Feţele câştigătorilor
14 mai 2012
Money Express
Număraţi pe degete: evenimentul anului în lumea afacerilor va schimba semnificativ conturile câtorva aleşi ...
Romtelecom devine RomTVcom
14 mai 2012
Money Express
Românii nu mai fug de Romtelecom, iar cei care în trecut au făcut‑o se ...
Amazonul luxului
27 apr 2012
Money Express
A contribuit la crearea dependenţei femeilor americane de vânzările online fulgerătoare, iar acum vrea ...
Te‑am iubit, Ericsson! Cu drag, Sony
05 apr 2012
Money Express
Sony și Ericsson și‑au depus jurămintele, în fața întregii lumi, în urmă cu zece ...
O vacanță la un click distanță
05 apr 2012
Money Express
Cum poți obține venituri astronomice din turism? Mutând businessul într‑un loc accesibil pentru toată ...
Proud to feel – vino să faci parte din povestea Proud 6!
22 mar 2012
Money Express
Business Organization for Students organizează anul acesta cea de-a șasea ediție a proiectului tradițional ...
Let’s get digital!
01 mar 2012
Money Express
Poți înțelege cum se schimbă modul în care citim fără să știi câte cărți ...
Cele trei ecrane ale lui 2012
01 mar 2012
Money Express
Windows 8, iPhone 5, iPad 3, Samsung Galaxy S III, laptopuri ultraportabile, noi telefoane ...
CEO‑ul care aduce Internetul
01 mar 2012
Money Express
Orange România ar lansa servicii de Internet mobil broadband prin tehnologia 4G/LTE și mâine, dar ...
Integratorul
01 mar 2012
Money Express
Criza a schimbat planurile acționarilor Wizrom de a lista compania, cel puțin deocamdată. Au ...
Război până la capăt?
07 feb 2012
Money Express
Atacurile Apple împotriva Android au dat greș, iar Steve Wozniak, cofondator al Apple, crede ...
Înfricoşătoarele calcule chineze
06 dec 2011
Money Express
Supercomputerele ajută la construirea armelor nucleare, la proiectarea navelor spaţiale şi la producţia de ...
Twitter a devenit un site extraordinar de popular pornind de la o idee incredibil de simplă – le permite utilizatorilor să arunce pe blog un text de 140 de caractere pe care îl poate citi oricine. Desigur, multe dintre texte sunt aiureli. Dar Twitter a devenit și un fel de sursă informală de știri, la îndemâna tuturor.
Urmăriți oamenii potriviți (adică pe cei deștepți) și veți avea un flux permanent de linkuri spre cele mai interesante articole de pe Internet. Creat cu doar patru ani în urmă, Twitter are acum 105 milioane de utilizatori și livrează 55 de milioane de tweet‑uri zilnic. A strâns aproape 60 mil. USD de la investitori de risc și a devenit mare vedetă în Silicon Valley, The Next Big Thing.
Până acum, compania nu a făcut mare lucru pentru a genera venituri, dar și asta pare să se schimbe, după ce a anunțat recent că plănuiește să plaseze reclame printre tweet‑uri.
FESTIVAL AL PANICII. Dar ce era cu adevărat interesant la Twitter era modelul de business. În loc să încerce să facă totul singură, compania și‑a deschis porțile și i‑a lăsat pe alții să dezvolte mici aplicații care fac serviciul mai folositor. Până acum au fost create mai bine de 70.000 de asemenea programe.
De exemplu, în loc să te duci pe site‑ul companiei ca să postezi un tweet, poți folosi clienți Twitter ca TweetDeck, Twitterrific și Seesmic, creați de alți producători de software. Această abordare deschisă părea un fel de nirvana tehnologică, un loc de joacă liber, unde oricine putea să inventeze și să contribuie cu ceva.
