Home»IT&C » Semne de întrebare

Semne de întrebare

2010-02-02 00:00  Money Express

de Daniel Lyons

Ne îndreptăm cu toții că­tre nori – asta ne spun neîncetat cunos­cătorii în ale tehnolo­giei. Prin asta, ei înțe­leg procesarea online, în eter – cloud computing –, un sistem prin care informațiile noastre sunt stocate pe servere aleatorii, și nu pe propriul nostru computer de pe birou. Acești nori oferă anumite avantaje, primul dintre ele fiind faptul că nu trebuie să mai ținem cont ce fișiere se află pe MacBook Pro‑ul de acasă și care pe Dell‑ul de la birou. Dar iată o problemă mare, ce bate la ochi, ce tocmai a fost dezvăluită în toată splendoare ei odată cu recentele necazuri pe care le‑a avut Google în China: lucrurile noastre nu sunt în siguranță.

ÎNTRERUPĂTORUL DE DATE. Cor­po­ra­ția americană insistă asupra faptului că procesarea online este perfect sigură. Dar e normal să spună așa ceva – doar încearcă să dezvolte o afacere din asta. Compania vinde o suită de programe online numite Google Apps, inclusiv un procesor de texte și unul de tabele, ce stochează datele utilizatorilor pe serverele sale. Google promovează Apps drept o alternativă mai bună și mai ieftină la suita Microsoft Office. Și Gmail este prezentat drept o soluție mai ieftină și mai bună decât propriile dumneavoastră servere de e‑mail.

Dar dacă ­Google este atât de bine protejată, cum de au intrat hackerii chinezi în serverele cor­porației și i‑au furat din proprietatea intelectuală? Google nu spune cu precizie ce date i‑au fost șterpelite, dar dacă marea companie nu poate să‑și protejeze propriile fișiere, cum poate să le protejeze pe ale dumneavoastră? Un purtător de cuvânt al corporației afirmă că atacurile i‑au făcut pe clienți să aibă „și mai multă“ încredere în Google: „Am vorbit cu mulți dintre cei mai mari clienți ai noștri de Apps și au fost încântați nu numai de capacitatea noastră de a rezolva un atac atât de sofisticat, ci și de transparența de care am dat dovadă“.

Aproape toate marile afaceri din IT vor o bucățică din nori. Google a convins deja peste două milioane de firme, inclusiv Motorola și Primăria Los Angeles. IBM, EMC și Oracle au propriile inițiative de procesare online. Amazon operează o afacere în mare avânt, numită Amazon Web Services. Microsoft și HP se implică și ele în cloud computing și au anunțat recent un proiect de 250 de milioane de dolari.

Ideea este că acești giganți tehnologici vor închiria putere de procesare și capacitate de stocare a da­telor prin Internet. În acest fel, companiile nu vor trebui să mai dețină propriile centre de date, iar în loc vor achiziționa servicii IT așa cum cumpără electricitate. Această com­parație dintre electricitate și IT (la un mo­ment dat, fie­care companie avea propria ­centrală electrică, dar au tre­cut toate la re­țeaua ofe­rită de fir­mele de utilități) a fost metafora supremă pentru cloud compu­ting, promovată în cărți precum „The Big Switch“ a expertului în IT Nicholas Carr.

FIASCO DUPĂ PĂCAT. Carr este un tip nemaipomenit, dar avem o problemă evidentă cu această analogie: informațiile nu sunt toate ca electricitatea. Electricitatea este ieftină, o marfă oarecare. Nimeni nu vrea să‑ți fure electricitatea – și chiar dacă o face, cui îi pasă? Pe de altă parte, informațiile pot fi cel mai prețios lucru pe care îl deține o companie.

Chiar dacă Google și alți furnizori de servicii nu pot garanta siguranță deplină, afirmă Carr, probabil că ei fac o treabă mai bună în lupta împotriva hackerilor decât majoritatea companiilor ce lucrează pe cont propriu. Pe de altă parte, spune Carr, dacă strângi milioane de companii la un singur mare furnizor, se creează ținte individuale mai mari. Un hacker care sparge un nor poate ajunge la lucrurile tuturor. În mod ironic, într‑un sistem dezordonat, fragmentat, unde fiecare companie își administrează propriul centru de date și folosește propria combinație de scheme de protecție, dezordinea și fragmentarea pot constitui o formă de protecție în sine.

Google Apps s‑a dovedit și altă dată ușor de spart. Cei de la Twitter țineau documente interne top‑secret pe Google Apps, iar anul trecut cineva le‑a hackuit și le‑a transmis unui blog tehnologic, care a publicat o parte din ele, inclusiv proiecții falnice de viitor ce au pus compania într‑o situație jenantă. Din nefericire, atacul nu a fost unul complicat și putea fi ușor oprit. Cineva a intrat în contul personal de e‑mail al unui angajat din administrația Twitter, iar de aici a aflat cum să aibă acces la documentele companiei de pe Google Apps. Twitter afirmă că ei au fost de vină, nu Google. Dar episodul nu a adus mai multă încredere.

Atunci când Google insistă cu sigu­ran­ța serviciilor sale online, merită să ne amintim că firma are în spate și alte episoade în care a spus orice îi servea mai bine pe moment – alt lucru ce a fost evidențiat de incidentul chinez. Acum patru ani, în 2006, Google spunea că e corect să se conformeze cenzurii din China. Astăzi spune că cenzura e un păcat.

Ăștia sunt tipii care ar trebui să aibă grijă de cele mai prețioase active ale firmei voastre? După fiascoul din China, s‑ar putea ca unele companii să se gândească de două ori.