Alexandrina Hristov: un artist pentru urechi fine și ochi sensibili

• Foto

Alexandrina Hristov si pictura Nor alb, nor negru (2009), la Clubul Taranului din Bucuresti >Foto Robert David

„Fata merge dansând, cu paltonul pe dos / Bate vântul mereu, rupe fesul și‑l trântește de sol, capul rămâne gol / Strigă cioara în cer. Eu cu ochii de somn, n‑am puteri să adorm, nervii mei nu‑s de fïer (...)“. Sunt câteva versuri din „Fata care merge pe jos“, cea mai cunoscută piesă de pe albumul de debut al cântăreței basarabene Alexandrina Hristov (31 de ani).

A fost compusă de ea, ca toate cântecele lansate pe acel disc – „Om de lut“ (2009) – sau cele aflate acum în lucru pentru cel de‑al doilea album. Pot fi ascultate de regulă în cluburi underground, cum este Café DeKO, unde, în urmă cu vreo patru ani, când a lăsat Chișinăul natal pentru București, și‑a făcut debutul în România. Nu are un stil anume – muzica ei e o îmbinare de jazz, soul, funk și electropop –, ceea ce l‑a făcut pe producătorul Andi Enache de la A&A Records (deținătoarea licenței celebrei case de discuri americane Warner Music în România și care distribuie muzica Alexandrinei) să o numească „un artist concept“.

Cu atât mai mult cu cât Alexandrina nu doar cântă, ci și pictează (majoritatea concertelor sale având ca decor picturile realizate de ea), iar mai nou s‑a apucat de făcut genți (tolbițe, cum îi place ei să le numească), prima serie fiind expusă la început de martie într‑o expoziție personală „Sirin“ de la Clubul Țăranului (un băruleț cochet aflat în curtea din spate a Muzeului Țăranului Român din București, unde Alexandrinei îi place la nebunie să cânte).

VAMPIRISM ENERGETIC. Cu ochii expresivi de culoare închisă, ascunși în spatele unor ochelari cu rame mari incrustate cu pietricele sclipitoare, Alexandrina privește fix, în timp ce vorbește.

„Am venit în București în urmă cu vreo patru ani. M‑au adus cei de la Phoenix“, începe ea să povestească aproape șoptit, cu un accent puternic rusesc, în timp ce pufăie din țiga­ră. „Paul Nancă, mai exact managerul Fundației Phoenix, a făcut posibilă venirea mea în România“, continuă ea. Totul a pornit de la documentarul „Trois femmes de Moldavie“ (2005), regizat de un bun prieten basarabean al artistei, Paul Cuzuioc, în care Alexandrina joacă rolul uneia dintre protagoniste, iar pe coloana sonoră se regăsesc câteva din primele ei piese „înregistrate într‑o singură noapte“.

Cuzuioc i‑a trimis melodiile lui Paul Nancă, ce i‑a propus imediat Alexandrinei să se mute la București. Ce anume l‑a convins pe managerul Fundației Phoenix? „Transmisia ei de‑a dreptul electrică. Are un vampirism energetic pe care nu l‑am mai întâlnit decât la Tori Amos (pianistă și cântăreață rock americană – n.r.)“, mărturisește Nancă.

Decizia Alexandrinei de a veni în România a fost influențată, însă, nu doar de cei de la Fundația Phoenix, ci și de faptul că la Chișinău cluburile în care se cânta live se închideau pe rând în acea perioadă. S‑a mutat de partea cealaltă a Prutului purtând cu ea amprenta culturii rusești de care e foarte mândră și care respiră în multe din cântecele ei.

RISCURI SI RESPONSABILITATI. Tot pe‑atunci a fost invitată să cânte la emisiunea „Garantat 100%“, realizată de Cătălin Ștefănescu și difuzată de TVR, ceea ce i‑a asigurat drumul spre scenele bucureștene. „Am venit la București în februarie 2006, iar în aprilie deja îmi făcusem intrarea la Café DeKO, unde am cântat în fiecare sâmbătă timp de patru luni. Fără contract, doar așa, ca lumea să mă cunoască“, mărturisește ea. Iar de atunci nu a semnat nici un fel de contract.

Nu a făcut‑o nici pentru primul său album, „Om de lut“, de a cărui distribuție s‑a ocupat A&A Records (ce a adus în România muzica celor de la Faith No More, Madonna, Buena Vista Social Club și care promovează artiști români precum Paula Seling și Alexandru Andrieș). Și nu are de gând s‑o facă nici cu cel de‑al doilea album, ce urmează să fie lansat în toamnă și care, deși va conține, ca „Om de lut“, versuri despre iubire, avioane și animale, va avea o orchestrație diferită. „Va fi o surpriză“, spune râzând Alexandrina.

De ce nu semnează contracte? „Țin foarte mult la libertatea mea“, explică artista scurt. „Orice semnătură te leagă într‑un fel și e păcat, pentru că nu știi dacă mâine lucrurile se vor întâmpla în favoarea ta“. Însă asta nu înseamnă că Alexandrina nu‑și asumă și responsabilități sau riscuri, unul dintre ele fiind acela de a nu beneficia de pensie „ca orice om cu acte“, după cum spune ea. „Trăiesc din concerte și din vânzările de picturi și albume“, spune artista.