Ei bine, acuma gata. Pentru că, odată cu schema de publicitate, Twitter a mai anunțat și că intenționează să extragă cele mai bune aplicații și să le insereze în site‑ul său. Asta înseamnă că va intra în competiție cu unii dintre partenerii de până acum. Twitter a achiziționat recent o companie numită Atebits, ce dezvolta Tweetie, unul dintre principalii clienți de Twitter pentru iPhone. În alte cazuri, va dezvolta pur și simplu propria versiune a produsului realizat de alții. Oricum, tot o veste proastă pentru developeri.
Cum explică schimbarea cei trei cofondatori ai Twitter? Un purtător de cuvânt a afirmat insistent că toată lumea e prea ocupată ca să răspundă la întrebări – deoarece, destul de straniu, compania tocmai organiza, la începutul lunii, o conferință pentru developeri în San Francisco. Ceea ce ar fi trebuit să fie un mare festival al dragostei s‑a transformat într‑un atac de panică pe scară largă. Pe scenă, CEO‑ul Twitter, Evan Williams, a recunoscut că există ceva „tensiuni“ între companie și dezvoltatorii de aplicații.
RISCURI ȘI RECOMPENSE. Fred Wilson, un investitor de risc implicat în capitalizarea Twitter, spune că multe din creațiile developerilor din afara firmei ar trebui să facă parte din platforma de bază a serviciului. El se referă la aplicații care execută operațiuni fundamentale, cum ar fi căutarea pe Twitter, scurtarea adreselor web în așa fel încât să se încadreze în limita de 140 de caractere sau accesarea serviciului de pe dispozitive mobile, ca iPhone‑ul.
Inserarea acestor aplicații direct în platforma Twitter va face viața utilizatorilor mai ușoară. Întrebarea este, dacă aceste funcții sunt atât de importante, de ce nu le‑a creat Twitter singură, de la bun început? „Nu cred că Twitter a plănuit mișcarea asta dinainte“, răspunde Wilson. În cea mai mare parte a istoriei sale, compania s‑a chinuit din greu să‑și mențină creșterea.
Doar recent a putut să înceapă să se gândească cum să‑și dezvolte un model de afaceri coerent. Dar mie mi se pare că Twitter a făcut o chestie deșteaptă. De fapt, i‑a pus pe alții să‑i facă treaba de cercetare‑dezvoltare, fără să dea nici un ban. Doar a stat și a așteptat să vadă ce produs devine popular. Iar acum poate alege câștigătorii.
Așa că toate riscurile de dezvoltare a produselor au fost împinse în brațele developerilor externi, în timp ce Twitter se alege cu cea mai mare parte din recompensă.
MINI Microsoft ’90. Pentru unii, totul e perfect normal. Tipul care a creat Tweetie, Loren Brichter, scrie pe blog despre „aventura uimitoare“ în care a intrat de când a creat programul. Alții nu sunt atât de fericiți, dar Laura Fitton, care deține un site numit oneforty.com unde distribuie aplicații Twitter, spune că „presa a exagerat cu această mare criză plină de dramatism“. Fitton a organizat o reuniune a primilor 27 de developeri în timpul recentei conferințe Twitter și afirmă că nici unul dintre ei nu era prea îngrijorat. „Toți se poartă ca niște adulți“, declară ea.
Noua strategie a Twitter reprezintă o versiune în miniatură a strategiei Microsoft din anii ’90. Microsoft controla sistemul de operare utilizat de aproape toate computerele personale din lume în momentul în care a început să absoarbă alte părți ale ecosistemului. Pe unele le‑a clonat – cum a făcut atunci când a creat un browser pentru web, Internet Explorer, și l‑a inserat în Windows, nimicind Netscape Navigator.
Se dovedește că Twitter se comportă ca orice altă companie finanțată prin capital de risc ce se află sub presiune pentru a‑și plăti investitorii. Pentru a face așa ceva, s‑ar putea să trebuiască să‑i rănească pe unii dintre partenerii ei. Mai poate fi asta o surpriză pentru cineva?
Fascinant și netradițional
Oare Twitter încearcă să nu‑și folosească imaginația când vine vorba de făcut bani?
