Cristian Movilă, fotograful sufletelor

• Foto

Cristian Movila >Foto Robert David

• 

Dacă e să‑l întrebi ce a făcut în ultimii cinci ani, a fost în miezul celor mai tensionante zone din Europa și Orientul Mijlociu, a trăit prin lentilele obiectivului conflicte precum cel israelo‑palestinian din Fâșia Gaza (2006) sau cel georgiano‑rus din Osetia de Sud și Abhazia (2008), iar fotografiile sale au apărut în publicații precum „The New York Times“, „Newsweek“, „National Geographic“ sau „Paris Match“.

Dacă e să‑l întrebi, însă, care e cea mai importantă realizare a sa, îți va răspunde proiectul „Unfinished Dreams“, prin care a adunat 3 milioane de euro pentru Spitalul „Marie Curie“. Acum, Cristian Movilă pregătește un alt proiect de suflet: își propune nici mai mult, nici mai puțin decât să educe gustul românilor pentru fotografie – și nu una oarecare, ci cea documentară.

Primul pas l‑a făcut deja, prezentând la Van Gogh Grand Café, în deschiderea celei de‑a treia ediții a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania (ce s‑a desfășurat între 17 și 22 martie la București), o expoziție retrospectivă care s‑a vrut a fi și o avanpremieră la Bucharest Documentary Photo Festival, eveniment pe care‑l va organiza începând cu anul viitor. Deși nimic nu e bătut în cuie, Cristian spune că festivalul ar trebui să se desfășoare la Ateneul Român și să țină trei zile.

„Ăsta e biroul meu“, explică el arătând spre laptopul din fața sa. „Vin aici în fiecare zi de aproape un an și jumătate. Este locul în care îmi pun în ordine ideile și în care îmi fixez toate întâlnirile“. Nu are un studio foto, pentru că tot timpul e pe drumuri. De altfel, după perioada dintre 2003 și 2005, când a lucrat ca fotograf la Media­fax și „Cotidianul“, nu a mai avut nici un angajament în țară. „M‑am apucat de fotografie de presă când eram student la Politehnică, dar am realizat repede că nu este ceea ce voiam să fac cu adevărat“.

Voia să facă fotoreportaj. Lucrurile au început să se miște în 2005, când a participat la un workshop la Ierusalim, unde a avut șansa să lucreze cu unul din cei mai cunoscuți fotografi contemporani, franțuzoaica Alexandra Boulat, ce a murit doi ani mai târziu (la doar 45 de ani) într‑un spital din Israel, din cauza unei boli pe creier. „A fost primul meu mentor“, spune Cristian despre cea care l‑a recomandat atunci celor de la „The New York Times“. „Am făcut un story despre separatismul dintre israelieni și palestinieni, le‑a plăcut și l‑au publicat“.

Pare simplu, dar nu e chiar așa: „Una din cele mai grele lupte pe care trebuie să le dea fotoreporterul e să pătrundă în sistem“. Iar odată ajuns acolo – lucru aproape imposibil fără o recomandare – sunt alte bătălii pe care trebuie să le câștigi, una dintre ele fiind încrederea editorului foto („psihologul tău“, cum îi spune Movilă), care nu lucrează cu tine doar pentru că ești bun (unul dintre editorii cu care se înțelege foarte bine este James Wellford, de la „Newsweek“).

CU PICIOARELE DESCULTE. Chiar dacă în ultima vreme se bucură de libertatea de a face ceea ce vrea, Movilă nu lucrează niciodată fără un plan prestabilit și fără o documentare serioasă. „Când merg undeva, am deja o idee despre ceea ce urmează să fac. Mă documentez foarte mult înainte, caut să aflu ce s‑a făcut până atunci în zona respectivă, mă gândesc ce aș putea face eu în plus“. Nu face nici un reportaj doar de dragul de a‑l face. „Dacă nu mă interesează și nu‑mi spune nimic, nu‑l fac“, spune el, mărturisind că în fiecare subiect caută partea umană, chiar dacă nu e întotdeauna simplu să ajungi la ea.

Tocmai de‑asta petrece cât mai mult timp în preajma oamenilor: pentru a le da acestora răgazul să‑l cunoască, la rândul lor, și să capete încredere în el. „Fotografia de reportaj e o artă“, spune Cristian. „Trebuie să desenezi, prin imagini, o poveste. Iar într‑o poveste, oricare ar fi ea, nu poți să intri încălțat, pentru că e vorba de sufletele oamenilor“. De aceea încearcă să fie cât se poate de prietenos și răbdător – e natura lui de a fi comunicativ, uneori „îngrijorător de apropiat de oameni“, după cum spune el – și să le respecte intimitatea. Datorită felului său de‑a fi, crede el, a ajuns atât de repede acolo unde mulți fotoreporteri doar visează să ajungă.

Un fel de‑a fi „incisiv, curios“, după cum îl descrie Olimpiu Gheorghiu de la Associated Press Television News, care l‑a cunoscut pe Cristian în 2008, în Georgia, când a auzit pe cineva „vorbind românește printre tancurile rusești“. Un spirit, „nu neapărat inovativ, dar unul activ și dinamic“, îl caracterizează și Robert Ghement, fotoreporter la European Pressphoto Agency, care crede că succesul lui Cristian se datorează și faptului că a știut cum să‑și vândă imaginea (Movilă e singurul fotograf din România care are un PR – agenția de relații publice Millenium Communications).

