Home»Interviu » Visând cu ochii larg deschişi

Visând cu ochii larg deschişi

2011-12-20 00:00

de

Visul lor s‑a născut cu mai mulţi ani în urmă, dar a început să prindă contur la jumătatea lunii decembrie, când a fost inaugurat – într‑o casă etajată din zona Foişor, în Bucureşti – Teatrul În Culise. Proiect independent dedicat spectacolelor neconvenţionale, create în spiritul happeningului, după aşteptările celor doi, Teatrul În Culise înseamnă – dincolo de scena de teatru – şi un spaţiu unde se ascultă muzică veche, se recită poezie, se proiectează scurtmetraje, se discută şi se bea o tărie cu nume de actor (numai după reprezentaţii).

Deschiderea teatrului a fost sărbătorită printr‑un maraton de spectacole cu intrare liberă ce au putut fi urmărite seară de seară, timp de o săptămână.

Între două piese de teatru am stat de vorbă cu Ştefan şi Cristian despre visul lor.

MONEY EXPRESS: De ce spuneţi că Teatrul În Culise este un altfel de teatru?
Cristian Bajora: Probabil cuvântul „alt­fel“ a devenit atât de folosit încât nu prea mai are valoare. Noi, însă, când am ales sloganul „Un altfel de teatru în Bucureşti“, ne‑am gândit bine ce spunem: 40 de locuri, o sală de 65 mp în care simţi respiraţia actorului, eşti efectiv atât de aproape încât poţi pune mâna pe el, abordarea neobişnuită a textelor de către regizorii noştri, intimitatea şi adevărul jocului actorilor – toate fac din spaţiul ăsta o întâmplare fericită pentru consumatorii de teatru, dar şi pentru artiştii dornici să se exprime în mediul independent.

Suntem un teatru al celor care cred în neconvenţional, în spectaculozitate şi adevăr.

Ce îl diferenţiază de alte teatre underground bucureştene?
Ştefan Nistor: Teatrul În Culise a fost gândit pentru a oferi publicului de teatru o experienţă specială, de neregăsit în alte spaţii, cel puţin bucureştene. Asta înseamnă că în montările noastre se vor regăsi elemente specifice locului, spaţiul de joc depăşind cu mult limita scenei. Spre deosebire de alte spaţii asemănătoare, noi avem o sală dedicată spectacolelor şi un bar‑anexă unde spectatorii şi realizatorii să se poată relaxa înainte sau după show‑uri. Suntem oameni de teatru şi cred că înţelegem nevoile artiştilor care ne calcă pragul.

C.B.: La Green Hours, la Godot, la Prometheus, la Muse şi în mai toate teatrele‑club din Bucureşti se joacă printre mese. Noi am ales să avem doar cinci mese în pub, la parter, şi să renunţăm la profitul şi confortul pe care încă un etaj le‑ar fi oferit clienţilor barului şi să avem, astfel, o sală de spectacole dedicată. La noi e linişte şi pace în timpul spectacolelor, nu se vând băuturi decât înainte şi după show‑uri. Nu cunosc toţi patronii de cârciumi cu teatru, dar ştiu sigur că sunt puţini oameni de teatru în lumea asta. Este infinit mai greu pentru artişti să‑şi negocieze plata, să‑şi desfăşoare munca în condiţii optime când patronul nu îi înţelege exact nevoile. Eu şi Ştefan, venind dintre ei, le suntem în primul rând prieteni, abia apoi intervenind raportul de business, fapt care duce la o stare de spirit mai bună, la o bucurie de joc mai mare şi deci la reprezentaţii mai bune.

În ce fel v‑aţi gândit să apropiaţi teatrul de happening?
C.B.: Happeningul, o formă de artă foarte vie care apropie om de om, este un fenomen care ne pasionează şi cred că oamenii au nevoie de cât mai multe evenimente de genul ăsta. Cred că publicul s‑a plictisit de poveşti spuse pe scenă sau pe ecran şi are nevoie să trăiască şi să participe la show‑uri care să‑l transforme şi să‑l implice.

Există teatre din afară care v‑au inspirat?
C.B.: Am locuit în Canada şi în SUA aproape un an şi am văzut ce se întâmplă acolo. Am văzut cât costă un bilet la teatru şi cât de important este teatrul în viaţa comunităţilor. Nu poţi să iei modelul american şi să‑l implementezi la noi pentru că datele problemei sunt diferite. Totuşi cred că Teatrul În Culise seamănă cu teatrele mici din Anglia şi cu cele din Stratford Ontario Canada, unde se organizează un festival Shakespeare în fiecare vară.

