Home»Comentarii » Fără frână

Fără frână

2011-09-06 00:00  Money Express

de

Datorită unui bun prieten care mi‑a strecurat în geanta de vacanţă romanul autobiografic „Peştele în apă“, am dat năvală în cele peste cinci sute de pagini în care Mario Vargas Llosa transformă povestea vieţii sale într‑o pură analiză politică a unei „tranziţii“ mult prea de durată şi mult prea costisitoare. În planuri alternative, cititorul descoperă nu doar copilăria, adolescenţa şi devenirea scriitorului peruan, ci şi istoria postbelică a ţării sale natale, convulsiile politice ale naţiunii sud‑americane, vlăguită în decade consecutive de dictaturi militare, de regimuri autoritare, de pseudodemocraţii demagogice.

Pentru mine, revelaţia a fost şi mai profundă. Fără să‑şi fi propus acest lucru măcar, Llosa reuşeşte totuşi să creioneze omul politic meschin, lacom şi corupt care a ieşit la lumină şi în România ultimilor 20 de ani, aşa cum a distrus societatea peruană decenii în şir. La rândul său, Llosa a fost sedus de politică. S‑a lăsat cuprins de valul clocotitor al luptei pentru putere. A crezut – sau cel puţin afirmă că a făcut‑o – că prin liberalism va schimba soarta ţării sale, îi va da şansa democratizării reale şi o va putea curăţa de cancerul corupţiei şi al terorii armate. Llosa a crezut, pentru o perioadă scurtă din viaţa sa, că politica se face cu sinceritate.

A crezut în politicieni şi a devenit candidatul pentru preşedinţia Peru al unora dintre ei. Tot pentru o scurtă, dar seducătoare perioadă de timp, Llosa a crezut în sondajele care îl plasau favoritul cursei prezidenţiale. Spera că sărăcitul popor peruan îl va face preşedinte acceptându‑i planurile de austeritate. Spera că idealurile sale liberale vor prinde viaţă ignorând că mulţimea îl identifica nu cu „soluţia nouă“, ci chiar cu establishmentul politic care provocase ţării toate suferinţele. Avea drept contracandidat un arhianonim inginer peruan cu sânge japonez, Alberto Fujimori. În faţa lui avea să piardă. Llosa avea să‑şi înveţe lecţia: în politică, corupţia este un „modus vivendi“ într‑o ţară săracă, ce nu reuşeşte să‑şi asume valorile democraţiei încă din profunzimea maselor, astfel încât vârfurile care se ridică din miezul naţiunii să exprime de la sine aceste valori în exercitarea puterii.

Ani mai târziu, după înfrângerea suferită şi întors la masa scriitorului consacrat, Llosa avea să denunţe ca circumstanţă agravantă furtul „la nivel guvernamental într‑o ţară săracă, cu o democraţie în faşă. Nimic nu contribuie la pierderea prestigiului şi la prăbuşirea democraţiei cum contribuie corupţia“. Analiza lui Llosa a luptei pentru democraţie în Peru este un exemplu bun de analogie cu zbaterea actuală a încă nematurizatei democraţii româneşti. Nu contenesc acuzaţiile de grave acte de corupţie ale celor care trec pe la putere. Şi aici, precum şi în Peru lui Llosa, cei care ajung la vârf „folosesc în mod fraudulos puterea obţinută prin votul mulţimii naive, dar pline de speranţă pentru a se îmbogăţi şi a‑şi îmbogăţi acoliţii“. 20 de ani după prăbuşirea comunismului în România nu au fost de ajuns să înţelegem şi să respectăm proprietatea privată. Nu am reuşit încă să reducem considerabil posibilităţile funcţionarilor şi ale guvernanţilor de a corupe şi de a delapida, scoţând prin privatizare deplină mijloacele de producţie în afara sferelor lor de influenţă. După 20 de ani de la demolarea tribunalelor comuniste, justiţia încă este coruptibilă, partizană şi ineficientă şi astfel nu avem, cum spune Llosa, nici o frână a societăţii împotriva îmbogăţirii rapide a politicienilor vânduţi.

Ne apropiem din nou de un ciclu electoral. Dezbaterile publice sunt – cum altfel? – vii, dar din nou abordează superficial agenda naţională reală: facem sau nu alegeri anticipate, cumulăm sau nu localele cu parlamentarele, amânăm sau nu scrutinul din 2012? Răspunsurile ţin doar de nevoia de victorie a diverşilor politicieni aflaţi în competiţie. Dezamăgirea şi resemnarea sunt pericole pentru exerciţiul democratic. Între timp, în pregătirea anului electoral, febra aurului pune politicienii pe jar. Victoria în alegeri se face cu bani. În Peru candidaturii lui Llosa, „indivizi şi firme dau discret bani candidaţilor – şi câteodată chiar la mai mulţi deodată, în funcţie de punctajul obţinut în sondaje – realizând un fel de investiţie în viitor, pentru a‑şi asigura tot felul de facilităţi: permise de import, exonerări, concesionări, monopoluri, comisioane; în fine, toată acea reţea discriminatorie care stă la baza unei economii ţinute sub control“.

În România ultimilor 20 de ani a fost exact la fel. Şi am toată convingerea că nimic nu a schimbat practica. România nu scapă de sărăcia profundă şi primitivă ascunsă în spatele bulevardelor cu borduri de marmură, al palatelor poleite, al bolizilor de şmecheri şi al cumetriilor fastuoase, pentru că nu scapă de corupţie. Corupţia e fără frână.

---

Daniel Apostol este director al The Money Channel, singura televiziune de business din România. Are 17 ani de experienţă în presă (radio, print, tv) şi este absolvent al MBA Româno‑Canadian, specializarea marketing