Silicon Valley-ul de lângă Moscova
16 mar 2010
Money Express
Președintele rus Dmitri Medvedev vrea să construiască un Silicon Valley rusesc pentru a relansa ...
Cele mai puternice rusoaice
16 mar 2010
Money Express
Elena Baturina, CEO al companiei Inteko și soția primarului Moscovei, Iuri Lujkov, a fost ...
Polonezii din F1
16 mar 2010
Money Express
Pentru prima oară în istorie, companii poloneze sunt implicate în Formula 1, scrie „Warsaw ...
Radiografia corupției
16 mar 2010
Money Express
Corupția din Cehia este în creștere, iar agenții economici sunt acum mult mai deschiși ...
Turul turnului
16 mar 2010
Money Express
Mai mult de 50 de persoane au plătit câte 100 dolari pentru a participa ...
Pe aripile statului
09 mar 2010
Money Express
Porumbelul călător Malev s‑a întors din nou în patrimoniul statului maghiar, marcând a cincea ...
Aspirații globale
09 mar 2010
Money Express
Producătorul polonez de electrocasnice mici Zelmer țintește o creștere a veniturilor cu 10% în ...
Explozie organică
09 mar 2010
Money Express
Aproape 10% din totalul terenurilor agricole din Cehia sunt ocupate de culturi organice, arată ...
CEZ scrie istoria profitului
09 mar 2010
Money Express
Gigantul energetic CEZ a obținut anul trecut cel mai mare profit net realizat vreodată ...
Alianța de aur
09 mar 2010
Money Express
Miliardarul Mihail Prohorov, unul dintre cei doi mari acționari ai Polyus Gold, a declarat ...
Invazia mall‑urilor
09 mar 2010
Money Express
În marile orașe bulgare se așteaptă o explozie a numărului de mall‑uri, în ciuda ...
Plus pentru Spar
09 mar 2010
Money Express
Achiziția lanțului de retail Plus în 2008 a ridicat cota de piață a Spar ...
Oare câți dintre sutele de mii de ucraineni care în 2004 au ieșit în stradă pentru a cere refacerea alegerilor l‑au mai votat acum pe Iușcenko? Întrebarea pe care și‑o pune o gazetă din Kiev este retorică și puțin răutăcioasă. Pe 17 ianuarie, în primul tur al alegerilor prezidențiale, campionul democrației Viktor Iușcenko a fost votat de 5,49% dintre ucraineni, în timp ce „răufăcătorul prorus“ Viktor Ianukovici a obținut 35% din voturi.
Vestea bună e că, spre deosebire de alegerile precedente, democrațiile vestice, dar și Rusia, au salutat organizarea „impecabilă“ a scrutinului. Încă președintele Iușcenko și‑a recunoscut la rândul său înfrângerea, făcând oficial ceea ce toată lumea bănuia. Revoluția Portocalie este istorie. Nu vă lăsați amăgiți de prezența în finală a Iuliei Timoșenko. Premierul Ucrainei nu mai este de mult un susținător al principiilor de odinioară.
Însă cea mai profundă schimbare față de alegerile trecute este dezamăgirea alegătorilor. În aprilie 2005, un studiu național arăta că 53% dintre ucraineni cred că țara lor merge într‑o direcție bună. Anul acesta, potrivit aceluiași studiu, 81% cred că țara se îndreaptă într‑o direcție greșită. „Speranța, credința, iubirea, ura sau pasiunea erau puțin probabile în aceste alegeri. Însă locul lor a fost luat de rușine, inerție, oboseală, indiferență și depresie“, scrie săptămânalul „Zerkalo Nedeli“, în editorial.
FĂRĂ SURPRIZE. Primul tur al prezidențialelor a fost câștigat de ucrainenii vorbitori de limbă rusă din est și sud.
