Home»Newsweek » Statul după cutremur

Statul după cutremur

2010-02-02 00:00

de Andrew Natsios

Mobilizarea din Statele Unite – în rândul armatei, al grupurilor de sprijin, al publicului – pentru a ajuta Haiti a fost rapidă și generoasă. Să sperăm că, alături de trupele de menținere a păcii și alți parteneri internaționali, SUA îi vor putea ajuta pe haitieni să‑și stabilizeze țara și să reducă suferința. Dar apoi va începe munca de reconstrucție, iar Statele Unite îi vor sprijini să‑și refacă sursele de venit și economia pustiită. Și e foarte posibil ca lucrurile să nu meargă ușor. Nu din cauza distrugerilor atât de grave (asta e o problemă surmontabilă), ci pentru că politicienii de la Washington sunt încă nefamiliarizați cu practicile de dezvoltare și nu pricep cum să‑i ajute pe haitieni să‑și creeze o societate civilă, o economie privată și un guvern competent. Discuția nu este despre reconstrucție și ajutor umanitar; este despre instituții. Fără ele, Haiti va rămâne un stat falit.

DEFINIȚIA BOGĂȚIEI. Într‑o carte recentă, „Violence and Social Orders“ („Violență și ordini sociale“), economistul Douglass North, laureat al Premiului Nobel, explică, împreună cu John Wallis și Barry Weingast, ce anume distinge țările bogate de cele sărace. Nu este vorba doar de avere, educație sau resurse. Este vorba de densitatea de instituții legitime – formațiuni ce administrează serviciile publice, păstrează ordinea publică, asigură respectarea statului de drept și construiesc economia de piață.

Statele Unite, așa cum a observat, primul, de Tocqueville, în călătoriile sale de tinerețe din America, dețin probabil mai multe instituții per capita decât orice altă societate în istoria lumii, ceea ce le ajută să fie atât de bogate și de stabile. Împreună cu colegii săi, North afirmă că instituțiile pun la încercare și ajută, în același timp, guvernele: ele permit societății să negocieze în mod pașnic conflictele de interese, mențin responsabilitatea socială și transparența, dirijează tranzacții economice impersonale, esențiale pentru o creștere economică rapidă, și furnizează tuturor, în mod egal, servicii guvernamentale. În societățile mai tradiționaliste, elitele ce dețin puterea limitează grupările de acest fel, ce le controlează autoritatea. Aceste elite locale folosesc guvernarea (și fondurile ei) pentru a construi rețele clientelare, a restricționa activitatea economică la nivelul propriei clase și asigură servicii publice doar propriilor suporteri, pentru a le păstra loialitatea. Dacă le‑am putea măsura, Haiti ar avea probabil cel mai redus număr de instituții legitime din emisfera noastră, poate chiar din întreaga lume.

Un raport al Academiei Na­ționale de Administrație Publică din 2006 ce descria motivele pentru care ajutorul străin a dat greș în Haiti rezuma opinia generală a donatorilor, care au caracterizat fiecare Haiti drept un stat „de coșmar, jefuitor, în colaps, falimentar, în derivă, parazit, cleptocratic, fantomatic, virtual sau paria“. Un studiu realizat de Banca Mondială despre administrația haitiană afirmă că „30% din funcționarii publici sunt angajați‑fantomă... Un minister avea 10.000 de angajați, dintre care doar aproximativ jumătate veneau vreodată la lucru“. O evaluare a USAID privind instituțiile guvernamentale haitiene afirma că sunt „caracterizate de lipsa unui personal calificat; fără sistem de personal bazat pe performanță, fără proceduri acceptate de angajare, concediere și promovare; management greoi de sus în jos; o lipsă clară de direcție“. Într‑un cuvânt, Haiti era un stat falimentar dinaintea cutremurului. Țara nu are nevoie doar de reconstrucție.

RESURSE ȘI PRĂDĂTORI. Dar ideea crucială din „Violence and Social Orders“ – aceea că, odată ce nevoile omenești de bază sunt satisfăcute, instituțiile sunt mult mai importante pentru o țară funcțională – nu ajunge până la forurile de decizie occidentale. Din ce în ce mai mult, grupurile care asigură ajutoare se concentrează pe furnizarea de servicii, nu pe construcția de instituții. Cât despre Washington, aici reconstrucția este văzută ad litteram (doar cărămizi și mortar). Este un truism faptul că porturile, drumurile, canalizarea, școlile, spitalele, podurile și apa potabilă sunt precondiții pentru o țară stabilă și o economie în creștere. Dar dacă asta e tot ce vom face acolo, Haiti va reveni rapid la o stare disfuncțională, și orice se va reconstrui va începe să se prăbușească peste un timp, dacă nu vor exista instituții care să le întrețină. Chiar și înainte de cutremur, serviciile publice haitiene, acolo unde mai existau, erau periculos de aproape de colaps.

