Home»Extern » wwwictimele

wwwictimele

2010-01-19 00:00  Money Express

Ultimii 10 ani sunt epoca în care Internetul a dărâmat totul în jur. Uitați‑vă la domeniile care au fost răvășite de ascensiunea webului. Ziare. Reviste. Cărți. Televiziune. Filme. Muzică. Retaileri de aproape orice fel, de la mașini la imobiliare. Telecomunicații. Linii aeriene și hoteluri. Oriunde companiile au trebuit să se bazeze pe publicitate pentru a face bani, oriunde companiile profitau de vreo lipsă de transparență sau concurență, oriunde fricțiunile au putut fi măcar puțin reduse, peste tot aceste domenii au avut de suferit.

DECESUL MINIMONOPOLULUI. Amintiți‑vă de discuțiile nebunești din vremurile de început, despre cum Internetul avea să schimbe totul pe lumea asta și urma să ne conducă pe toți într‑o nouă utopie tehnologică. Ei bine, ca să ajungem la acest tărâm al făgăduinței, trebuie mai întâi să îndurăm o perioadă de ceea ce economistul Joseph Schumpeter numește „distrugere creativă“, în care Internetul zdrobește ca un tsunami industrii întregi, ștergându‑i de pe fața pământului pe cei bătrâni, pe infirmi și pe cei care nu vor sau nu pot să se schimbe. Aici ne‑am aflat în ultimii 10 ani și a fost destul de urât.

Să începem cu ziarele. N‑ai spune că, în era informației, cea mai importantă victimă vor fi furnizorii de informație.

Dar așa stau lucrurile. Ziarele sunt nimicite, în parte, pentru că nu au realizat că businessul lor sunt informațiile – credeau că treaba lor e să pună cerneală pe hârtie și apoi să distribuie teancurile de hârtie prin intermediul unor flote de camioane și legiuni de distribuitori. Ziarele s‑au mutat greu pe Internet. O vreme s‑au sucit de colo‑colo, sperând c‑o să treacă. Chiar și atunci când și‑au lansat site‑uri web, multe dintre ele au făcut‑o ezitant – aproape în silă. E greu de crezut, dar companiile de știri au ratat această schimbare. Treaba acestor firme este să dibuiască noutățile, da? Și totuși au ținut ochii închiși în fața celei mai mari schimbări (și a celei mai mari oportunități) care a lovit vreodată acest domeniu. Când te uiți cum pier ziarele din cauza Internetului, parcă ai privi la dispariția lăptăriilor deoarece clienții vor laptele în recipiente de carton și nu în sticle.

Ziarele sunt nimicite pentru că Internetul le‑a lăsat fără minimonopolurile lor. Decenii la rând, practic nu au avut nici o concurență, așa că au putut să ceară sume ridicol de mari pentru chestii precum micile anunțuri de publicitate. Ceea ce, ne spun oameni care își frâng acum mâinile din cauza decesului gazetelor, era, cumva, un lucru bun. Bun sau nu, s‑a dus, mulțumită unor site‑uri precum Craigslist, care a apărut de nicăieri și a furnizat același serviciu fără să ceară un ban. Hopa!

FAUST APPLE. Televiziunea e în aceeași barcă. Decenii la rând, America a avut trei mari rețele tv. Nu constituiau chiar un monopol, dar erau aproape. Cu atât de puține variante, rețelele au putut aduna audiențe uriașe și au putut fixa tarife nerușinat de mari pentru publicitate. Apoi a apărut transmisia prin cablu, care a adus zeci de competitori. A durut un pic, dar abia atunci când a apărut Internetul s‑au rupt zăgazurile. Deodată, numărul de „canale“ s‑a multiplicat până la cer. Nu există limită. Sunt infinite. Acest surplus brusc a scurs din banii de publicitate de la rețelele tv, motiv pentru care televiziunea este acum sufocată de prostii ieftine – reality show‑uri, posturi de „știri“ care datorează mai mult lui Jerry Springer (simbol al reality show‑ului de scandal – n.r.) decât lui Walter Cronkite (simbol al jurnalismului credibil – n.r.), Jay Leno în prime time cinci nopți la rând – care au înlocuit spectacolele făcute după scenariu, mult mai scumpe. În fond, televiziunea este acum într‑o cursă nebunească de salvare, tăind costurile ca să evite să dispară. S‑ar putea să fie o soluție pe termen scurt, dar să vii cu un produs mai prost nu pare a fi o cale de salvare.