Este una dintre realitățile Ucrainei, o țară mult mai dezbinată decât lasă să se vadă politicul. La 10% în urmă, Iulia Timoșenko, candidatul partidului omonim, având în spate rămășițe ale forțelor care au declanșat Revoluția Portocalie, a obținut majoritatea voturilor în Kiev și în câteva regiuni rurale vestice. „Tigrul Iulia“ – brandul electoral al premierului – și‑a atins targetul, prezența în turul II, folosindu‑se de principala armă din dotare, discursul de un populism feroce. De altfel, Ianukovici a refuzat orice confruntare la televiziune cu Timoșenko din motive „lingvistice“.
Fostul președinte al Parlamentului, Arsenii Iațeniuc, candidat al partidului Frontul Schimbărilor, a fost marea dezamăgire a alegerilor. Cu doar 7% din voturi, Iațeniuc a obținut mai puțin decât în sondaje, după o campanie slabă, axată exclusiv pe aparițiile în mass‑media. Singura surpriză a turului I a fost scorul neașteptat de bun obținut de Serghei Tihipko, de 13%.
Acesta este singurul candidat care a vorbit constant în campanie despre criza economică și despre măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile. Tihipko este fostul șef de campanie al lui Ianukovici din 2004, a fost șeful Băncii Naționale și un bancher de succes, și pare a fi acum în poziția de a hotărî viitorul președinte al Ucrainei.
OPȚIUNILE LUI TIHIPKO. Toate analizele arată că la finala din 7 februarie Ianukovici are șanse mici de a primi voturile contracandidaților eliminați din primul tur. Site‑ul de analize weekly.ua scrie că nici nu poate fi vorba ca votanții lui Iușcenko sau ai liberalilor Tihipko și Iațeniuc să se îndrepte în masă spre Ianukovici. Singurul scenariu viabil pentru acesta este ca votanții celor de mai sus să nu se prezinte la vot sau să voteze „negativ“, adică să ștampileze ambele opțiuni, anulând astfel votul și arătându‑și dezamăgirea.
De fapt, susținătorii liderului opoziției au început deja să folosească un discurs de campanie adaptat acestei strategii. Nici Iulia Timoșenko nu are o poziție mai bună. Pentru votanții lui Tihipko, Iațeniuc sau Iușcenko, premierul Timoșenko ar trebui să fie o alegere naturală. Doar că ar fi nevoie ca foștii candidați să‑și exprime public susținerea pentru ea.
La începutul săptămânii trecute, Timoșenko îi oferise deja lui Serghei Tihipko funcția de prim‑ministru dacă este aleasă președinte, dându‑i mână liberă pentru formarea cabinetului. Surprinzător, Tihipko a refuzat oferta și a anunțat că nu recomandă nici un candidat susținătorilor săi.
În realitate, consideră analiștii, Tihipko face jocul lui Ianukovici. La fel ca și ceilalți candidați eliminați, fostul bancher are interesul ca noul președinte să declare alegeri anticipate, care ar putea avea loc odată cu alegerile locale din mai. Nici partidul lui Tihipko, Partidul Muncitoresc, și nici cel al lui Iațeniuc nu sunt partide parlamentare și ar dori să folosească avântul prins în campania prezidențială pentru a‑și întări pozițiile pe scena politică. Iarăși, doar Ianukovici a anunțat alegeri anticipate în eventualitatea că iese președinte. Iulia Timoșenko a preferat să riște, anunțând că nu este adepta acestei variante.
Nu trebuie uitată nici declarația miliardarului Rinat Ahmetov, care spunea înainte de anunțarea rezultatului final că Tihipko va fi un premier excelent într‑o țară condusă de Ianukovici. Iar cuvântul lui Ahmetov atârnă mai greu decât vă imaginați, oligarhii ucraineni supraviețuind cu brio anemicei Revoluții Portocalii.