Albumul „Om de lut“ – care este în topul vânzărilor A&A, alături de albume semnate de artiști ca Ada Milea sau trupa Urma – nu este deloc ieftin: 50 de lei (față de ultimul album Ada Milea, „Inventar“, care online se vinde și cu 30 de lei). Nici picturile sale nu sunt ieftine: prețurile încep de la 75 de euro și ajung până la 5.000. Adevărat, până acum n‑a reușit să vândă nici o lucrare de 5.000 de euro; cel mai mult a primit 1.500 de euro. Cât câștigă, așadar, din muzică și din pictură? Deși e mulțumită cu ce are, Alexandrina și‑ar dori ceva mai mult, pentru a‑și permite să călătorească; vrea neapărat să vadă Barcelona, Japonia și Polul Nord (pentru aurora boreală).

DIN VIATA. Cântecele și picturile ei prind viață într‑un apartament din București în care locuiește cu chirie de câțiva ani. Își trece mâinile pe clapele unei pianine ori de câte ori îi vin în minte noi versuri sau note muzicale. Când lucrurile se încheagă, se înregistrează, urmând ca versiunea finală să fie trasă într‑un studio cât de cât profesionist („Omul de lut“ l‑a înregistrat într‑un studio din Timișoara).

Tot acolo, în apartament, își lucrează și tablourile, de cele mai multe ori noaptea, când, spune ea, e mai inspirată. „Lucrez și ziua, însă atunci e puțin mai complicat, pentru că vibrația orașului poate fi obositoare și, în plus, trebuie să‑mi duc copilul (are o fiică de 11 ani – n.r.) la școală, să‑l hrănesc...“, spune Alexandrina.

De unde se inspiră atunci când compune muzică și pictează? „Din viață“, răspunde ea simplu. „Ideile pot veni de oriunde, nu trebuie decât să fii atent și să știi ce vrei“. Piesa ce dă numele albumului „Om de lut“, de exemplu, are la bază versurile pictoriței Margareta Sterian, unul din artiștii săi preferați. Iar de iepurașii albi din picturile sale s‑a legat pe vremea când chiar îi creștea, în același apartament din București. În cele din urmă s‑a văzut nevoită să‑i dea: „Se înmulțeau prea repede“.

Și‑au continuat să se înmulțească, atât în curtea omului care i‑a adoptat, cât și în pânzele Alexandrei Hristov. Moldoveanca se simte atât de bine în adoptivul oraș cu vibrații obositoare, încât nu se sfiește să apară desculță pe scenă, când o dor picioarele. Și nici să meargă, de multe ori, pe jos. Uneori chiar cu paltonul pe dos.

De‑ale Alexandrinei

„Dacă aș fi rămas la Chișinău nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost“, mărturisește Alexandrina Hristov – „o artistă pe cât de talentată, pe atât de timidă și modestă“, după cum o descrie jurnalistul Alex Revenco.

1. Amintiri din copilărie. Când era mică îi plăcea să se holbeze la ilustrațiile făcute de John Tenniel pentru cartea „Alice în Țara Minunilor“; să asculte Sofia Vicoveanca, Irina Loghin și Cenaclul Flacăra; să picteze peste lucrările tatălui său (el însuși pictor).

2. Eternele iubiri. La zece ani, după câțiva ani în care a făcut și cursuri de pian și pictură, a renunțat. Mai târziu a revenit, absolvind chiar Universitatea de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Azi trăiește din muzică și pictură.

3. De suflet. Ascultă și învață din muzica lui PJ Harvey, Björk, Tori Amos, Morcheeba și Anca Parghel, despre care spune că „avea o voce divină“. Îi place la nebunie arta lui Viorel Mărginean și a lui Sorin Tara. Colecționează tablouri primite de la foști colegi de facultate.

4. Tolbițele Sirin. Din cele 17 tolbițe cusute de mână cu picturi aplicate ce înfățișează păsări cu chip de femei (serie intitulată „Sirin“, după numele unei făpturi jumătate pasăre, jumătate femeie din mitologia slavonă), au fost vândute până acum șase.

5. Copacii magici. În concerte, Alexandrina folosește adesea ca decor obiecte, picturi sau proiecții cu lucrări proprii. Așa cum au fost copacii de carton pe scena Clubului Țăranului, la un concert de la sfârșitulul lui februarie.

6. Bărbați‑animale. Aproa­pe toate picturile sale de până acum înfățișează femei în­conjurate de animăluțe ce simbolizează, după cum spunea artista într‑un interviu din 2009, „bărbații pe care‑i iubim, care ne rănesc uneori, dar pe care‑i purtăm cu noi, prinși ca niște broșe pe hainele sau în păr“.

7. Preț pe afine. Picturile ei, intitulate de obicei simplu „Afina“, „Arlechina“ sau ­„Flamenca“, costă între 75 și 5.000 de euro. Cel mai bine vândută lucrare de până acum a fost o pictură de 1.500 de euro achiziționată de un colecționar de artă norvegian.