Home»Comentarii » Indicatorul inversat

Indicatorul inversat

2010-02-09 00:00  Money Express

de Daniel Gross

Davos e o locație trendy. Dacă ești pe val, vii aici. Dacă ești la pământ, stai acasă. Iar dacă ai scrântit‑o regește, chiar dacă stai acasă, lumea de‑acolo vorbește despre tine. În general, Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția, anul acesta între 27 și 31 ianuarie) reprezintă un consens al celor mari, tari și buni despre cine este pe val și cine la pământ. Și cum acest consens susține de obicei o direcție total greșită, Davos este în mod frecvent un indicator de sens contrar.

Într‑un anumit fel, Davos seamănă cu coperta unei reviste. Până când un curent sau o idee de afaceri percutează până sus, la vârful redacției, și editorii șefi o miruiesc să devină articolul cel mai important al publicației, vremea ei a trecut deja – ca atunci când „Fortune“ a deschis cu povestea de succes a lanțului de gogoșerii Krispy Kreme chiar când compania începea să se ducă la fund sau când „Time“ l‑a desemnat pe CEO‑ul Amazon.com, Jeff Bezos, drept Omul Anului în decembrie 1999 (anul de debut al primei crize majore în IT – n.r.).
Există subiecte care la Davos sunt la fel de fierbinți în fiecare an, indiferent de ce se întâmplă în lume.

Dar de fiecare dată apare și un nou fenomen. În timpul bulei creditelor, uriașele bănci de investiții din SUA cu acoperire globală – Citigroup, Lehman, Bank of America – se fâțâiau țanțoșe pe pârtii, cu egourile și bilanțurile dând pe dinafară. Atunci, în 2007, tema nerostită de la Davos era: ce‑ar putea să meargă prost? Iar răspunsul nerostit: nimic. Și, imediat, economia globală s‑a prăbușit. În 2008, fondurile de private equity și cele suverane, în special cele din Golful Persic, erau în mare vogă. Dar s‑au apucat să facă investiții îngrozitoare, la momentul de vârf al pieței, și au căzut rapid la pământ. Anul acesta, nu mai vedeai nici picior de caftan unduitor din Golful Persic. În 2009, cele mai copleșitoare sentimente erau pesimismul și panica – activele scădeau rapid, piețele erau în cădere liberă. Bineînțeles, asta a fost o ocazie grozavă pentru achiziții. Curând după ce lumea a părăsit Davos, bursele și piețele de capital din întreaga lume au intrat într‑un raliu taur de poveste.

Dar de data asta, noutatea anului de la Davos a fost mai greu de identificat. Nu a mai fost chiar atât de mult pesimism ca în 2009, dar, dintre marile incertitudini, au rămas destule. Mulți dintre participanți erau îngrijorați de politicile disfuncționale ale Americii, de conflictul dintre Google și China, dar și de necazurile fiscale din Grecia și Spania. (În ultimii ani, lumea a vorbit la Davos destul de mult despre țările BRIC – Brazilia, Rusia, India și China –, care conduceau creșterea economică globală. Anul acesta, unul din subiectele preferate s‑a referit la așa‑numitele PIGS – Portugalia, Irlanda, Grecia și Spania –, un cvartet de state europene răvășite de rate înalte de șomaj și îndatorare, niște țări ocolite pe departe de planurile economice mondiale.) Cu un an în urmă, economia Greciei nu prea interesa pe nimeni la Davos. Anul acesta, o sesiune la care a participat și primul-ministru elen Georgios Papandreou a fost extrem de solicitată.

Și cine a mai răsărit de nicăieri ca să ocupe un rol proeminent? Președintele francez Nicolas Sarkozy. Majoritatea liderilor celor mai dezvoltate economii sunt prea ocupați cu problemele interne ca să aibă timp de o tură la Davos. Așa că, anul acesta, Sarkozy a lăsat baltă Parisul o vreme și a fost răsplătit cu un slot de discuții de prima mână. Așa cum a observat colegul meu Jacob Weisberg de la „Slate“, Sarkozy a lansat o chemare la – nici mai mult, nici mai puțin – construirea unei noi căi a capitalismului. Președintele francez a pus sub semnul întrebării și unele din principiile de bază ale celor adunați la Davos. „Finanțele, comerțul liber și competiția sunt doar mijloace, nu scopuri în sine“. Asta e ca și cum ai sta pe scena Oscarurilor, la premiile Academiei Americane de Film, și ai spune „banii, sexul promiscuu și chirurgia estetică sunt doar mijloace, și nu scopuri în sine“. Atunci când președintele Bling‑Bling conduce șarja de cavalerie și cheamă la stabilirea unei noi ordini financiare mondiale, fără să fie contestat de omologii lui din Marea Britanie și Statele Unite, e clar că a avut loc o perturbare atmosferică. Trebuie să mai lași de la tine în situații grele: poftim un Sarko scurt.

În cele din urmă, s‑a vorbit foarte mult – au făcut‑o bancherii, reprezentanții organismelor de reglementare, liderii politici și jurnaliștii acreditați la eveniment – despre nevoia și dorința de a stabili standarde globale pentru reglementarea băncilor, a companiilor financiare și a piețelor de capital. Conceptul de reglementare financiară globalizată m‑a uimit întotdeauna, ca fiind ceva asemănător mersului cu cortul: în teorie este grozav, dar în practică este un coșmar. Dacă am învățat ceva din experiența ultimilor ani, atunci asta ar fi că bancherii, organismele de reglementare și liderii politici din diferite țări preferă, de fapt, să aibă sisteme de reglementare diferite. Firmele americane preferă să aibă în Statele Unite un sistem care să le favorizeze pe ele, și nu pe rivalii lor internaționali. Același lucru este valabil și în Marea Britanie, Japonia, Germania sau Franța. Trebuie să mai lași de la tine în situații grele: poftim o scurtă cooperare în reglementarea globală.

---

Daniel Gross este comentator și senior editor la „Newsweek“, dar și invitat permanent pe teme financiare și economice la CNBC, MSNBC, National Public Radio și alte posturi tv din Statele Unite și Marea Britanie