Din nefericire, construcția unor ins­tituții este mult mai dificilă decât re­construcția. Presiunea politică de la Wa­shington a cerut, de la sfârșitul Războiului Rece încoace, viteză, vizibilitate și rezultate semnificative în exercițiile de creare a statului. Dar până să devină funcționale, instituțiile au nevoie de un deceniu sau mai mult, succesele nu vor fi dramatice, iar multe dintre ele vor fi greu de cuantificat. Eforturile de ajutorare din Haiti s‑au concentrat prea mult în trecut pe furnizarea unor servicii publice prin intermediul unor organizații neguvernamentale și al celor internaționale, în loc să se încerce reforma instituțiilor haitiene care ar fi trebuit să asigure serviciile respective. Totuși, dacă furnizezi pur și simplu ajutoare prin intermediul ministerelor haitiene – cel mai nou curent la nivel internațional –, întărești grupările de pradă ce le controlează. Paul Collier, în cartea lui „Bottom Billion“, afirmă că acest gen de ajutor acordat unui stat falit va avea același efect ca veniturile din petrol în țările sărace – va încuraja jefuirea trezoreriei. Doar o schimbare masivă de personal, de putere și de resurse în interiorul societății haitiene va distruge încrengătura de prădători. Cum facem asta?

LEADERSHIP DIN DIASPORA. Ca să con­stru­iești noi instituții este nevoie de un leadership haitian competent și onest. Președintele René Préval a arătat capacități tehnice în activitatea de îmbunătățire a administrării în ultimii doi ani, dar a fost invizibil în activitatea umanitară de după cutremur, ceea ce i‑a dăunat din punct de vedere politic. Va avea nevoie de ajutor, iar una dintre cele mai bune căi de a genera acest ajutor într‑o țară care a avut un deficit cronic de leadership este să aduci, pe scară largă, haitieni prosperi și educați, din diaspora, care să‑l ajute să construiască noi instituții în Haiti. Haitienii din America și Canada sunt bine cunoscuți ca persoane întreprinzătoare și harnice, cu cariere în ascensiune. Ei pot fi avangarda unui nou leadership, care să guverneze Haiti și să reformeze sistemul actual, corupt și disfuncțional.

În același timp, Statele Unite ar trebui să aducă lideri haitieni de perspectivă la studiu în universități și colegii americane. Programul de dezvoltare instituțională cu cel mai mare succes din toate timpurile al USAID (principala agenție de dezvoltare internațională a guvernului american) a fost unul de burse, ce a adus 18.000 de studenți pe an la colegii și universități americane. Aceste burse au dispărut, în timp, deoarece decidenții de la Washington cereau rezultate rapide și vizibile, pe care educația nu le poate produce. Dar bursele generează transformări pe termen lung, deoarece de obicei absolvenții se întorc în țările lor de origine ca reformatori. Dacă aducem haitieni promițători în SUA pentru programe de studiu (cu măsuri de siguranță pentru a fi siguri că se întorc la sfârșit în Haiti), aceștia pot completa apoi prezența celor din diaspora și nevoia de personal pentru construcția noilor instituții.

SECURITATE ȘI CAPITAL PRIVAT. Alt imperativ este securitatea, fără de care exodul oamenilor educați va continua. Bandele criminale legate de traficul de droguri au devenit și mai puternice în ultimii ani și se află în spatele creșterii violenței din societatea haitiană. Dacă această evoluție nu este stopată, orice efort de construcție a noi instituții va eșua. Asta înseamnă că va fi nevoie de o prezență solidă a forțelor ONU de menținere a păcii și de poliție, cu un mandat mai viguros, pentru a păstra ordinea cel puțin încă un deceniu, până ce acest efort de creare a instituțiilor va da roade. Agențiile ONU și cele de ajutorare vor avea nevoie de 10 ani pentru a‑i ajuta pe haitieni să construiască forțele armate și poliția locală necesară unui sistem de justiție funcțional.

Odată ce aceste programe vor fi implementate, Haiti va putea începe să atragă investitori. Dincolo de teribilele pierderi de vieți omenești din timpul cutremurului, cea mai mare distrugere, acum invizibilă, este cea privind locurile de muncă, afacerile și activitatea economică. Companiile internaționale și piețele de capital nu investesc în state falite și, fără aceste investiții, crearea de joburi și creșterea economică (la scara necesară pentru a transforma societatea haitiană) sunt imposibile. Și fără creștere economică, noile instituții haitiene vor fi nesustenabile, fără veniturile din taxele locale care să le finanțeze atunci când ajutoarele internaționale se vor opri. Așa că, chiar dacă reconstrucția merge bine, statutul falimentar al Haiti oferă, îngemănate, provocarea economică a șomajului în masă și cea a unui climat de afaceri sărac. Iar capitalul privat trebuie să se îndrepte către noile instituții din sectorul privat; nu se poate concentra pe statul în sine. USAID a desfășurat în acest scop programe de succes pentru creșterea economică în Indonezia, Bosnia, Kosovo și El Salvador.

Dacă țările occidentale vor să pună capăt ciclului disfuncțional al crizei din Haiti și al eșecurilor acestui stil de dezvoltare cârpită, tractoarele și cimentul nu vor fi de ajuns. Doar un model de reconstrucție bazat pe instituții va avea succes.

---

Andrew Natsios este profesor de diploma­ție la Universitatea Georgetown și fost ad­mi­nistrator al USAID; în prezent scrie o carte intitulată „Thinking About Foreign Aid“.