Cum aţi gândit acest prim repertoriu?
C.B.: Avem cap de afiş „Imaginează‑ţi că eşti Dumnezeu“, după texte de Matei Vişniec – un spectacol realizat exact în spiritul nostru, gândit special pentru a deschide seria show‑urilor marca În Culise. Am prezentat în deschidere şi două spectacole mai convenţionale, să zicem, produse tot de noi – „Ultima haltă în Paradis“, de Valentin Nicolau, şi „A True Nice Fuckin’ Love Story“, de Ştefan Caraman, care au avut un succes neaşteptat la public şi la critici. În urma vizionărilor, care au început undeva în octombrie, am selectat alte trei – „Vă urcaţi la prima“ şi „Cele Trei Roxănici“ de Theo Herghelegiu şi „Monoloagele vecinului“, de Laurenţiu Bănescu. Avem în stagiune şi un spectacol lucrat cu amatori, absolvenţi ai cursurilor de actorie Teen Media (şcoala lor de actorie – n.r.), „Omul cu o singură aripă“, care s‑a bucurat până acum de multe săli pline.

Majoritatea spectacolelor amintite sunt noi?
Ş.N.: „Imaginează‑ţi că eşti Dumnezeu“ este o premieră naţională, deşi texte din volum au mai fost puse în scenă prin diverse locuri. Textul lui Caraman s‑a jucat în 2002 la Sfântu Gheor­ghe, iar „Ultima haltă în Paradis“ – ­filmată pentru televiziune cu Florin Piersic şi George Ivaşcu – nu mai fusese montată în teatru până acum. Celelalte spectacole sunt adoptate şi s‑au mai jucat înainte.

Cum le‑aţi adus pe scena Teatrului În Culise?
Ş.N.: Avem un grup de prieteni format din artişti şi simpli privitori care au recomandat spectacolele. Am făcut o selecţie începând din octombrie şi, zic eu, am alcătuit un repertoriu consistent şi valoros. În continuare aşteptăm proiecte şi propuneri. Adresa noastră de mail este publică şi suntem mereu bucuroşi să o găsim plină de mesaje.

Care este echipa cu care lucraţi?
C.B.: Avem nume cunoscute din teatrul independent, precum regizoarea Theo Herghelegiu, actriţa Dana Voicu, dramaturgul Ştefan Caraman, dar şi actori mai puţin cunoscuţi şi voluntari.

Ce altceva mai oferă În Culise în afară de spectacole de teatru?
C.B.: Pentru că avem şi un bar, am introdus în program seri de ­karaoke, seri de club, seri cu muzică din Bucu­reştiul de altădată (bineînţeles, într‑un decor specific teatrului, cu mobilier vechi). Avem şi Teen Media – o echipă formată din actori de la Teatrul Naţional şi alte teatre din Bucureşti – care organizează cursuri de actorie pentru oameni obişnuiţi. Practic suntem un club din care, odată ce ai intrat, nu ai cum să ieşi prea uşor.

Cât aţi investit, cu aproximaţie, în acest proiect?
C.B.: Am investit timp, nopţi, zile, prietenie, am investit absenţa de acasă, discuţiile cu familia, cu iubitele. Am finanţat proiectul singuri – de fapt prin Asociaţia Culturală În Culise, înfiinţată o dată cu teatrul – cu aproximativ 35.000 de euro. Motiv pentru care ne e cam greu acum şi am avea nevoie de oameni care să ne ajute mai departe. Această casă plăteşte utilităţi, salarii, chirii – în fiecare dimineaţă când ne trezim ne gândim că avem deja de plătit o sumă nu uşor de acoperit şi că spaţiul trebuie să fie performant sub toate aspectele. Poate cu timpul vor fi observate eforturile şi calitatea evenimentelor din Culise şi vom avea parte de mai multe parteneriate şi sponsorizări.

Care sunt aşteptările voastre pe termen lung?
Ş.N.: Vrem ca Teatrul În Culise să devină un loc spectaculos, viu, care să atragă spre teatru liceenii şi studenţii, în special. Vrem ca acest teatru să nu plictisească, să devină un spaţiu de referinţă în lumea teatrului independent din România, să producă mereu spectacole de calitate, să participe la festivaluri.

Ce spectacole vor fi puse în scenă în 2012?
Ş.N.: Nu ştim încă cu exactitate. Vom juca în continuare cele şapte spectacole, vom continua să invităm spectacole pe care le vom considera potrivite pentru spaţiul nostru şi vom produce spectacole noi – probabil că la fiecare două luni vom avea cel puţin o premieră.

