Home»Analize » Noii industriaşi ai României (III)

Noii industriaşi ai României (III)

2011-12-06 00:00  Money Express

de

L‑am cunoscut pe Ion Andronache astă‑vară, când m‑a invitat la o discuţie despre industria României. Aşa a apărut, de fapt, ideea unui serial cu poveştile industri­a­şi­lor români ai secolului XXI, nişte oameni de afaceri care „tac şi fac“, cum se spune, şi tocmai de aceea nu prea apar în ziare şi reviste. Dintre protagoniştii de până acum ai acestei rubrici, bucureşteanul Ion Andronache vorbeşte cel mai mult despre soarta industriei româneşti la nivel macroeconomic şi mai puţin de per­for­manţele particulare ale propriului business. „România trebuie să facă politică în Vest şi afaceri în Est“, o spune plastic proprietarul Syscom 18, firmă de „automatizări industriale şi sisteme de măsură fiscale“, cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, din care 15% provin din export în ţări precum Siria, Iran, Iordania, Libia sau Kazahstan. Încă din anul 2000, când firma sa a ieşit pe pieţele externe, omul de afaceri a realizat rapid că ţara noastră merge într‑o direcţie greşită, canalizându‑şi energiile către Vest şi ignorând astfel o mare parte a globului care oferă oportunităţi nemăsurate de business: toate ţările din Africa de Nord, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cel puţin aceasta este realitatea în industria petrolului şi a gazelor naturale în care activează firma inginerului Andronache.

BUSINESS ÎN CAVERNĂ. Syscom 18 produce nişte instalaţii de măsură (numite skid‑uri) care arată ce cantitate de petrol, benzină, motorină sau gaze naturale trece printr‑o conductă sau este depozitată într‑un rezervor.

Spre exemplu, staţiile firmei vor măsura gazul care va trece printr‑o megaconductă construită chiar lunile acestea între România şi Bulgaria şi care va lega reţeaua de gaze din ţara noastră de cea a vecinilor de peste Dunăre, pe la Giurgiu‑Ruse. Tot staţiile Syscom 18 măsoară cantitatea de gaze din depozitele subterane ale Romgaz Mediaş, compania naţională de gaze a României. „Nu ştiu dacă ştiţi, Romgaz are nişte depozite subterane uriaşe pentru gaze naturale, sunt nişte caverne goale în care compania depozitează gazul pe care îl cumpără ieftin vara pentru a‑l utiliza apoi iarna când preţul creşte“, explică Andronache. Cu sediul în Bucureşti, Syscom 18 are 150 de angajaţi şi o unitate de producţie în cartierul bucureştean Militari. Firma se luptă pentru contracte cu multinaţionale precum Emerson şi Honeywell, dar şi cu alte câteva zeci de firme locale din domeniu. Pe partea de automatizări, Syscom a avut de‑a lungul timpului clienţi locali din mai toate industriile: Heineken (bere), Cris‑Tim (mezeluri), Sandoz (medicamente) sau Angelli (vin spumant) etc. Aşa că Ion Andronache a asistat fără să vrea la transformarea industriei româneşti din ultimii 20 de ani. Cine este Ion Andronache şi cum şi‑a construit o afacere într‑un domeniu atât de „tehnic“?

DE LA CĂMĂŞI LA TELEVIZOARE. Andronache este bucureştean, absolvent al Facultăţii de Electronică a Politehnicii. Singurul loc de muncă pe care l‑a avut în viaţă – din 1985 până în 1995 – a fost la Institutul de Proiectare pentru Automatizări (IPA), unul dintre cele mai importante centre de proiectare de pe vremea comunismului. După Revoluţie, majoritatea angajaţilor din IPA – oameni foarte bine pregătiţi, spune Andronache – au plecat din ţară şi lucrează şi acum în cercetare sau proiectare mai ales în Canada, SUA, dar şi Europa de Vest. Ion Andronache, care avea pe atunci puţin peste 30 de ani, a decis să rămână şi s‑a hotărât să devină antreprenor. „Totul a început în 1991. Mi‑am chemat colegii, le‑am spus că vreau să facem o firmă şi i‑am întrebat cine vrea să se implice. 17 dintre ei au ridicat mâna şi aşa a apărut Syscom 18“, povesteşte omul de afaceri. La început, îşi aminteşte el, cei 18 tineri capitalişti voiau să importe haine. „Stăteam ore în şir şi dezbăteam tot felul de detalii neimportante – de genul dacă să importăm cămăşi cu mânecă lungă sau scurtă – şi nu făceam nimic“, spune el. Până la urmă, după multe discuţii, au strâns salariile fiecăruia pe o lună şi au făcut o firmă de reparaţii televizoare care avea sediul chiar în clădirea IPA.

După câţiva ani, pe măsură ce IPA îşi restrângea tot mai mult personalul şi activitatea, au început să lucreze şi în domeniul automatizărilor şi să preia încet‑încet din clienţii institutului. Un prim salt important al firmei Syscom 18 a fost intrarea pe piaţa energiei prin contracte cu rafinăriile din România, care în anii ’90 mergeau foarte bine. Un al doilea pas important al firmei sale a fost ieşirea la export, în 2000. Din 2000 până în 2007, cifra de afaceri a Syscom 18 a crescut continuu, ajungând aproape de 20 de milioane de euro. Între timp, o parte din acţionarii iniţiali s‑au retras din afacere, aşa că în prezent firma are cinci acţionari persoane fizice române, cel mai mare pachet (60%) aparţinându‑i lui Ion Andronache. Criza mondială a afectat puternic afacerile Syscom 18. 2010 a fost un an foarte greu din cauza lipsei investiţiilor pe plan local şi a nehotărârii la nivel politic cu privire la crearea sau nu a celor două companii naţionale energetice. Apoi, au apărut tulburările politice din Orientul Mijlociu care au frânat şi acolo businessul. Abia anul acesta, spune antreprenorul, Syscom va avea o creştere de 5–10% a cifrei de afaceri, care nu este mare lucru, dar cel puţin este prima creştere după patru ani de scădere.

