Home»Investitii » Legea sănătății. Legea așteptării

Legea sănătății. Legea așteptării

2012-02-07 15:27

de

Zeci de ani bunicii noștri au așteptat cu urechea lipită de radio să vină americanii. Chiar și în generația noastră, am așteptat să plece comuniștii, să se reformeze sistemul, să vină schimbarea. Și mai de voie, mai de nevoie, impinsă de la spate, schimbarea a venit. Mai puțin în sănătate. Aceleași cozi, aceiași pacienți umili pe culoare aglomerate, aceleași halate cu buzunare umflate. Același amestec de umilință și isterie de ambele părți, medic și pacient. Aceeași subfinanțare. Același miraj al fugii din țară. Aceeași așteptare. Până când?

Odată republicat, proiectul de lege a sănătății are toate șansele să intre într‑o dezbatere amplă. În Parlament și în afara lui. Pentru a trece legea, părțile ei cele mai controversate, și anume cele care ar putea aduce schimbări relevante, vor fi sacrificate. Vom avea parte de un proiect mai „călduț“ care nu deranjează. Care ne lasă să așteptăm în continuare. Mai întâi măcar șase luni, până ce o lege de anvergura asta ar putea fi dezbătută suficient. Apoi, încă și mai mult, pentru că vom intra în campanie electorală. Nimeni nu va mai avea timp de implementare, vom vedea doar dezbatere. Și amânare pentru următorul ciclu electoral. Când pare‑mi‑se că o vom lua de la început, așa cum s‑a întâmplat de atâtea ori până acum.

De fapt, rămânem cu așteptarea.

Dacă sistemul medical ar fi condus ca o afacere, am avea un consiliu de administrație (aici guvernul) care ar trasa niște obiective simple Ministerului Sănătății. Cum ar fi: să aducem 300 milioane euro plăți informale (plicul de dinainte sau de după) la suprafață, sub forma de coplată. Asta ar reda demnitatea medicilor și pacienților deopotrivă. Cu 16% impozit, asta ar putea însemna și bani suplimentari (50 milioane de euro) pentru buget.

Să identificăm cheltuielile de medicație și consumabile ale pacienților internați, neacoperite de spital, și să le transformăm, la fel, în coplată oficială. Dacă fiecare zi de spitalizare costă pacientul măcar cinci euro din buzunar pentru medicație, vorbim deja de o sumă ce depășește 200 mil. euro. Pentru coplăți existente de cel puțin jumătate de miliard de euro pe an (plăți informale plus costuri de medicamente și consumabile în spitale), să oficializăm dreptul asiguratorilor privați de a le acoperi. Asta ar aduce asigurătorilor o piață de 50 de ori mai mare decât în prezent, le‑ar permite să aibă decontare directă cu spitalele de stat, implicit să poată negocia cu acestea.

Să reducem cu 1.000–2.000 pe an plecările medicilor din țară, realocând veniturile suplimentare din impozite către medicii din specialitățile vulnerabile și deficitare, care nu pot genera coplăți directe. Să eliminăm posturile redundante din sistem. Și nu mă refer, evident, la medici, asistente, infirmiere, ci liftiere, fochiști, mecanici. Pentru fiecare medic, în sistemul de sănătate lucrează nici mai mult, nici mai puțin de șapte angajați!

Să eliminăm și internările nejustificate ale cazurilor de ambulatoriu și să reducem zilele de spitalizare. Numărul de zile de spitalizare per capita este dublu în România față de Franța sau Marea Britanie! Asta nu doar din cauza limitărilor tehnologice, și nici măcar datorită cutumei. A devenit de notorietate că au loc internări pentru a se putea deconta costul investigațiilor care nu sunt acoperite în ambulatoriu.

Un lucru e clar: banii ar fi în continuare de zece ori mai puțini decât în Vest, deci nu ar ajunge. Dar am înlocui așteptarea cu acțiunea. Am urmări rezultatele anual, trimestrial, lunar. I‑am premia pe cei care au succes și i‑am penaliza pe cei care nu ating parametrii doriți

Pentru cea mai mare parte din cele de mai sus, nu este nevoie de o capodoperă legislativă în domeniul sănătății. Proiectul de lege existent putea fi implementat în așa fel încât cele de mai sus să se întâmple. Chiar și fără modificări legislative majore, am putea începe prin întărirea disciplinei financiare, creșterea responsabilizării individuale pe bugete, reorganizarea managementului spitalelor și oficializarea coplăților existente.

Condiția necesară: sistemul să fie condus ca o afacere. Așa cum s‑a întâmplat cu cea mai mare parte din regiile autonome, de la utilități la salubrizare și calitatea serviciilor a crescut. Oricare din regiile acestea are astăzi un hotline  la care, dacă suni să reclami o neregulă, ți se răspunde și în majoritatea cazurilor problema este rezolvată. Pe când la fel în sănătate?

Până una alta, rămânem blocați în așteptare. Sistemul nu este condus ca o afacere. Nici măcar ca un ONG cu gândul la productivitate și impact. Și pentru un an sau poate mai mult am rămas iarăși fără lege. Din păcate, ascundem gunoiul sub preș, negăm existența coplății sau inventăm o nouă coplată, în timp ce, de fapt, ne complacem în fărădelege.