PREȘEDINTELE OLIGARHILOR. „Elita Ucrainei este prinsă în rivalități politice“, declara miliardarul Serghei Taruta, pentru „Financial Times“. Spre deosebire de oligarhii „autentici“, din Rusia, cei din Ucraina încă se bucură de influență enormă. Ei controlează televiziunile și presa tipărită și tot ei sunt principalii finanțatori ai campaniilor electorale. Una dintre principalele teme de atac ale lui Iușcenko în 2004 a fost tocmai implicarea oligarhilor în susținerea contracandidatului său de atunci, Iușcenko. În 2010 situația nu s‑a schimbat deloc.
Cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, proprietarul unei bucăți importante din industria metalurgică și petrochimică, este principalul susținător și sponsor al lui Ianukovici. Pe aceleași baricade luptă și miliardarul Dmitri Firtaș, mogulul gazelor naturale. Ambii au ce să‑i reproșeze Iuliei Timoșenko. Compania Rosukrenergo, controlată de Firtaș împreună cu Gazprom, era singurul trader de gaz rusesc în Ucraina până când Timoșenko a spart monopolul și a scos Rosukrenergo din ecuație.
De asemenea, Timoșenko a reprivatizat un combinat siderurgic al lui Ahmetov, reușind să‑l vândă cu de șase ori prețul oligarhului. Nici Timoșenko nu este ușă de biserică în relația cu elita oligarhilor. Ea se bazează pe sprijinul oamenilor de afaceri Vitali Gaiduc, Serghei Taruta, al lui Petro Poroșenko și al lui Konstantin Jevago, printre alții. În vremuri de criză, sprijinul statului pentru businessul oricăruia dintre oamenii de afaceri menționați s‑ar putea dovedi esențial.
ACEEAȘI MĂRIE. Deosebirea esențială dintre contracandidații din 2004, unul filorus și altul proeuropean, nu mai are nici o relevanță. Ianukovici și Timoșenko declară amândoi că Ucraina nu poate avea decât un viitor european, alături de UE. În același timp, ambii susțin apropierea de Rusia, ca obiectiv strategic. Șefii de la Kremlin nu‑și ascund satisfacția față de situația favorabilă și spun că nu au o preferință anume. Săptămâna trecută, după cinci luni, ambasadorul Rusiei a fost retrimis la Kiev.
Programele economice, adică soluțiile concrete pentru a scoate Ucraina din criză, sunt, de asemenea, identice. Cei doi aproape că nu au atins subiectul în campanie. Când sunt întrebați despre criză, Ianukovici se pierde în detalii nerelevante, iar Timoșenko devine irascibilă sau populistă.
Perspectivele sunt sumbre, comentează BBC. Cu o scădere economică de 15% în 2009, Ucraina ar putea intra în incapacitate de plată în următoarele luni. FMI a decis deja suspendarea temporară a acordului de împrumut, după ce guvernul lui Timoșenko nu și‑a respectat angajamentele, „reușind“ anul trecut mărirea cheltuielilor cu 35%, mult peste termenii agreați.
Privit din acest punct de vedere, singurul rezultat pozitiv al alegerilor de duminică ar putea fi numirea în funcția de premier a singurului politician din Ucraina care pare să aibă soluții anticriză, Serghei Tihipko.
Față în față
Deși diferențele politice dintre cei doi candidați la președinția Ucrainei sunt minore, Viktor Ianukovici și Iulia Timoșenko sunt două personalități complet diferite.
„Bad Boy“
Biografie. Viktor Ianukovici s‑a născut într‑un orășel din districtul Donețk în 1950, într‑o familie simplă de muncitori vorbitori de limbă rusă. Și‑a pierdut mama la doar doi ani de la naștere și apoi tatăl în adolescență. „Provin dintr‑o familie foarte săracă și visul meu era să scap de acea sărăcie“, declara Ianukovici, care este căsătorit și are doi fii.
Studii. A făcut Institutul Politehnic prin corespondență și, în 2001, a absolvit dreptul internațional. Este doctor în economie.