UMBRA INDUSTRIEI? Cum arată industria românească văzută prin ochii lui Andronache? „Este o umbră a ceea ce a fost cândva. Gândiţi‑vă numai la rafinării: la Revoluţie aveam nouă rafinării în România şi toate lucrau, acum avem doar trei. Metalurgia a căzut, textilele au căzut, toată industria de producţie maşini‑unelte s‑a terminat – Faur, Republica, IMGB, Griviţa“, spune cu tristeţe antreprenorul. Privind retrospectiv, un mare ghinion al României a fost bula speculativă din imobiliare care a determinat investitorii să cumpere toate aceste fabrici pentru teren, şi nu pentru producţie. Astfel, mulţi specialişti au decis să plece din ţară şi s‑a pierdut şi resursa umană calificată în domeniu. Există drum de întoarcere? Ion Andronache spune că nu vede semne că industria României ar renaşte. Pe de altă parte, în urmă cu două luni, în România a avut loc un eveniment interesant care ar putea reprezenta începutul unei noi tendinţe. Este vorba despre redeschiderea uzinei Timpuri Noi, unul din simbolurile industriei bucureştene din perioada comunistă, care de altfel a dat şi numele unui cartier al Capitalei. Ce s‑a întâmplat? După ce în 2010 au vândut terenul fabricii din Bucureşti către IKEA, acţionarii Timpuri Noi – SIF Muntenia, Gheorghe Ionescu, Adrian Breazu şi alţi investitori – au invesit 10 milioane de euro într‑o nouă fabrică la Jilava, care a început deja producţia. Şi Ion Andronache a mai remarcat o schimbare: fondurile de investiţii şi investitorii strategici cumpără acum afaceri româneşti fără activele imobiliare aferente. „Nişte prieteni buni de‑ai mei antreprenori au vândut recent firma unor nemţi. Aveau o hală mare de producţie undeva prin Voluntari, dar nemţii nu au vrut cu nici un chip hala, au luat doar businessul şi acum le plătesc chirie“, exemplifică Andronache. Asta înseamnă că sectorul ar putea avea şanse să crească şi datorită investiţiilor străine.

LA PORŢILE ORIENTULUI. În fine, o altă veste bună pentru industriaş este schimbarea discursului la nivel politic în România. „Anul acesta, este prima dată când l‑am auzit pe preşedintele Băsescu vorbind de o strategie de dezvoltare a României făcută de specialişti români. Până acum totul venea de la Bruxelles“, spune omul de afaceri.

Criza, crede el, are rolul pozitiv de a‑i „deştepta“ pe liderii politici ai României care încep să înţeleagă că nu e bine să ia de bun tot ce vine din Vest. „Pentru statele din Vest, România este o piaţă de desfacere şi o sursă de forţă de muncă ieftină. (...) Mă bucur că preşedintele a vizitat Qatarul. Să mai viziteze şi alte ţări din acea parte a lumii pentru că noi în direcţia aceea trebuie să privim“, spune industriaşul. Ion Andronache a observat că, în pofida discursului politic prietenos, când vine vorba de contracte, fiecare stat european îşi favorizează furnizorii de aceeaşi naţionalitate. În România, spune el, lucrurile au stat exact invers. „România este paradisul firmelor străine, toate au de lucru aici, în timp ce pe noi nu ne ajută nimeni“, afirmă el. Andronache este genul de om care spune ceea ce gândeşte, chiar dacă părerile sale sunt diferite de cele ale majorităţii. El este convins, spre exemplu, că România nu ar mai trebui să privatizeze nimic în următorii ani, mai ales în sectorul de energie şi cel bancar. Acum se dovedeşte un handicap faptul că România nu deţine o bancă puternică de stat care să ajute IMM‑urile. „Eu mai degrabă aş întări rolul statului în economie decât să‑l scad“, afirmă Andronache – o părere opusă faţă de cea a majorităţii oamenilor de afaceri din ţara noastră. Soluţia este tot capitalismul, dar un capitalism care pleacă de la premisa că şi statele concurează între ele la fel ca firmele şi că fiecare trebuie să‑şi apere interesul.

În contextul actual, crede Andronache, strategia României ar trebui să fie aceea de a exporta cât mai mult în ţările arabe şi cele emergente. Iar cea mai bună tactică ar fi ca firmele autohtone să devină subcontractoare pentru companiile mari din Turcia care au contracte imense peste tot în lume. „Ştiţi că imobilul în care se află biroul Angelei Merkel din Berlin a fost construit de o firmă turcească?“, întreabă industriaşul. România, spune el, nu ar mai trebui să fie complexată de faptul că e o ţară ex‑comunistă. „Nu mai trebuie să ne temem de idei precum companii de stat, planificare, politici industriale. În capitalism, statele concurează între ele la fel ca firmele şi numai dacă îţi faci planuri pe termen lung te ridici“, crede el.

---

Cei mai grei ani

Criza a afectat foarte puternic firma lui Ion Andronache, care şi‑a înjumătăţit ­cifra de afaceri faţă de 2007, cel mai bun an al său..

Notă: cifra pentru 2011 reprezintă previziunea lui Ion Andronache; Sursa: Ministerul Finanţelor

---

Citiţi în numărul viitor al MONEY EXPRESS o nouă poveste despre un industriaş român care a reuşit să reziste în criză.