Home»Comentarii » Miliardele, energia şi corupţia

Miliardele, energia şi corupţia

2011-12-06 00:00  Money Express

de

Între 2002 şi 2004, celebrele contracte secrete cu „băieţii deş­tepţi“ au răsărit în gradina sistemului naţional energetic, în­cheiate, ocolind bursa, prin în­cre­dinţare directă. Paguba produsă statului poate fi definită ca diferenţă între ceea ce statul a încasat efectiv şi ceea ce ar fi putut încasa dacă ar fi tranzacţionat energia pe care o deţine pe bursă. Suma de care discutăm s‑a majorat de la „doar“ câteva zeci de milioane de euro la începutul anilor 2000 până la o suma estimată grosier de aproape 1,68 miliarde de euro pentru perioada 2010–2018.

Şi situaţia a rămas la fel, deşi pre­şe­dintele României a avut declaraţii dure începând din 2005, deşi în 2011 premierul s‑a pronunţat, la fel, pentru „minimizarea pierderilor“, deşi comisarul Almunia a anunţat în premieră o an­chetă a Comisiei Europene, iar Consiliul Concu­renţei are şi el în studiu acest caz. Totuşi, contractele continuă aşa cum au fost încheiate iniţial. Mai mult, deşi în marea lor parte expirau în 2012, au fost prelungite până în 2018.

Paguba efectivă nu este cunoscută exact, însă se poate estima ca diferenţă între „20 şi ceva“ de euro şi preţul de pe bursă, de 52 de euro, aproximativ. Declaraţia cu „20 şi ceva“ de euro îi aparţine lui Mihai David, fost manager Hidroelectrica, într‑o emisiune în direct la The Money Channel.

Dacă această diferenţă este reală, ea trebuie înmulţită cu cel puţin opt milioane de Mwh, cât reprezintă două treimi din producţia Hidroelectrica ce merge către „băieţii deştepţi“. Ce obţinem este diferenţa efectivă dintr‑un an. În final, înmulţim această diferenţă cu şapte ani, pentru că aceste contracte expiră în 2018, după declaraţiile oficiale. Dacă toţi aceşti paşi de gândire sunt cei adevăraţi, „distracţia“ este aproximativ de 240 de milioane de euro pe an, adică peste 1,68 mld. euro începând din 2010 şi până în 2018. Şi nota bene: sumele pomenite aici se referă doar la acest interval. Nu spunem nimic despre paguba produsă României de la semnarea iniţială a acestor contracte şi până în prezent.

Au existat două tentative de estimare a pierderilor până în prezent. Prima este declaraţia tranşantă a reprezentantului Fondului Proprietatea (FP), acţionar Hidroelectrica, făcută în cadrul Forumului de Energie din 22 noiembrie: „Dacă Hidroelectrica vindea pe piaţa liberă, ar fi obţinut cu peste 350 de milioane de euro mai mult din 2009 până acum“.

O a doua sursă cu privire la aceste diferenţe prezumate provine din calculul experţilor independenţi de la Societatea Academică Română (SAR), în raportul asupra Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pe 2011, unde pierderea din contractele bilaterale este estimată pentru anul 2009 la 190 mil. euro anual. Dacă aceste diferenţe calculate de SAR pentru 2009 le proiectăm în viitor, atunci estimarea prezentată mai sus de aproape 1,7 mld. euro se reduce la „modesta sumă“ de „doar aproape 1,33 mld. euro“ pentru perioada 2010–2018.

Având în vedere magnitudinea acestor cifre, a încerca să aduni paguba de la origini şi până în prezent pagubei calculate în viitor este momentan peste puterile oricui, întrucât doar cinci‑şase oameni din interiorul Hidroelectrica deţin originalul contractelor, în rest nimeni nu a reuşit să le obţină, nici măcar cel mai înalt demnitar al statului român, preşedintele. Două vorbe şi despre singura „scăpare“ în calculele de mai sus: cifra ponderată de 52 de euro luată ca reper pentru Piaţa de Ziua Următoare (PZU, componentă a pieţei angro de energie electrică – n.r.) de pe OPCOM (operatorul pieţei de energie electrică din România – n.r.) din 26 septembrie a.c. este o cotaţie medie; putem lua, de pildă, cotaţia din 29 noiembrie a.c – adică 77,35 de euro în loc 52 de euro!

Evident întrebarea: unde s‑au dus banii? Ştim, de exemplu, că a existat un grup de companii – de la Energy Holding, Ehol Distribution, Buzman Industries (Alpiq în prezent). Unul dintre acţionarii iniţiali ai Energy Holding, Bogdan Buzăianu, susţine că nu mai este acţionar la compania Alpiq, care are în continuare contract cu Hidroelectrica şi care a realizat în ultimii doi ani un profit de 34 mil. euro cu doar 11 salariaţi. Dacă statul ar fi angajat aceşti 11 salariaţi şi i‑ar fi plătit pe fiecare, timp de doi ani, cu un milion de euro, tot ar fi realizat un profit net de 23 mil. euro. Mai ştim şi că Alro Slatina deţinută de un magnat rus plăteşte „20 şi ceva“ de euro, în timp ce Oltchim, deţinută de stat, plăteşte peste 60 de euro pentru acelaşi MWh.

Soluţii posibile? Anularea unilaterală a contactelor în urma unui denunţ penal care să arate încheierea frauduloasă a acestor contracte, negocierea unei reduceri semnificative a cantităţilor în urma nedepunerii de către stat a unei plângeri penale la adresa celor care câştigă din actuala situaţie, cooperarea cu Comisia Europeană pentru un verdict de ajutor de stat sau o decizie a Consiliului Concurenţei având ca tematică efectul asupra concurenţei în domeniul energiei electrice.

Ce altă soluţie s‑ar mai putea aplica? Cea curentă: ridicarea preţului la consumatorii casnici până la o sută de euro / MWh, preţ ce traduce acel 0,43 lei/KWh, pe care îl ştie toată lumea din factura de energie.

---

Răzvan Orăşanu este masterand la Universitatea Harvard şi director executiv al Pilkington Raţiu Business School