Home»Comentarii » Schimbarea credibilă

Schimbarea credibilă

2010-02-02 00:00  Money Express

de Fareed Zakaria

O scurtă retrospectivă istorică ne‑ar putea ajuta să punem în context susținerea lui Barack Obama după primul an de mandat – e cam la fel cu cea a lui Ronald Reagan sau Jimmy Carter și, de fapt, puțin mai mare decât a lui Bill Clinton. Cei doi Bush au stat mai bine decât toți, dar din motive aparte: 41% a avut tatăl, ce a prezidat în timpul colapsului URSS, și 43% fiul, când națiunea s‑a strâns în jurul lui după momentul 11.09. Odată ce economia își va reveni, cota lui Obama se va înviora și ea, cu siguranță.

Totuși, recentele alegeri din Massachusetts, pierdute de democrați, sunt un semn că Obama are o mare problemă. A fost în mod clar un vot de protest la adresa lui, a democraților din Congresul SUA și a legislației lor în domeniul sănătății. Dimensiunea mutației politice, migrația independenților, toate sugerează că Obama se confruntă nu cu o furie generalizată, ci cu nemulțumiri legate de panta pe care a luat‑o partidul la putere. Felul în care va răspunde este decisiv pentru restul mandatului său.

În marea dezbatere ce a pornit pe această temă, sfatul meu este simplu: Barack Obama trebuie să se poarte ca un președinte, așa cum a promis în campanie.

În „The American Commonwealth“, o carte mereu actuală, britanicul James Bryce observa, după un tur al Statelor Unite la finele secolului XIX, că părinții fondatori ai națiunii au creat un președinte care semăna, în mod esențial, cu regele britanic, „nu numai pentru că era șeful Executivului, ci și prin faptul că se ținea deoparte și deasupra partidelor politice.

El urma să reprezinte întreaga națiune. Se spera că independența poziției sale, fără să aibă teamă sau ceva de câștigat de la Congres, i‑ar fi permis să se gândească în deplină libertate doar la bunăstarea poporului“.

Obama și‑a început mandatul pe acest drum. Ca răspuns la criza economică, a ales un curs de mijloc, refuzând să accepte chemările stângii de naționalizare a băncilor și abordând situația de o manieră mult mai viguroasă și mai keynesiană decât dreapta. În politica externă, a resetat imaginea Americii într‑o manieră care i‑a adus aplauze de la unii ca James Baker și Brent Scowcroft. Dar abordarea prezidențială a fost lăsată parțial deoparte, în timpul adoptării pachetelor de stimulente fiscale, și apoi abandonată complet în lupta pentru schimbarea sistemului de sănătate al SUA.

În ultimele șase luni – perioadă în care a scăzut dramatic în sondaje – Obama s‑a purtat mai mult ca un prim-ministru decât ca un președinte. Nu a conturat o viziune largă a situației. Nu a ales cele mai bune soluții – din stânga și din dreapta – pentru problemele națiunii. Dimpotrivă, s‑a purtat în Congres ca șef al Partidului Democrat, lucrând aproape exclusiv cu echipa lui, tăind și cântărind propunerile politice doar ca să adune o majoritate în legislativ. A permis ca marele său program de politici să fie definit de o colecție de parlamentari democrați, acceptând legislația dezechilibrată și co­rup­ția inerentă acestui mod de lucru.

Dacă reprezintă întregul popor, Obama ar trebui să‑și amintească faptul că, pentru 85% dintre americani, marea criză a sănătății înseamnă costuri. Pentru 15%, extinderea acoperirii asigurărilor. Și totuși, planul său se referă prea puțin la prima categorie și se concentrează asupra ultimei. Promovează prea puțin disciplina reală ce ar forța reducerea costurilor și vine în schimb cu idei, experimente și programe-pilot care ar putea da rezultate în timp, doar dacă se vor dezvolta cu rigurozitate.

O lege scrisă de parlamentari care vor să fie siguri că nu‑și știrbesc popularitatea. Apărătorii lui afirmă că Obama n‑a făcut altceva decât să fie realist. Dacă s‑ar fi concentrat prea evident asupra reducerii costurilor, ar fi deranjat aceleași forțe – companiile de asigurări, cele farmaceutice – care au blocat reforma sănătății în vremea lui Bill Clinton.

Dar rezultatul poate fi cu greu numit „reformă“ și pierde constant aderenți. Într‑un sondaj recent din „Wall Street Journal“, Obama este cotat bine la toate atributele de leadership. Cele mai mici note apar când lumea e întrebată dacă este de acord cu propunerile sale și dacă a schimbat felul în care funcționează lucrurile la Washington. E adevărat că Partidul Republican a decis să fie complet necooperant (dar nici Obama nu le‑a propus vreun compromis serios pe sănătate). Dar dacă senatorii republicani îl vor recompensa sau nu pe Obama în cazul în care vine cu o abordare mai puțin partizană, votanții independenți o vor face cu siguranță, ceea ce va schimba calculele politice de la Washington.

În sănătate, energie, taxe, imigrație, deficite și tot restul, Obama ar trebui să iasă din jocurile politice ale legislativului și să se întoarcă la rolul său de președinte. Ar trebui să pună pe primul plan cele mai bune soluții pentru problemele Americii. Poate că va obține sau nu sprijinul republicanilor, dar va câștiga capital politic și putere, ceea ce este, pe termen lung, singura cale de a implementa o agendă importantă, înnoitoare.

Această abordare este exact cea despre care vorbea în campanie. A promis că se va adresa tuturor segmentelor de populație, va urma cele mai bune idei și va lucra cu întreaga națiune. „Nu văd o Americă roșie și una albastră, văd doar Statele Unite ale Americii“, a spus el. Obama trebuie să schimbe cursul și să fie președintele care a promis că va fi. Asta e schimbarea în care pot crede eu.

---

Fareed Zakaria, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști americani, este redactor‑șef al „Newsweek International“, unde publică „World View“, un comentariu săptămânal