Home»Comentarii » Scrisoarea lui Isărescu. Ce nu va exista

Scrisoarea lui Isărescu. Ce nu va exista

2010-01-19 00:00  Money Express

de Radu Soviani

Vă propun un exercițiu – să vedem cum e cu ratarea țintei de inflație în Marea Britanie și cum este în România. Pentru prima oară în 10 ani, guvernatorul băncii centrale a Marii Britanii, Mervyn King, explica pe 16 aprilie 2007, într‑o scrisoare, de ce inflația este cu un punct procentual peste țintă, propunând, totodată, niște măsuri. Din 2005, de când aplică regimul de țintire directă a inflației, România a ratat de patru ori din cinci încercări. La o asemenea rată de succes e una din două: ori nu avem economie predictibilă, ori nu știm să ne alegem țintele de inflație. Sau, poate, amândouă.

„Dragă Cancelarule“ – așa începe scrisoarea lui Mervyn King către Gordon Brown, atunci ministru de Finanțe. „Când mi‑ați scris în 21 martie, mi‑ați confirmat că stabilitatea prețurilor rămâne definitivă prin ținta de inflație de 2%, măsurată prin majorarea indicelui prețurilor de consum din ultimele 12 luni. Dar, așa cum ați menționat, în practică nu este întotdeauna posibil să păstrăm inflația în țintă“. King cita chiar din scrisoarea lui Brown (preiau citatul pentru a arăta cum comunică un adevărat ministru de Finanțe): „Cadrul economic ia în considerare faptul că economia poate la un moment dat să sufere din cauza unor evenimente externe sau dificultăți temporare, adesea dincolo de controlul intern.

Cadrul macroeconomic are în vedere că rata inflației se poate situa, ocazional, în afara țintei de inflație, ca urmare a unor șocuri și turbulențe. Încercarea de a ține inflația în țintă poate cauza volatilitate nedorită în producție“.

Și acum traducerea. Ministrul de Finanțe accepta că, ocazional, rata poate fi în afara țintei și îi cerea guvernatorului ca în situația în care ținta este depășită cu mai mult de un punct procentual să îi scrie o scrisoare de explicații și soluții. Aveți idee de căte ori a trimis guvernatorul băncii Angliei din 1997 până în 2007 o astfel de scrisoare? Răspunsul îl găsim tot în scrisoarea lui King: „Sunt surprins că a trebuit să treacă 10 ani și 120 de întâlniri ale comitetului de politică monetară înainte să existe o deviație de la ținta de inflație suficient de importantă încât să scriu o astfel de scrisoare“.

Cum stă situația în România? Noi țintim inflația de vreo 53 de luni. Nu am calculele exacte, dar probabil BNR ar fi trebuit să scrie vreo 40 de astfel de scrisori. Pentru că inflațiile din 2005 până acum au fost de 8,6%, 4,87%, 6,57%, 4,3% și 4,74%. O singură dată am atins inflația, în 2006. Atunci când întărirea – descrisă ulterior drept nesănătoasă – a leului a condus la ieftinirea importurilor. Adică, am atins ținta grație șocurilor externe. Totuși, de ce tot ratăm ținta de inflație? Din pricina Guvernului.

Iată cum i‑a răspuns Brown lui King în 2007: „Guvernul va continua să sprijine Comitetul de Politică Monetară în deciziile viitoare. Guvernul va continua să fie vigilent și disciplinat în lupta împotriva inflației“. Vigilență și disciplină. Exact asta nu a avut guvernul României. Deficitul bugetar a fost majorat iresponsabil. Cheltuielile pe termen lung (salarii și pensii) au fost ordonanțate din venituri pe termen scurt, conjuncturale. Adică, guvernul nostru nu a fost nici vigilent, nici disciplinat din 2005 până în 2010. Iar acesta e singurul lucru constant pe care l‑au făcut guvernanții.

Cu o rată de succes în atingerea țintei de inflație de 1 din 5, apare, însă, o altă întrebare legitimă: știm să ne alegem ținta de inflație? Precizare: ținta de inflație este stabilită de BNR, după consultări cu Guvernul. Patru rateuri din cinci ocazii nu pot să însemne decât că România nu a avut o politică de țintire a inflației, ci de țintire a unui deziderat. Adică ceva de genul „ce bine ar fi dacă inflația ar fi 7,5% sau 6% sau 5% sau 3,5%“. Sigur, în unele cazuri, inflația raportată de statistică măcar a fost cât de cât aproape de țintă. În privința deficitului bugetar, diferența a fost însă majoră de fiecare dată, Guvernul făcând 20 de bugete din 2005 până în 2009, prin rectificări. Altă sumă de deziderate.

Așadar, regimul de țintire directă a inflației din România prevede banda de variație a inflației (ceea ce nu găsim în Anglia), dar nu și o scrisoare explicativă. Strategia de comunicare, asumată la început, prevede rapoarte trimestriale asupra inflației, în care vom regăsi motivele ratării țintei. În 2005 cred că au fost de vină cozonacii; în 2009 sigur vor fi țigările.

Scrisoarea lui Isărescu nu va exista. Sincer, nici nu are motive s‑o scrie. Cine să o citească? Boc? Sau să i‑o dea Vlădescu lui Bittman sau lui Andrei Gheorghe? La revedere, drum bun!

---

Radu Soviani e redactor‑șef al „Business Standard“ și realizator al emisiunilor „The Money Show“ și „Closing Bell“ de la The Money Channel. Are un masterat în buget, trezorerie și fiscalitate și e doctorand în monedă și credit