Nu spune niciodată cât câștigă, dar recunoaște că pentru o zi la „Newsweek“, spre exemplu, primește 1.500 de euro – o zi însemnând între o oră și șapte ore de fotografiat (în funcție de subiectul și zona în care realizează reportajul) – iar pentru un print în ediție limitată primește de la 8.000 de euro în sus.
Întâmplarea de 3 milioane.

Deși recunoaște că toate experiențele de până acum au fost extrem de intense, cel mai tare l‑au marcat zilele petrecute în preajma copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul „Marie Curie“ din București. Acolo s‑a născut proiectul „Unfinished Dreams“, cel mai cunoscut, dar și cel mai atipic din portofoliul său, pentru simplul motiv că a avut ca punct de pornire o simplă întâmplare.

În 2005, când Cristian și‑a vizitat un prieten internat la etajul șase al spitalului, a nimerit din greșeală la etajul cinci, unde se află secția de oncologie. De atunci a început să viziteze copiii de la Marie Curie timp de doi ani și jumătate. „Cu mulți din copiii aceia m‑am împrietenit, iar pentru câțiva dintre părinții lor am devenit confident“, mărturisește el. Acolo, la etajul cinci, nu a trebuit să facă mari eforturi să ajungă la partea umană.

Și nu e vorba doar de cei pe care i‑a cunoscut, ci și de el, fotograful care, din greșeală, a nimerit exact în locul în care era cel mai mult nevoie de el. Așa că a făcut un fotoreportaj, „Unfinished Dreams“, care, prezentat în două expoziții – una la București și cealaltă la Paris –, a reușit să adune peste 3 milioane de euro pentru Spitalul „Marie Curie“.

Adevărat, demersul său a fost sprijinit și de fostul tenisman Ilie Năstase, care a donat spitalului toate încasările obținute din drepturile de autor ale cărții autobiografice „Monsieur Năstase“, și de regizorul Cristian Mungiu, care a făcut un spot (cu actrița Anamaria Marinca) pentru sensibilizarea opiniei publice.

„A fost o ambiție personală de a arăta că nu doar afară se pot face asemenea lucruri“, mărturisește Movilă, care continuă să viziteze spitalul și azi, deși recunoaște că îi este foarte greu – „Am înmormântat patru din acei copii“. Dar oricât de dureros ar fi, își dorește să facă în continuare astfel de reportaje (vrea să plece cât mai repede în Haiti). Motivul? Mai bine să privești durerea în ochi, decât să stai indiferent.

În câteva instantanee

Din 2005, când a participat la un workshop de fotografie în Ierusalim, Cristian Movilă a făcut reportaje în Israel, Palestina, Rusia, Georgia, Liban, SUA și România. Astăzi, un story semnat de el a ajuns să fie plătit cu zeci de mii de euro.

1. Efectul Metallica. În vara lui 2008, cu ocazia con­certului Metallica (foto)la Bucu­rești, Cristian a realizat un story cu membrii trupei pen­tru „The New York Times Magazine“. Printre acele fotografii, publicate în mai toate revistele americane de specialitate, a existat și una care i‑a adus până acum peste 10.000 de euro.

2. De suflet. În urma proiectului „Unfinished Dreams“ s‑au strâns peste 3 milioane de euro. ­Banii au fost folosiți pentru renovarea unei părți din Spitalul „Marie Curie“ și pen­tru cumpărarea de aparatură nouă. Anul acesta Cristian vrea să relanseze cam­pania pentru ca spitalul și să fie extins cu încă două corpuri.

3. După gratii. În februarie 2009, când se afla în Iran, a fost arestat în timp ce încerca să fotografieze de pe acoperișul unei școli. Motivul? Se apropiase prea mult de locul în care se afla președintele iranian Mahmud Ahmadinejad. După gratii a stat și în 2008, când a fost prins pe străzile din Gori (estul Georgiei) de un grup de soldați ruși. Aceștia l‑au dus la o bază militară de la granița cu Rusia, de unde i‑au dat însă drumul după puțin timp.

4. Un președinte cool. În perioada alegerilor prezidențiale din decembrie 2009, Cristian a realizat un story cu ­Traian Băsescu pe care nu l‑a ­publicat încă. În momentele petrecute în preajma celui pe care‑l știa, până atunci, doar prin intermediul presei, a descoperit un om „foarte cool“.

5. Preț pe print. De curând a început să vândă printuri după fotografiile sale, un print ediție limitată costând minim 8.000 de euro. Majoritatea cumpără­torilor sunt colecționari, iar achiziționarea se face prin intermediul muzeelor, al licitațiilor și al evenimentelor umanitare. Busi­nessmanul american Donald Trump i‑a cumpărat, până acum, opt printuri.

6. Pentru artă. Cristian a înființat, nu de mult, fundația de artă Eidos prin care intenționează să creeze, la București, o galerie de artă contemporană (pictură, fotografie, teatru etc.), un club al artiștilor români și workshopuri. Tot prin intermediul acestei fundații vrea să organizeze de anul viitor Bucharest Documentary Photo Festival, primul eveniment de gen din România.