Afacerile muzicale au suferit și mai mult. Mai întâi a fost site‑ul Napster, care distribuia muzică gratis. Magazinul online iTune al Apple a oferit un drum spre lumină, dar a forțat casele de muzică să‑i cedeze lui Steve Jobs controlul asupra industriei. Cât despre retailerii de muzică – îi mai țineți minte? Da, copii, existau pe vremuri magazine pe stradă unde puteai să intri și să cumperi muzică, pe CD‑uri sau chiar pe discuri de vinil. Nu prea mai vezi așa ceva în zilele noastre.

Cât despre industria filmului, Apple le oferă acum marilor studiouri aceeași tranzacție faustiană cu care a supus companiile muzicale: „Voi vă concentrați pe făcutul de filme și ne lăsați pe noi să ne ocupăm de distribuția digitală“. Dar tipii de la studiouri au rămas în gardă și sunt gata, în cel mai rău caz, să negocieze mai degrabă cu mai mulți distribuitori digitali diferiți decât să lase pe vreunul dintre ei să devină prea puternic. Studiourile și‑au dat seama că revoluția digitală le distruge afacerea. În cel mai bun caz, tot ce pot spera este să încetinească dislocarea ei.

DILEMA INOVATORULUI. Dar nu doar companiile mătăhăloase, de modă veche, au suferit din cauza ascensiunii Internetului, ci și firme tehnologice. Înainte de apariția Internetului, Microsoft domina industria computerelor. În umbra ei supraviețuiau companii micuțe de software, care știau că, dacă ar fi dat peste vreun filon de aur, Microsoft le‑ar fi forțat să facă o alegere neplăcută: fie își vând afacerea pentru nimica toată, fie vor avea de înfruntat concurența unui software care le imită produsul și vor rămâne fără afacere. Microsoft le‑a forțat mâna atât rivalilor, cât și partenerilor, până când ultimii au scâncit către Departamentul de Justiție al SUA, fapt care a dus la un proces antitrust împotriva gigantului, care a fost condamnat în 2002.

Zilele acestea, nimeni nu se mai teme de Microsoft. Compania a devenit o caraghioasă împiedicată. Și nu din cauza acțiunii guvernului. Internetul a fost adevărata piedică în calea Microsoft. Modelul de business al companiei se baza pe așteptare – până ceilalți produceau ino­vații –, după care fabrica rapid o imi­tație ieftină a produselor celorlalți. Microsoft a copiat Apple ca să producă Windows. I‑a copiat pe cei de la Lotus și WordPerfect ca să scoată Excel și Word, apoi a înghesuit aceste aplicații într‑o suită ieftină numită Office. A copiat Netscape Navigator ca să producă Internet Explorer, apoi l‑a oferit gratis, împreună cu Windows, și i‑a omorât pe cei de la Netscape. Apoi modelul copiilor la indigo s‑a blocat. De ce? În primul rând, Microsoft a devenit mai lentă, iar toți ceilalți, mai iuți – Yahoo!, Google, Apple, Amazon.

Acum, Microsoft încearcă să prindă din urmă aceste companii, iar în același timp investește resurse și energie pentru a‑și apăra produsele care‑i aduc profit, cum sunt Windows și Office. Parcă este un studiu de caz scos din paginile „The Innovator’s Dilemma“ a profesorului Clayton Christensen de la Harvard Business School. Compania fondată de Bill Gates a devenit prea mare că să fie dată la o parte. Dar este prea legată de lumea veche ca să reușească în lumea nouă. Devine rapid irelevantă – poate nu atât de mult ca un ziar oarecare, dar nu e departe.
În ultimul deceniu, Internetul a schimbat cam toate aspectele vieții noastre. În bine sau în rău? Depinde pe cine întrebăm.

---

Lumea cea 9

Companiile tehnologice care se bazau pe Internet, cum ar fi (pe atunci) nou apărutele Yahoo! și Google, au avut nevoie de puțini bani ca să‑și înceapă activitatea și au putut crește rapid. Iar veteranul inovator Apple a știut să se miște și el la fel de iute.

1) GOOGLE. Compania fondată de Larry Page și Sergey Brin a venit cu ideea publicității după cuvinte‑cheie și a crescut atât de repede încât Microsoft nu a putut s‑o mai tragă în jos.

2) APPLE. Steve Jobs a lansat iPod și apoi magazinul iTunes, iar când Microsoft și‑a dat seama că vânzarea de muzică online este o piață importantă, era deja prea târziu – Apple o ocupase pe toată.

3) AMAZON. Același lucru este valabil pentru compania fondată de Jeff Bezos și piața de retail online, e‑readerul Kindle ori serviciile sale de procesare online – cloud‑computing.