De Barrett Sheridan
Bună parte din ultimii doi ani, jocul favorit din timpul pauzei de cafea prin Silicon Valley era să încerci să ghicești cum va face Twitter bani până la urmă. Mult admirata companie este evaluată în prezent la peste un miliard de dolari, dar în primii săi trei ani de existență nu a avut vreun venit consistent.
DOAR ATÂT? La o conferință din noiembrie trecut, Dick Costolo, COO Twitter, a dat de înțeles că se lucrează la un model de afaceri care îi va uimi pe toți experții din IT&C. „Va fi ceva fascinant și total netradițional“, a anunțat el în fața audienței. „O să fie ceva tare fain“. Acum Twitter și‑a dezvăluit planul său de afaceri, cel fascinant și netradițional, care este... tobele, vă rog,... search advertising, publicitate la rezultatele căutării.
La acest anunț, un oftat greu s‑a auzit plutind peste tot Internetul. În Silicon Valley, unde tradițiile cad sub bocancii revoluționarilor la aproape fiecare cinci ani, e greu să te gândești la ceva mai tradițional decât publicitatea din motorul de căutare, model perfecționat de Google cu aproape un deceniu în urmă.
Eșecul nu este legat aici de modelul de publicitate în sine. Multe dintre aplicațiile terțiare construite pe baza serviciului Twitter conțin deja reclame, iar compania ar fi putut să‑și dezvolte propria platformă de publicitate cu mult timp în urmă. Dar anunțul de acum pare să indice un eșec la nivelul ambițiilor.
Directorii companiei se gândeau pe vremuri că Twitter va deveni un fel de „sistem nervos“ global. Mi se pare că e păcat să vii în sprijinul conștiinței colective a întregii lumi, să o ajuți să se audă, și apoi să o dai pe un café-frappé de la cafeneaua din colț. Lucru valabil mai ales pentru că există mult mai multe posibilități captivante – și cu potențial lucrativ – chiar în fața ochilor Twitter.
IATĂ VIITORUL. Un studiu recent publicat de doi oameni de știință de la Hewlett‑Packard începe cu un titlu fascinant și netradițional: „Prezicând viitorul cu mijloacele de comunicare sociale“. Autorii, Sitaram Asur și Bernardo Huberman, dezvăluie felul în care au utilizat cu succes postările utilizatorilor – tweet‑urile – ca să prezică încasările de box‑office ale unor filme noi.
Modelul lor estima că „Dear John“, cu Amanda Seyfried, va aduce 30,71 mil. USD în weekendul de lansare; a făcut 30,46 mil. USD. Asur și Huberman au socotit că „The Crazies“ va aduce 16,8 mil. USD; a făcut 16,07 mil. Bineînțeles, cei doi au primit o mulțime de telefoane de la studiouri și de la producători. În același timp, la HP are loc o „discuție serioasă“ despre cum ar putea face compania bani din această idee, potrivit lui Huberman.
Inteligent lucru că HP a ajuns să discute acest subiect – e rușinos că același lucru nu s‑a întâmplat la Twitter. Acum, că au o legătură directă la pulsul planetei, n‑ar fi nevoie de o imaginație supradebordantă ca să găsești căi lucrative de a folosi această conexiune. Să estimezi vânzările unui gadget nou, rezultatul votului unor alegeri, impactul unei campanii publicitare – posibilitățile sunt nenumărate.
Iar Twitter are acces privilegiat la toate tweet‑urile ce zburdă prin sistem. Ar putea crea programe analitice sau chiar o divizie de consultanță internă care să folosească magia mediei sociale pentru clienții corporatiști și din finanțe. După cum o atestă telefonul lui Huberman, companiile sunt interesate de asemenea rezultate și dornice să plătească pentru ele. Iar dacă Twitter nu‑și dă seama singur de acest potențial, o s‑o facă altcineva în loc.
Traducerea și adaptarea de Șerban Enescu


ANTREPRENOR.NET / Francize




