Francize și nișe
04 feb 2012 , Money Express
Schimbările din ultimii trei ani au măturat, fără excepție, toate industriile și tipurile de ...
Când banii aduc fericirea
20 dec 2011 , Money Express
Dacă banii aduc ceva, apoi tocmai asta aduc: un fel de fericire, spunea toamna ...
Trăim într‑o lume în care nu mai există secrete. La Hollywood, pe Dorobanţi, pe Wall Street, în hipermarketuri – nicăieri nu te mai poţi ascunde, nu mai poţi disimula.
Orice organizaţie trebuie să îşi definească simplu şi clar răspunsul la întrebări‑cheie: Care îmi este identitatea? Ce îmi propun? Ce poveste am de spus? Şi mai ales: cine îmi spune povestea? Indiferent că eşti în poziţie de conducere a unei companii listate la bursă, a unei organizaţii non‑profit sau a unei instituţii publice, trebuie să fii conştient că eşti mereu sub lupă şi că vei fi urmărit şi analizat de cel puţin unul din multiplele publicuri cu care vorbeşte compania ta.
Hai să ne gândim puţin cine sunt liderii de astăzi – politici, economici, sociali. Sunt în realitate showmeni pe o scenă nesfârşită, performează fără pauză, într‑un spectacol inepuizabil, în faţa unui public virtual şi eterogen – votanţi, mame, angajaţi, seniori, clienţi, gospodine, acţionari, fotbalişti, sindicate etc. Liderii de astăzi nu mai pot avea intimitate şi, sincer, cred că nici nu îşi doresc acest lucru. Fiecare cuvânt le este analizat, fiecare gest este disecat, culoarea de pe talpa pantofilor este subiect de titlu de ziar, perlele lingvistice intră în folclorul naţional. Orice derapaj este amendat.
În mijlocul acestei babilonii, încearcă, dacă poţi, să marketezi CEO‑ul. Cei mai mulţi politicieni, celebrităţi, purtători de imagine sunt atât de over‑managed, atât de lucraţi, atât de strategic poziţionaţi, încât îţi pui inevitabil întrebarea cât din acest show este autentic şi cât este stunt de PR? Şi mai ales: mai este importantă autenticitatea?
Într‑o eră în care credibilitatea corporatistă este tot mai slabă, în care autenticitatea şi umanismul sunt puse sub semnul întrebării în mod aprioric, tendinţa specialistului în comunicare ar putea fi aceea de a ţine CEO‑ul în afara reflectoarelor. Dar teama nu va fi niciodată o strategie câştigătoare.
Unii lideri sunt în mod indubitabil hipereficienţi. Este greu să ne imaginăm Apple fără viziunea şi pasiunea lui Steve Jobs. Warren Buffett şi Donald Trump sunt unanim consideraţi lideri charismatici, desăvârşiţi. Chiar şi în mijlocul scandalului „News of the World“ sau poate mai ales în mijlocul acestui scandal, Rupert Murdoch rămâne unul dintre cei mai puternici lideri corporatişti din lume. Însă un CEO nu trebuie neapărat să posede talentul oratoric al lui Barack Obama pentru a fi credibil şi pentru a‑şi vinde mesajul. Sigur că media, trainingurile şi interviurile dummy sunt foarte importante, însă pe terenul de luptă o abordare personală, onestă este recomandată şi te duce către victorie. Colegii mei de la GolinHarris Chicago îl cunosc personal pe Jim Skinner, CEO McDonald’s, care şi‑a început cariera în corporaţie acum 40 de ani ca restaurant manager trainee, şi spun despre el că este un om ale cărui blândeţe şi empatie au devenit proverbiale, însă, atunci când îşi prezintă ferm „The Plan to Win“, toată lumea stă pe loc şi îl ascultă.
Cei mai mulţi CEO au ajuns în această poziţie pentru că îşi iubesc compania, înţeleg industria şi au un plan foarte clar de evoluţie. Cu siguranţă au şi o poveste de spus – cu cât mai personală, cu atât mai de succes. Eşecurile au şi ele un loc în această poveste personală şi cea mai mare greşeală este să îi ceri CEO‑ului ca în comunicarea oficială să nu le împărtăşească. O recunoaştem sau nu, din eşecuri învăţăm mai mult decât din succese, iar lecţia ridicării în picioare după ce ai fost în genunchi este una pe care un CEO, cu cât este mai mare, cu atât o împărtăşeşte mai deschis şi, de ce nu, mai prolific. De altfel, aceasta este şi una din recomandările cele mai importante pe care le facem clienţilor noştri: fereşte‑te de perfecţiune – nu încerca să proiectezi o imagine perfectă, pentru că denotă prea mult control, prea multă precauţie. Executivii sunt şi ei oameni, iar micile imperfecţiuni înseamnă onestitate şi generează empatie. La fel de important: reînvaţă modestia – când începi să crezi că soarele nu răsare decât dacă îi permiţi tu, adu‑ţi aminte de unde ai pornit, priveşte realitatea din jurul tău şi nu uita lecţia de modestie.
Cu cât oferi mai multe platforme pe care CEO‑ul tău să îşi împărtăşească povestea în felul acesta, cu atât povestea brandului din spatele CEO‑ului va prinde mai bine viaţă şi va aduna în jurul său prieteni, fani, endorseri. „Unleash the CEO“ – fără scripturi, fără ghost writers, fără promptere, fără prezentări multi‑media. Lasă‑l să cucerească în întâlniri one‑to‑one, cu cât mai informale, cu atât mai bine, la foc de sobă, în mansardă, pe malul lacului. Urcă‑l în autocar alături de jurnaliştii pe care îi duci la un eveniment în afara oraşului. Încurajează‑l să posteze zilnic pe blogul personal. Aminteşte‑i să sune un jurnalist de primă mână, fără nici un motiv. În timp, răsplata va depăşi cu mult posibilele riscuri.
În loc de final, celebra business mantra a lui Ray Kroc rămâne şi va fi mereu valabilă: „In business for yourself, but not by yourself“
Hortensia Năstase este Managing Partner GolinHarris Bucureşti este Managing Partner GolinHarris Bucureşti


ANTREPRENOR.NET / Francize




