Home»Comentarii » Marea blocadă

Marea blocadă

2010-08-10 00:00  Money Express

de Robert J. Samuelson

Judecând după profiturile corpo­ra­ţiilor, americanii se bucură de o refacere economică viguroasă. În timpul recesiunii, profiturile au scăzut cu aproape o treime, pare‑se cea mai gravă scădere de la Al Doilea Război Mondial încoace. Dar fiecare zi aduce noi raportări despre câştiguri. În al doilea trimestru, profiturile IBM au crescut cu 9,1% faţă de anul trecut. Statisticile guvernamentale de până la sfârşitul primului trimestru (cele mai recente) arată că profiturile au recuperat 87% din ce pierduseră în recesiune. Când rezultatele T2 vor fi puse pe hârtie, profiturile ar putea fi şi mai mari.

Revenirea înregistrată de profituri ar trebui să fie un semn bun. Ea dă Compa­niilor libertatea de a fi mai agresive. Dis­pun de imense rezerve de cash: o cifră record de 838 mld. dolari pentru companiile ­industriale din Indexul 500 al Stan­dard&Poor’s (firme precum Apple, Boeing şi Caterpillar) la sfârşitul lui martie, adică cu 26% mai mult decât cu un an în urmă. „Au tot ce le trebuie ca să facă orice îşi doresc – angajări, investiţii noi, creştere de dividende, fuziuni şi achiziţii“, spune Howard Silverblatt de la S&P. În mod tradiţional, profituri mai mari înseamnă slujbe mai multe, spune Mark Zandi de la Economy.com al lui Moody.

Cu excepţia start‑up‑urilor, companiile care înregistrează pierderi nu generează joburi noi.

Deocamdată, la naiba cu tradiţia. Contrastul dintre refacerea profiturilor şi stagnarea pieţei muncii este uluitor. De la finele lui 2007 şi până la finele lui 2009, locurile de muncă legale s‑au împuţinat cu aproape 8,4 milioane. De atunci, economia a recuperat doar un infim 11% dintre ele. Firmele o duc mult mai bine decât angajaţii; aceasta e o trăsătură definitorie a economiei de astăzi.

Cea mai evidentă explicaţie este că relaţia dintre forţa de muncă şi capital (ca să împrumutăm vocabularul marxist) s‑a schimbat. Capitalul a devenit mai puternic; forţa de muncă mai slabă. Economistul Robert J. Gordon de la Universitatea Northwestern spune că „tendinţa de a folosi tot mai mult pachetele de acţiuni drept compensaţie a executivilor“ i‑a transformat pe managerii corporaţiilor în zeloşi reducători de costuri pe vreme de recesiune şi angajatori mult mai reticenţi la începutul revenirilor. Reducerea personalului este cea mai rapidă cale de a restaura profiturile şi, drept urmare, preţul acţiunilor.

Într‑un studiu recent, Gordon plasează începutul acestei schimbări de comportament economic în anii ’80. Până atunci, firmele tindeau să protejeze oamenii care voiau o carieră. Începând de‑atunci, „revenirile fără angajări“ au devenit standard. După recesiunea din ’90–91, nu s‑a înregistrat o creştere consistentă a pieţei muncii timp de un an; decalajul a fost de aproape doi ani după recesiunea din 2001. (National Bureau of Economic Research, un grup de economişti, stabileşte de obicei sfârşitul recesiunilor atunci când capacitatea economică se extinde. Creşterea pieţei muncii nu coincide automat cu extinderea capacităţii. Diferenţa dintre ele reflectă câştiguri de productivitate – o eficienţă mai mare sau un randament mai mare pe lucrător).

Pe lângă pachetele de opţiuni ale executivilor, Gordon ia în calcul slăbirea sindicatelor americane şi o concurenţă mai mare din partea importurilor şi a emigranţilor, care subminează puterea de negociere a lucrătorilor. Şi istoria joacă un rol aici. Aspra recesiune din ’81–82 a ameninţat existenţa multor firme. Apropierea de pragul morţii i‑a făcut pe manageri mult mai deschişi la concedieri masive. Ceea ce a început ca o decizie de ultimă instanţă a devenit încet‑încet rutină. A avut loc şi o schimbare de generaţii. Directorii din era Depresiunii, extrem de sensibili la nesiguranţa slujbelor, s‑au retras. Executivii mai tineri care au urmat au fost mai preocupaţi de provocările competiţiei şi de preluările corporatiste.

Privind în urmă, reducerile masive de joburi din 2008 şi 2009 n‑ar fi trebuit să surprindă. „O dată cu colapsul sistemului financiar, firmele au fost nevoite să ţină cu disperare de rezervele de cash, întrucât nu se mai puteau baza pe finanţare externă“, spune economista Lynn Reaser de la Universitatea Point Loma Nazarene din San Diego. Aşa că au tăiat cu sălbăticie slujbe, stocuri şi proiecte de investiţii (computere, echipamente, fabrici). Din T4 2008 şi până la sfârşitul T2 2009, investiţiile au scăzut cu rate anuale de 24%, 50% şi 24%. Nimic asemănător nu s‑a mai întâmplat cel puţin din anii ’40, arată Gordon.

„Businessurile nu‑şi pot creşte consistent profiturile prin reduceri de costuri“, susţine Zandi de la Economy.com al Moody. „În cele din urmă, trebuie să genereze o creştere a veniturilor care cere investiţii şi angajări“. Sunt şi câteva semne bune. Firmele par să fi grăbit înlocuirea computerelor îmbătrânite; asta ar putea crea posturi noi. General Electric spune că bugetul său de cercetare şi dezvoltare a crescut cu 18% faţă de 2006 şi susţine produse noi, de la baterii până la folii solare.

Dar nu e clar dacă elitele corporatiste au fost într‑atât de traumatizate de criză încât au adoptat o mentalitate de bunker. Acest lucru, ca şi nesiguranţa dată de politicile lui Obama, sperie. Dacă piaţa forţei de muncă e atât de smerită, iar capitalul e excesiv de prudent, refacerea economică va avea de suferit.

---

Robert J. Samuelson este comentator al ­„Newsweek“ şi al „Washington Post“, unde scrie pe subiecte economice ­şi de business din 1977

---

Traducerea şi adaptarea de Şerban Enescu