Carieră. A lucrat 20 de ani la diverse întreprinderi de transport public. În 1996 a fost numit guvernator adjunct al regiunii Donețk, pentru ca mai apoi să fie guvernator plin până în 2001. Din 2002 devine premierul Ucrainei, până la alegerile din 2004, pierdute în fața lui Viktor Iușcenko și a revoluționarilor portocalii. Conduce Partidul Regiunilor, care are 35% din locurile din Parlament și este principala forță de opoziție.
Afaceri. Nu a fost implicat direct în afaceri, însă a deținut acțiuni la mai multe companii ale lui Rinat Ahmetov.
Cazier. În adolescență a fost condamnat la trei ani pentru jaf cu violență, dintre care a executat șapte luni. La 20 de ani este condamnat din nou pentru furt și acte violente, executând doi ani de închisoare. A fost acuzat în mai multe rânduri de acte violente, însă justiția l‑a achitat.
Avere. Nu există estimări oficiale. Cei doi fii ai săi sunt oameni de afaceri importanți și apropiați oligarhului Rinat Ahmetov. Ianukovici era guvernator pe vremea marilor privatizări care au dus la consolidarea imperiului metalurgic al miliardarului. Potrivit unor estimări neoficiale, campania sa electorală din 2009–2010 ar fi costat între 100 și 150 mil. dolari.
Campanie. În autobiografia depusă la candidatura din 2004 a reușit să facă 13 greșeli de ortografie în spațiul a 90 de cuvinte, nefiind un specialist în limba ucraineană. S‑a făcut de râs când în timpul unui miting electoral a fost lovit cu un ou în piept. Ianukovici, care are doi metri și peste 100 de kilograme, a căzut zvârcolindu‑se și a fost dus la spital.
Prințesa gazului
Biografie. Iulia Timoșenko s‑a născut în 1960 în Dnepropetrovsk și a fost crescută de mama sa după ce tatăl a părăsit familia. S‑a căsătorit la 19 ani, intrând într‑o familie de birocrați comuniști. Are o fiică Eugenia, născută în 1980.
Studii. A absolvit Universitatea Economică și are un doctorat în economie, fiind autoarea a peste 50 de lucrări de specialitate.
Carieră. A intrat în politică în 1996, fiind aleasă deputat cu 92,3% din voturile circumscripției sale. Din 1999 până în 2001 este vicepremier pe probleme de energie în cabinetul Iușcenko și împreună cu acesta pornește o amplă mișcare de opoziție împotriva președintelui Leonid Kucima. Este principalul colaborator al noului președinte Iușcenko și este numită premier în 2005. Se rupe de președinte și pierde funcția în 2006, însă va redeveni premier în 2007 după ce partidul său câștigă alegerile.
Afaceri. Este unul dintre primii oameni de afaceri locali. În 1989 înființează un lanț de închirieri de casete video de mare succes, iar din 1991 până în 1995 este director general al unei mari companii petroliere. Înființează apoi United Energy Systems (UES), compania care câștigă monopolul asupra importurilor de gaze din Rusia. Pleacă din funcția de președinte al UES în 1997, lăsându‑l la conducere pe soțul său.
Cazier. A făcut câteva săptămâni de închisoare în 2001, când procurorii au acuzat‑o de falsuri în declarațiile de import pe vremea când conducea UES. Soțul său este de asemenea condamnat și va dispărea timp de doi ani pentru a nu fi arestat. În 2005, procuratura și‑a retras toate acuzațiile.
Avere. Este considerată a fi printre cei mai bogați oameni din Ucraina, însă Timoșenko este extrem de discretă în ceea ce privește viața sa personală și, mai ales, averea.
Campanie. Iubește hainele de designer și este faimoasă pentru cosițele blonde împletite. S‑a „branduit“ Tigrul Iulia în campanie și a purtat doar haine albe pentru a se asorta cu mascota sa electorală, un tigru alb.


ANTREPRENOR.NET / Francize

