaPro: „Internetul este noua frontieră. Aceste businessuri, care rămân în proprietatea mea, sunt poziționate pentru o creștere rapidă în această piață a viitorului: conținutul pe Internet. Nu vom mai avea nevoie de 20 de ani pentru a atinge succesul în această nouă piață“.

Dinu Patriciu, proprietar Adevărul Holding: „Intenționez să investesc mai mult în Internet, un segment care a crescut mult în acest an și se află în continuă expansiune“.

Sorin Ovidiu Vântu, proprietar Rea­li­ta­tea‑Cațavencu: „Nu mai am încredere în print. Voi renunța definitiv la print (...). Merg doar pe media electronică. Acolo voi investi cât este necesar pentru a‑mi menține cota de piață și chiar pentru a o spori“.

Principala victimă a războiului media pare a fi, azi, presa tipărită. Și în 2010 vom asista, triști, cum ziare cu tradiție vor muri.

O nuanță foarte importantă: nu presa scrisă moare. Emoția transmisă prin scris nu are cum să moară. Suportul de distribuție, adică hârtia, își va reduce însă cota. Dramatic.

Procesul este accentuat nu doar de obișnuința de consum, orientată tot mai clar spre mijloacele electronice (70% dintre tinerii americani se uită la tv și fac surfing pe net, simultan, conform MindShare), ci și de trendul ecologist (mai puțină hârtie fabricată, mai puțini copaci uciși).

E cert, însă, că totul se reduce la bani. Internetul e scump încă, dacă îl comparăm cu volumul de bani atrași. E un „aspirator“ de trafic, însă veniturile vin ceva mai încet. Cele din publicitate, cel puțin.

Rupert Murdoch, proprietarul gigantului News Corp., spune de câteva luni, aproape non‑stop, că „vechiul model de afacere bazat, în principal, pe publicitate este mort“. Asta fără să anunțe un alt model, în afară de celebra și deja plictisitoarea discuție cu taxarea conținutului premium (o teorie încă neconfirmată practic). OK. Dar care e soluția supraviețuirii grupurilor media și cum se pot ele apăra în fața cutumei „pe net, totul e gratis“?

Procesul va dura, cu siguranță, și implică o schimbare a obișnuințelor de consum. Odată cu lansarea iPhone, milioane de consumatori din întreaga lume au susținut un nou model de busi­ness: iPhone e mai degrabă un suport de distribuție – pentru a te bucura de toate facilitățile sale, plătești în plus. Cumperi muzică, aplicații etc. Și lumea, culmea, nu pare a (mai) avea o problemă cu asta. În cazul media, însă, lucrurile nu sunt atât de simple. De aceea, viitorul va demonstra că banii grupurilor media nu pot veni doar din publicitate.

Cu siguranță, și consumatorii vor plăti pentru diverse servicii și investitorii care vor înțelege importanța dezvoltării în new media (care nu mai e, deja, atât de „new“) trebuie să investigheze noi metode de a face bani: vânzarea de servicii, e‑commerce și altele.

Audiențele atrase, fie ele online sau prin alte mijloace, trebuie ținute captive nu doar prin informație, ci și printr‑o gamă cât mai amplă de servicii. E evident.

În paralel, noi modele media par să apară. Ca unul care a „mâncat“, în media ultimului deceniu, mai multă hârtie decât pixeli, găsesc un exemplu interesant în experimentul numit VoxPublica.

Platforma VoxPublica.ro a devenit o combinație de blog colectiv cu ziar quality care lasă să se vadă germenii unui nou model de a face presă de calitate.

Dacă într‑o redacție „normală“ oamenii stau la un loc, există o ierarhie clară, iar ciclul editorial este, în mare, de genul: oamenii vin la job, propun subiecte, șefii le triază, se execută, cele mai bune (calitatea lor este decisă printr‑un filtru subiectiv) intră în selecția finală, apoi urmează procesul de tehnoredactare, publicare și distribuție‑vânzare, în cazul ­VoxPublica lucrurile stau mult mai simplu. Și, probabil, mai eficient.
Nu există o redacție, fiecare din cei peste 60 de autori (până acum) lucrează de acasă sau de unde aleg (Internetul mobil nu mai e un lux).

Nu există o selecție a subiectelor, fiecare propune și publică direct subiectul propus. Este scurtcircuitat, practic, tot fluxul editorial dintr‑o redacție clasică. În plus, o altă mare diferență: feedback‑ul cititorilor este cât se poate de rapid și real. Discursurile se pot adapta în funcție de ce dictează curentul de opinie.

Iar succesul sau insuccesul unui material se măsoară în fiecare secundă, în numărul de citiri, de comentarii, de preluări pe alte platforme online etc.

Mai mult: deși acum poate părea o nebunie, VoxPublica ar putea deveni, pe o piață de advertising normală, primul ziar quality validat în prealabil de zeci de mii de cititori: dacă bugetele print își vor reveni, poate ar merita riscul publicării unei variante print VoxPublica, a doua zi, cu cele mai citite și validate opinii, cele mai deștepte comentarii ale cititorilor, cele mai pertinente analize și dezbateri.

VoxPublica ar putea să devină astfel un ziar quality 2.0. O publicație care ar schimba complet modelul clasic și care ar face pe deplin justificată afirmația contrară șablonului „ziarul nostru are și o pagină web“. Pentru că propoziția corectă ar fi, în acest caz, „site‑ul nostru are și un ziar“.

E doar un exemplu, un scenariu imposibil acum câțiva ani. Posibil azi, așa cum „mâine“ vor fi realizabile nebunii la care doar cei temerari au curajul să se gândească deja.

Dragoș Stanca este Managing Director F5 – ­divizia new media Realitatea‑Cațavencu. ­Lucrează în media din 1995 și este membru în Consiliul Director BRAT și în cel al IAB România