---

Băieţii din culise

Cristian Bajora a absolvit Facultatea de Cinematografie, specializarea Regie de Film şi Televiziune, clasa Dan Piţa, iar Ştefan Nistor a studiat la Facultatea de Arte, specializarea Arta Actorului, clasa Virgil Ogăşanu. Din 2011 conduc împreună şcoala de actorie Teen Media şi sunt „tăticii“ proiectului ­Teatrul În Culise.

1) Regizor. Cristian Bajora a regizat mai multe spectacole de teatru precum „Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat“, „Omul cu o singură aripă“ (ambele de Matei Vişniec). A fost regizor, producător şi operator pentru transmisiuni sportive la Rogers Tv în Ontario (Canada); regizor şi scenarist la serialul tv pilot „Making of...“ la televiziunea britanică Open Media Production; regizor al emisiunii de divertisment „Noaptea Erorilor“, de la Antena 1, şi al serialului „Chiquititas“, de la Kanal D.

2) Actor. Ştefan Nistor joacă în piese neconvenţionale, majoritatea având texte de sau după Matei Vişniec, regizate de colegul lui, Cristian Bajora. Dintre acestea fac parte „Spectatorul condamnat la moarte“ şi „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“ de Matei Vişniec sau „Un bărbat şi mai multe femei“ de Leonid Zorin.

3) Echipă. În 2009, Cristian a pus bazele Teen Media, o şcoală de actorie unde oricine poate învăţa cu ce se mănâncă actoria – tehnică, mişcare scenică, interpretarea textului artistic, arta spectacolui de televiziune şi mijloace de expresie în faţa camerei de filmat. La finalul unui curs – care durează trei luni şi costă 800 de lei – absolvenţii sunt distribuiţi într‑un spectacol ce se joacă pe scena unui teatru bucureştean. De anul acesta, face parte din proiectul Teen Media şi Ştefan.

---

Bucureşti neconvenţional

De la sfârşitul anilor ’90 au început să apară uşor, uşor în Bucureşti mai multe teatre‑club: spaţii neconvenţionale, situate de regulă la parterul sau subsolul unor case, de dimensiuni mici şi cu atmosferă relaxată. Teatre în care spectacolele independente îşi găsesc întotdeauna loc, în care scena aproape se confundă cu spaţiul dedicat spectatorilor şi în care viaţa cotidiană respiră în cele mai mici detalii (scenografie, muzică, atmosferă).

1) De Luni. Green ­Hours 22 jazz‑café, înfiinţat în 1994, este – alături de Art Jazz Club – unul dintre cele mai active cluburi de jazz bucureştene. Este cunoscut însă nu doar pentru promovarea jazzului, a muzicii alternative şi a muzicii clasice, ci şi a teatrului neconvenţional, sub umbrela spaţiului existând, din 1997, Teatrul Luni. Aici se joacă săptămânal reprezentaţii de teatru neconvenţional – de cele mai multe ori, rezultat al colaborării dintre tineri regizori, actori şi dramaturgi. „Stă să plouă“, de Lia Bugnar, sau „Ziua futută a lui Nils“, în regia lui Peca Ştefan, sunt doar două exemple de spectacole care se joacă la Green Hours din 2006, respectiv 2008.

2) De Beckett. Ceva mai tânărul Teatru Godot – înfiinţat în 2010 şi denumit astfel după piesa lui Samuel Beckett „Aşteptându‑l pe Godot“ – este un café-teatru din Centrul Vechi al Capitalei, a cărui atmosferă interbelică este creată cu ajutorul mobilierului, al costumelor de epocă şi al picturilor abstracte de pe pereţi. În fiecare săptămână, Godot pune în scenă piese de teatru contemporan – de pildă „Ce ne spunem când nu ne vorbim“, de Chris Simion –, organizează concerte, spectacole de stand‑up comedy, proiecţii de film, expoziţii de fotografie, lansări de carte.

3) De Scenă. Într‑o casă boierească aflată la intersecţia Călăraşilor cu Mântuleasa, există din 2002 La Scena, un café-teatru în care atmosfera Bucureştiului de altădată (mobilier, fotografii, oglinzi) face casă bună cu scenografiile moderne ale producţiilor independente de teatru („Hell“, Compania de teatru D‘AYA). Pe lângă reprezentaţiile de teatru – în acest caz, ţinute de obicei în podul special amenajat –, spaţiul găzduieşte expoziţii de pictură şi fotografie, stand‑up comedy, seri de milonga etc.