Home»Analize » „Etică şi competenţă“

„Etică şi competenţă“

2011-12-20 00:00  Money Express

MONEY EXPRESS: Ce este CFA la nivel mondial, dar şi în România?
DORIN-ALEXANDRU BADEA: CFA este prescurtarea lui Chartered Financial Analysts şi are în spate institutul cu acelaşi nume, adică o organizaţie care are la nivel mondial 135 de societăţi membre, cu peste 100.000 de membri. CFA Institute este o asociaţie non‑profit pentru specialişti în investiţii şi finanţe, care acordă certificările omonime şi care oferă o o serie cuprinzătoare de programe şi servicii educaţionale membrilor săi. În România, CFA este mai puţin cunoscut decât în lume. Avem în momentul de faţă un număr de aproximativ 135 de membri. Ambiţia noastră este să‑i creăm vizibilitate, pentru că, deasupra interesului nostru, promovarea lui corespunde interesului general. Activitatea CFA se bazează pe două principii esenţiale: expertiza şi etica. Ele se traduc prin interesul nostru major în buna funcţionare a pieţelor din România, în consolidarea încrederii în sistemul financiar sau în alocarea inteligentă şi sănătoasă a investiţiilor, inclusiv în luarea deciziilor corecte de finanţare.

Care este istoricul CFA Institute?
Actul de fondare datează de la jumătatea secolului trecut, când se înfiinţează Financial Analysts Federation (FAF). Liderii acestei organizaţii au creat ICFA, care a administrat programul educaţional cu acelaşi nume, apărut în 1959. Primele examene au avut loc în 1963.

Ulterior, cele două organizaţii au fuzionat iar din 2004, poartă numele de CFA Institute. Codul etic datează din 1962 şi este una dintre cele mai stabile şi apreciate reglementări de acest gen din lume. Este un sine qua non pentru noi şi ni l‑am asumat consecvent, inclusiv în perioade în care ideea de etică părea de interes secundar pentru public.

Cum se obţin certificările şi statutul de membru?
Pentru certificare, se susţin trei examene, fiecare pentru câte un nivel, toate necesitând câteva sute de ore de studiu. Tematica vizează tot ceea ce înseamnă instrumente financiare şi investiţii, cu focus pe expertiză, venită dintr‑o cantitate extraordinară de informaţii şi din acoperirea temeinică a multor arii. La fiecare examen din cele trei, circa 10% din întrebări sunt de etică profesională; dacă nu le treci, nu treci examenul. De asemenea, este solicitat un minim de patru ani de experienţă profesională relevantă.

Pentru a deveni membru nu trebuie neapărat să fii certificat, să deţii charterul CFA, ci să treci primul examen şi să‑ţi poţi prezenta experienţă profesională. Definim într‑un sens foarte generos această experienţă. Acceptăm un număr de peste 30 de profesii şi specializări, care sunt afişate pe siteul CFA. Statutul de membru presupune însă formare profesională continuă. Trebuie să ai continuitate în a da şi a primi, iar programul trebuie să aibă finalitate. Dacă te‑ai înscris şi ai trecut nivelul unu, dar după câţiva ani nu susţii examenul de nivel doi, îţi pierzi statutul.

Beneficiile? În primul rând, îţi apro­fundezi cunoştinţele profesionale şi îţi extinzi orizonturile. Programele nu sunt structurate pe ideea de predat şi învăţat într‑un anume cadru. O echipă CFA delimitează domeniile şi temele de studiu şi selectează permanent lu­cră­rile relevante, care vor constitui biblio­grafia cursanţilor. Există câteva edituri care structurează tot acest volum de informaţii în câteva volume extrem de utile celor care se pregătesc pentru examen.

Îmi face plăcere să citez una din afirmaţiile recente ale publicaţiei Financial Times, care scria că „între atâtea certificări şi masterate în finanţe, se detaşează certificarea CFA, care prin constanţă, calitate şi expertiză este referinţa absolută în domeniu“.

Care sunt obiectivele de acum ale CFA? ­Vizează ele şi spaţiul public?
Institutul doreşte să ofere membrilor săi ceea ce ei numesc creşterea competenţelor profesionale pe termen lung. Nu e vorba doar de un examen promovat la un moment dat, ci de un efort continuu de perfecţionare pentru toţi membrii, susţinut de seminarii, schimburi de idei, conferinţe de un excepţional nivel intelectual. O altă arie de interes global este activitatea de advocacy în ceea ce priveşte problemele legislative care vizează domeniul financiar. Am contribuit la elaborarea normelor de pensii, proiect la care lucrează comisia de supraveghere a pensiilor acum. Am reacţionat la diferite evenimente din domeniu, de la acţiunile SIF‑urilor la decizia prin care statul român şi‑a acordat acea donaţie prin Romgaz. Un obiectiv al ultimilor ani este cel de transformare într‑un brand global, care să rezoneze cu toate zonele geografice. CFA are origini nord‑americane, acolo sunt şi cei mai mulţi membri, iar acum provocarea este de a penetra la nivel global. Aceasta este una din motivaţiile organizării de conferinţe – una dintre ele, în aprilie la Bucureşti – peste tot în lume.

De ce este etica atât de importantă pentru CFA?
Accentul pus pe etică şi pe integritate ia în calcul în primul rând natura umană şi nu exemplele practice ale prezentului. Citesc acum cartea „Lorzii finanţelor“ a lui Liaquat Ahamed, care tratează delicata problemă a vinovăţiei celor patru guvernatori ai băncilor reprezentative pentru anii 1920 – Banca Angliei, Rezerva Federală, Banca Franţei, Banca Germaniei – în declanşarea Marii Recesiuni. Ceea ce impresionează este felul în care natura umană influenţează deciziile. Autorul produce exemple ilustrative de miniştri care iau cu nonşalanţă comisioane de pe urma unor afaceri care ruinează cetăţenii, cu sentimentul că, în fond, nu există nici o problemă. Codul CFA este atât de vechi – are 50 de ani – încât şi fundamentele sale sunt istorice. Îmi place foarte mult o idee care îi este atribuită lui Benjamin Graham, considerat într‑un fel mentorul lui Warren Buffett. El vede consultantul financiar cu aceaşi ochi cu care vede şi medicul. Cred că, de fapt, aceasta este esenţa codului etic al CFA. Aşa cum medicul trebuie să îmbine capacitatea profesională cu dedicaţia pentru bolnav, şi noi ne asumăm calitatea actului profesional şi responsabilitatea morală pentru tot ceea ce facem. Codul etic este pentru noi un echivalent al „Jurământului lui Hipocrate“.