Home»Comentarii » Scrisoarea a III‑a, restilizată

Scrisoarea a III‑a, restilizată

2010-01-26 00:00  Money Express

de Radu Soviani

Cu un an în urmă, FMI era felul de mâncare pe care România nu îl voia. De la președinte la ministru de Finanțe; de la BNR, în comunicările publice, până la aerienii de liberali, care strigau în gura mare că România ar trebui să scadă taxele și impozitele. Realitatea i‑a contrazis pe toți. În 25 martie responsabilii guvernamentali au ajuns la concluzia că România nu are altă șansă pentru a evita prăbușirea economică sau incapacitatea de plată. În 24 aprilie, Scrisoarea I – acordul inițial – era redactată. În 4 mai, boardul FMI dădea acordul, iar în 48 de ore România primea primele 5 mld. euro.

A urmat Scrisoarea a II‑a – revizuirea. La care am ajuns pentru că Fondul s‑a prefăcut că are încredere că România va atinge, la jumătatea anului, ținta de deficit bugetar de 2,73% din PIB. România a făcut chiar mai mult, ajungând la un deficit de doar 2,71%, însă în urma a două artificii: primul, bugetul a creat arierate (plăți restante către companii private) sau a amânat cheltuieli care ar fi trebuit făcute. Declarativ, am fost în acord, cheltuind chiar mai puțin cu 30 mil. euro.

Tehnic, am mistificat deficitul. Un singur exemplu: Ministerul de Finanțe ar fi trebuit să plătească Fondului Proprietatea 126 mil.

euro, contravaloarea unor acțiuni subscrise, dar neachitate. Dacă plata ar fi fost făcută, eram în afara țintei de deficit. Așa, am făcut doar arierate. Prin urmare, a fost nevoie de Scrisoarea a II‑a, cea în care am cerut ceea ce tehnic se numește un „waiver“ – adică o iertare pentru faptul că păcălim deficitul. Scrisoarea a II‑a a însemnat, practic, un nou acord, în care deficitul bugetar era prevăzut la 7,3% din PIB (în loc de 4%), iar contracția economică era revizuită de la –4,1 la –8%.

În toamnă, România a rămas fără guvern, așa că FMI nu a mai făcut programata vizită din septembrie: nu avea cine să facă proiectul de buget, un proiect care ar fi trebuit să coboare deficitul bugetar de la estimarea de 7,3% în 2009 la 5,9% în 2010. Totuși, autoritățile și‑au făcut tema, adică au coborât deficitul, folosind aceeași practică, a arieratelor. La care s‑au adăugat două inginerii: au apărut în buget niște încasări de la Eximbank care fuseseră acolo tot timpul, și, în plus, a intrat o contribuție din impozitul pe profit încasat de la BNR, de aproape un miliard de lei. Pe hârtie, ne‑am încadrat din nou în ținta de deficit. Dar n‑a fost suficient pentru FMI: ca să primim tranșa a III‑a aveam nevoie de buget pentru 2010.

Parlamentul a adoptat o lege prin care permitea guvernului demis devenit interimar să adopte proiectul de buget. Guvernul, prins cu alegerile, a spus într‑o primă fază că e aproape gata, după care că e mai bine ca noul guvern să vină cu bugetul. Realitatea a arătat că întâzierea nu a avut nici o justificare: același prim‑ministru demis cu același ministru de Finanțe demis au creat bugetul la începutul lui ianuarie. Ați putea crede că bugetul a fost modificat semnificativ în Parlament și că întârzierea a meritat.

Nici pomeneală. Nici unul dintre cele peste 9.000 de amendamente nu a trecut. Prin urmare, statul român se află acum în fața unei noi Scrisori – a III‑a. Înainte însă, a venit un mic răvaș de la FMI, care insită, spune mininstrul de Finanțe Vlădescu, pentru măsuri suplimentare. Practic, vom avea un alt acord cu FMI. Al treilea, în mai puțin de un an.

Cum merge între timp economia? Nefericit. Guvernul spune că vom avea creștere. Băncile nu cred și, cuantificând riscul majorat chiar de Guvern printr‑un buget nerealist, nu au altă soluție decât să țină dobânzile ridicate. Lumea se miră că leul s‑a întărit de la începutul anului. Eu nu mă mir: o valută nu trebuie să fie neapărat cea mai bună pentru a câștiga în valoare; trebuie doar să fie mai puțin rea decât alternativele.

În primele trei săptămâni ale anului, leul a fost cea mai puțin rea valută din regiune: dobânzile din piață de peste 7,5%, împreună cu asigurările că nu se va deprecia, îi avantajează pe investitorii financiari, cei care se împrumută în dolari sau în coroane cehe la dobânzi în jur de 1% și plasează în România la dobânzi în jur de 8%. Doar că asta nu face creditul mai ieftin. Din contră, îl păstrează scump. În noiembrie, creditele în lei nou acordate erau purtătoare de dobânzi medii de 17–18%. Și totuși, pe piața monetară (acolo unde băncile se împrumută între ele) sunt lei aparent în exces.

Rata de dobândă‑cheie a scăzut de la 8 la 7,5%, de ce nu s‑a ieftinit leul? Băncile nu cred ce spune Guvernul, și prin urmare nu dau credite. Cum să crediteze când Guvernul țipă că taie consumul? Asta nu face decât să crească riscul și implicit dobânda. Adică, cu alte cuvinte, ­Guvernul dă acel mare pumn în dinți economiei. Boxul a început.

---

Radu Soviani este realizator al emisiunilor „The Money Show“ și „Closing Bell“ de la The Money Channel. Are un masterat în buget, trezorerie și fiscalitate și e doctorand în monedă și credit